|
7. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.92/1996 - Pl-x 11/2014 a îndeplinit termenul de dezbatere şi vot final. Deci s-a depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederea art.75 alin.(2) din Constituţie, art.11 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. La acesta aveţi procedură? Vă rog frumos.
|
|
Domnul Tinel Gheorghe: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art.98: "Proiectele şi propunerile legislative avizate potrivit art.95-97..." şi acolo ni se prezintă toată procedura de avizare, "...se supun dezbaterii Camerei în succesiunea prevăzută pe ordinea de zi aprobată în condiţiile prezentului regulament". Actul normativ privind trecerea STS-ului la Ministerul Administraţiei şi Internelor este foarte important. Da, foarte important şi cred, domnule preşedinte, că nu trebuia folosit niciun tertip pentru a eluda dezbaterea parlamentară. Nu, deci, acestea sunt chestiuni pe care le-aţi criticat în opoziţie, aţi intrat în grevă parlamentară şi le practicaţi cu nonşalanţă şi cu atâta "succes" şi "tupeu", încât, de multe ori, noi, actuala opoziţie, suntem sideraţi de practica şi de comportamentul dumneavoastră. Noi credem că acest act normativ, chiar dacă dumneavoastră l-aţi pasat Senatului şi spuneţi, domnule, să se ducă acolo, ar fi trebuit dezbătut, avea procedură de urgenţă, pe care tot noi am aprobat-o. Nu putem să ducem STS-ul ocolind cea mai importantă Cameră, zic eu, din Parlamentul României, Camera Deputaţilor, în dezbatere publică. Şi eu cred că astfel de practici ar trebui să înceteze, domnule preşedinte. Vă spuneam într-o intervenţie anterioară, sunt 347 de rapoarte pe ordinea de zi a Biroului permanent, unele cu termene depăşite de...
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: În conformitate cu prevederile regulamentare, că citim câte un articol şi le uităm pe celelalte. Obligaţia liderilor grupurilor politice parlamentare, când se depăşeşte termenul de depunere a raportului, este următoarea: fie cer Comitetului liderilor, şi sunteţi o majoritate, pentru a se introduce pe ordinea de zi fără raport, ceea ce regulamentul prevede, fie, dacă nu aveţi alt argument, cereţi prelungire la 60 de zile şi alte instrumente pe care le aveţi în regulament. Eu nu fac niciun... nu am niciun tertip şi nu fac nicio şmecherie, doar aplic regulamentul. Nu s-a venit cu el, eu constat că nu mai avem competenţe în acest moment a dezbate acest proiect de lege şi trebuie să citesc în prima şedinţă. Asta este obligaţia mea regulamentară. Restul e declaraţie politică. Domnul Marian Neacşu, pierdem timpul acordat celor patru proiecte de lege.
|
|
Domnul Marian Neacşu: O jumătate de minut, domnule preşedinte. Foarte scurt. Primul lucru. Ca şi tura trecută, colegul meu citeşte selectiv. A venit aici şi v-a aburit cu o prevedere regulamentară potrivit căreia nu putem modifica ordinea de zi, dar noi am discutat tura trecută despre programul de lucru. Era cu totul altceva. A doua chestiune. Nu discutăm strict, ca singur instrument pe care-l folosim, numai de Regulamentul Camerei Deputaţilor. Sunt şi alte instrumente, stimate coleg, prin care dumneavoastră şi colegii dumneavoastră puteaţi să urmăriţi şi puteţi să urmăriţi proiecte legislative care urmează să intră în procedură de adoptare tacită. Dacă le-aţi fi urmărit, puteaţi să interveniţi aşa cum am intervenit noi pe legile care urmează şi care se referă la Legea învăţământului. Deci, haideţi să nu mai umblăm cu demagogie de la microfonul acesta, că numai de aici se transmite la televizor. Activitatea parlamentară se desfăşoară şi la comisii, şi la Comitetul liderilor, şi la Biroul permanent. Şi vă rog frumos să revenim, totuşi, la lucrurile care ţin până la urmă de dezbaterea pentru care ne aflăm astăzi aici.
|