Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.125/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 2011

10. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (Pl-x 114/2011). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 114/2011

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la următoarea propunere: Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Propunerea comisiilor, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară.

Camera Deputaţilor, potrivit regulamentului, trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau propunerii legislative numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse.

Întrucât în raportul comisiilor sesizate în fond nu există amendamente, iniţiativa legislativă trece la votul final.