|
Voi da mai departe citire Raportului pe anul 2018. Raport comun privind Raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2018. Potrivit prevederilor art. 39 alin. (4) şi ale art. 46 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, Raportul de activitate al SRR şi Raportul privind Contul de execuţie bugetară pe anul 2018 au fost depuse la Parlament, în vederea întocmirii unui raport comun al Comisiei pentru cultură şi media a Senatului şi Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, cu avizul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, în ceea ce priveşte contul de execuţie bugetară. Comisia pentru cultură şi media a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor s-au reunit în şedinţă comună, în data de 8 aprilie 2021, pentru a dezbate documentul sus-menţionat. Prin avizul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere ale Parlamentului, cele două comisii avizează negativ Contul de execuţie bugetară pe anul 2018 al Societăţii Române de Radiodifuziune. După încheierea prezentării, Raportul de activitate pe anul 2018 a fost supus votului, întrunind 7 voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi nicio abţinere. Prin urmare, având în vedere rezultatul votului, Comisiile pentru cultură ale Parlamentului propun plenului celor două Camere respingerea Raportului de activitate şi a Contului de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2018. Vă mulţumesc.
|