Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 aprilie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 aprilie 2017

10. Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea corpului pompierilor militari şi a protecţiei civile (Pl-x 131/2017). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
 
consulta fisa PL nr. 131/2017

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

11. Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea corpului pompierilor militari şi a protecţiei civile.

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.