|
Domnul Vasile Varga: Cele două comisii, într-adevăr, au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege. Trebuie să reamintesc că anul trecut, deci la 15 iunie, în sesiunea precedentă, Camera Deputaţilor a hotărât retrimiterea, încă o dată, a acestui proiect de lege. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil pe proiect, dar cu observaţii, amendamente şi alte propuneri. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare reorganizarea prin fuziune, prin absorbţie de către Institutul Naţional de Statistică a Centrului de Conferinţe şi a Centrului Naţional de Pregătire Statistică. De asemenea, se propune şi modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2001, în sensul creării posibilităţii ca ministrul de interne să decidă cu privire la numărul adjuncţilor care îl sprijină pe directorul/directorul general în exercitarea actului managerial. În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi şi 4 abţineri, adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2016 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii unor structuri ale administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu amendamentele admise în prezenta anexă la raport.
|