Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 noiembrie 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.160/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 noiembrie 2017

10. Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (Pl-x 244/2016). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 244/2016

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

20. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

Comisia?

Domnul Stativă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Irinel Ioan Stativă:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată prin adresa Pl-x 244 din 3 mai 2016 cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 309/2002, în sensul acordării drepturilor prevăzute de acest act normativ şi persoanelor care au efectuat stagiul militar în detaşamentele Ministerului Forţelor Armate, care au fost repartizate la Direcţia Generală a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 26 aprilie 2016.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea iniţiativei legislative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri? Nu.

Domnul Bichineţ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia domnului deputat Irinel Stativă mi-a prilejuit o dublă bucurie.

În primul rând, vreau să spulber prejudecata presei locale din judeţul Vaslui, cum că domnul Irinel Stativă, în trei mandate, nu a luat cuvântul niciodată. Iată, a avut o atitudine cât se poate de tranşantă aici, nu este surdo-mut, îl felicit.

De asemenea, aş vrea să spun că, chiar dacă s-a respins acest proiect de lege, e bine să ne gândim la toţi cei care în decursul tinereţii lor au muncit la unităţile militare, la acel "diribau", cum spuneam, pe vremea noastră. Nu are ţara bani acum, dar când va avea, o să-i ajutăm să-şi rotunjească veniturile.

Vă mulţumesc.

E un moment de sărbătoare...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.