Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 aprilie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.39/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 aprilie 2011

10. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România (Pl-x 584/2010). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 584/2010

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Poziţia 77, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România.

Da, domnule profesor, vreţi să luaţi cuvântul. Vă rog să interveniţi.

Vreau doar să vă amintesc că această propunere legislativă nu a îndeplinit numărul de voturi necesare în şedinţa din 5 aprilie 2011. Ca atare, s-a hotărât dezbaterea pe articole în această şedinţă, conform prevederilor art.104 alin.(3) din regulament.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Surpăţeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Eu aş fi foarte succint. Este vorba despre o modificare a unei legi sau mai bine zis în interiorul unei legi, în care se solicită ca, în cadrul laboratoarelor clinice, unde funcţionează celula de laborator, medic de laborator, chimist sau biolog şi asistent de laborator, să se facă o echitate în sensul egalizării vârstei de pensionare.

În cadrul acelei celule, pe care am numit-o eu de laborator clinic, funcţionează medicul de laborator, care are pensionare la 65 de an, asistentul de laborator, la 65 de ani, dar biologul, respectiv chimistul, care are o pregătire superioară, aproape imediat următoare sub medicul de laborator, deoarece la timpul respectiv nu exista acel ordin al chimiştilor al biologilor... să aducă la egalizarea vârstei de pensionare, pentru a nu se crea aceste discrepanţe în activitatea funcţionalităţii acestui laborator.

La Comisia pentru sănătate de la nivelul Senatului această propunere legislativă a fost acceptată. Din păcate, Comisia pentru sănătate, la nivelul Camerei Deputaţilor, nu şi-a dat acordul pentru această modificare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Domnule doctor, vă rog să interveniţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Şi munca celor care asigură analizele şi a celor care ne asigură practic examenele paraclinice este la fel de dificilă.

Oamenii aceştia şi-au exprimat opţiunea. Vor şi ei să aibă aceleaşi condiţii de muncă şi să poată să-şi desfăşoare activitatea până la o vârstă la care pot să mai asigure activitate medicală eficientă.

Proiectul legislativ este unul bun şi a trecut de Senat, dar cred că de când nu mai sunt eu la Comisia pentru sănătate, pe alte criterii, nu a mai putut să treacă şi de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor.

Vă spun că este util, că avem nevoie de oameni care să ne asigure analizele în laboratoarele din spitale - atâtea câte mai sunt după desfiinţare - şi de aceea cred că şi aceşti oameni merită să aibă drepturi egale de muncă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule doctor, mulţumesc foarte mult. E o pierdere pentru comisie, poate vă mai reaşezaţi în ceea ce priveşte opţiunea profesională.

Doamna Aura Vasile, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

Nu înţeleg de ce atunci când putem, printr-o înţelegere sau, mai bine spus, printr-o măsură luată de legislativul României... să putem să corectăm relele care se fac prin legile care sunt asumate de către Guvernul Boc.

În acest moment, este ştiut că, odată cu desfiinţarea spitalelor, a altor centre de cercetare, prin comasarea lor sau trecerea lor ca subsecţii pe lângă alte spitale, sunt o serie şi o serie de colegi de-ai noştri, cetăţeni ai României, care au studiat, au învăţat şi au dorit să rămână în România pentru a putea să îşi pună în slujba poporului priceperea şi gradul de cunoaştere a ceea ce fac.

Prin această iniţiativă legislativă, ceea ce se solicită, ca în zona de cercetare, cei care au titluri ştiinţifice să poată să continue până la 70 de ani şi să uniformizeze vârsta de pensionare la 65 de ani, indiferent dacă sunt femei sau bărbaţi, este un lucru care este oportun şi obligatoriu în acest moment, acum, când ştim că România închide linii de cercetare pentru vaccinuri, când România importă până şi cea mai simplă pastilă pentru răceală sau din plante - nu din cele care îţi tulbură creierul -, atunci când nu mai avem reactivi şi atunci când sunt foarte multe probleme pe toată zona aceasta.

Fiind într-o perioadă în care vedem ce se întâmplă la nivelul sănătăţii în România, pe o politică şi un program care nu a fost gândit just sau, mai bine spus - dar ar fi neacademic să spun -, nu a fost gândit cu capul, ci cu picioarele, cred că este necesar să păstrăm această ştiinţă, să păstrăm cunoaşterea acestor oameni care de abia la această vârstă pot să continue sau să finalizeze proiecte care sunt pentru România.

Cred eu că, aşa cum spunea domnul profesor Popa, în aceste meserii de medic, de biolog, de cercetător, sunt zone unde numai cunoaşterea îndelungată, citirea bibliotecilor întregi, experienţele de ani de zile, care să pună cap la cap... pot să dea roade.

Sunt buni şi copiii, sunt buni şi tinerii, ei sunt foarte buni în condiţiile în care trebuie să aibă un mentor care să poată să continue.

Domnule preşedinte,

Vă propun retrimiterea la comisie şi poate colegii noştri, de această dată, vor trimite către plen din nou raportul de adoptare, iar parlamentarii din arcul guvernamental se vor gândi de două ori înainte de a da un vot negativ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Doamna Sonia Drăghici, vă rog foarte mult, foarte pe scurt, să vă exprimaţi punctul de vedere.

Video in format Flash/IOS

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Eu nu sunt de acord cu afirmaţiile domnului coleg anterior, de la partidul independent. Nu datorită absenţei domniei sale am votat respingerea, ci datorită unui consens care a fost la nivelul comisiei. Dar, dacă, aşa cum spuneţi, se consideră că s-a făcut o inechitate domnilor din această categorie profesională, eu sunt de acord să se retrimită la comisie şi să putem să discutăm pe îndelete.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.

Domnule doctor, incitaţi spiritele în mod cu totul şi cu totul inutil.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Domnule Oltean, îmi pare rău că mă faceţi să devin şi parlamentar şi să fiu la fel de vorbăreţ ca şi dumneavoastră, dar, în toată această nebunie legată de desfiinţarea şi de comasarea spitalelor, măcar câte un pic, câte un proiect legislativ, care să repare nedreptatea făcută şi pacienţilor, şi celor care lucrează în sistem, este necesar. Aşa că trebuie să mă lăsaţi să vorbesc atunci când vorbesc de sănătatea românilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Întotdeauna cu drag, domnule doctor.

Domnilor colegi, este o propunere de retrimitere a acestei propunere către comisia sesizată în fond.

Vă rog să vă exprimaţi prin vot. Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

47 de voturi împotrivă, patru abţineri, 29 pentru, insuficiente pentru ca această propunere să fie retrimisă comisiei sesizate în fond.

Stimaţi colegi,

Vă rog să observaţi cu această ocazie că avem îndeplinite prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Propunerea rămâne pentru votul final de mâine.

Cu aceasta, cerând scuze domnilor secretari de stat pentru timpul plăcut petrecut astăzi împreună cu noi aici, declar închisă şedinţa consacrată dezbaterilor pe ordinea de zi.

Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor deputaţi, o după-amiază plăcută vă urez. domnilor secretari de stat, spor la treabă în continuare la ministere!

Ne revedem cu toţii mâine dimineaţă, la ora 8,30, declaraţii politice.

Astăzi, peste două minute, deschidem şedinţa consacrată răspunsurilor la interpelări.

Doamnelor şi domnilor,

Să auzim numai şi numai de bine!