|
Domnul Angel Tîlvăr: Vorbim de Pl-x 223, da? Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a trimis spre dezbatere şi avizare în fond Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului. Comisia a analizat avizele primite de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, avizul Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea scutirii de la plata impozitului pe profit a unor structuri sportive cu personalitate juridică fără scop lucrativ şi a societăţilor comerciale sportive pe acţiuni, precum şi introducerea unor dispoziţii referitoare la sursele de finanţare ale federaţiilor naţionale, ale asociaţiilor deţinând de ramuri de sport şi ale Ligii profesioniste pe ramuri de sport. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa din 21 mai 2012. În urma dezbaterii în şedinţele din 26 martie, 24 aprilie şi 3 iunie 2013, comisia a propus, cu 14 voturi pentru şi două abţineri, respingerea propunerii legislative. Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.
|