Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.80/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 iunie 2014

10. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere (PL-x 104/2013) (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 104/2013

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

22. În continuare, avem Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere.

Vă rog, domnule secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Virgil Dragoş Titea: (secretar de stat, Ministerul Transporturilor):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest act normativ prevede introducerea autorizării de către autoritatea competentă a transportului rutier în traficul naţional de vehicule defecte sau avariate, modalitatea de autorizare, precum şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru autorizarea transportatorilor, menţionate anterior şi care se stabilesc de către autoritatea competentă, prin norme; stabilirea unei dispoziţii prin care numai operatorii de transport rutier pot efectua transportul elevilor.

Ministerul Transporturilor susţine adoptarea proiectului de act normativ.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Mulţumesc.

Din partea Comisiei pentru transporturi, domnul Şova. Scurt, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Şova:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată pentru avizare şi dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.11.

Conform dispoziţiilor art. 75 din Constituţia României şi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, Camera decizională pentru acest proiect de lege este Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat cu un amendament.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ, cu avizul nr.102 din 28 februarie 2013.

Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cu avizul nr.22/141 din 9 aprilie 2013.

În urma dezbaterilor în şedinţa din 25 septembrie 2013, membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au hotărât, în unanimitate, adoptarea proiectului de lege pentru adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă.

Plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 7 octombrie 2013, a hotărât retrimiterea la comisie, în vederea unei noi examinări şi întocmirii unui nou raport.

Membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au examinat proiectul de lege şi documentele conexe în şedinţa din 11 iunie 2014.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 19 deputaţi din totalul de 20 membri ai comisiei.

La dezbateri au participat, în calitate de invitaţi, atât specialişti din partea Ministerului Transporturilor, cât şi din partea Autorităţii Rutiere Române.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2013 pentru modificarea şi completarea ordonanţei, cu amendamente admise, prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezentul proiect.

În raport cu obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Prezentul raport înlocuieşte raportul asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere nr.4C/3/130/2013 din 26 septembrie 2013.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Vă rog, domnule Simedru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Coriolan Simedru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Avem azi în dezbatere un proiect de lege care a generat multe controverse privind alegerea celei mai bune modalităţi de reglementare în domeniul transporturilor rutiere.

Forma prezentată astăzi plenului considerăm că răspunde mai bine problemelor din piaţă, asigurând un cadru legislativ mai strict prin introducerea de autorizări de către autoritatea competentă a transportului rutier în traficul naţional pentru vehicule defecte sau avariate, în scopul prevenirii unor eventuale evenimente rutiere cu consecinţe extrem de grave.

Deşi, iniţial, această ordonanţă, care nu a fost încă aplicată, neavând norme metodologice elaborate, reglementa şi alte situaţii privind introducerea autorizării şi pentru autovehicule de transport marfă cu greutate între 2,4 şi 3,5 tone, sau pentru autovehiculele de transport persoane cu 8 plus unu locuri, inclusiv şoferul, în urma unei analize în cadrul Comisiei pentru transporturi s-a constatat că există riscul ca această modalitate de autorizare pentru aceste două categorii să crească costurile pentru beneficiarii acestor servicii şi să se creeze haos şi chiar abuzuri în acest domeniu. Din acest motiv, au fost eliminate.

Parlamentarii liberali vor vota acest act normativ în forma prezentată plenului, care prevede mecanisme eficiente de control şi monitorizare a activităţii de transport rutier, inclusiv pentru operatorii care desfăşoară transportul elevilor a căror siguranţă poate fi garantată doar printr-un set clar de reguli.

Sperăm ca normele metodologice care vor fi emise în baza acestei legi să contribuie în mod real la asigurarea unui climat de siguranţă pe şoselele ţării, precum şi la stoparea practicilor ilicite în domeniu.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Dacă mai aveţi...?

Vă rog, domnule Şova.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Şova:

Vreau să menţionez că, într-adevăr, această ordonanţă de urgenţă, în forma ei iniţială, prevedea un sistem de autorizare care, pentru acest moment, nu putea fi aplicat decât cu preţul unor sacrificii din partea transportatorilor.

Din acest punct de vedere, am apreciat că sunt necesare o serie de amendamente, pe care le-am şi susţinut, de aşa manieră, încât, la această oră, atât ministerul, cât şi autoritatea rutieră, cât şi transportatorii sunt mulţumiţi cu ceea ce este acum în legea de aprobare a ordonanţei. Sper ca în viitor şi la celelalte acte normative din domeniul transporturilor rutiere să avem o colaborare tot atât de bună, atât cu ministerul, cât şi cu reprezentanţii transportatorilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu.

Dacă aveţi observaţii la amendamentele admise, de la punctul 1 la punctul 18? Nu sunt.

Proiectul de lege trece la votul final.