Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 mai 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.82/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 mai 2021

10. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (PL-x 120/2021) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 120/2021

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; PL-x 120/2021.

Potrivit prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului iniţiatorului, Guvernul României.

Vă rog, dacă puteţi, să vă şi prezentaţi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci (secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei):

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Claudiu Răcuci, secretar de stat, Ministerul Dezvoltării.

Prezentul act normativ clarifică statutul prefectului şi al subprefectului, ca fiind funcţii de demnitate publică, atât corelativ cu poziţiile exprimate la nivel politic de Parlamentul României, cât şi cu necesitatea de clarificare a statutului prefectului şi al subprefectului, identificată prin Programul de guvernare aferent perioadei 2021-2024.

Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului, de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică.

Propunem să susţineţi adoptarea acestui proiect de lege în forma prevăzută de raportul comisiilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu.

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Mihai Badea, pentru a prezenta raportul comun al Comisiei juridice şi Comisiei pentru administraţie.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

PL-x 120/2021

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de lege.

Obiectul de reglementare este clarificarea statutului prefectului şi al subprefectului, ca fiind funcţii de demnitate publică. De asemenea, se propune înfiinţarea funcţiei de secretar general al instituţiei prefectului, funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise care se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Şi propun ca timpul de dezbatere să fie de 3 minute.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos.

Supun votului propunerea domnului deputat - 3 minute pentru dezbatere.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 187 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi o abţinere, propunerea a trecut.

Intrăm în dezbateri generale.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul?

Da, din partea Grupului PSD, domnul deputat Nicuşor Halici.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicuşor Halici:

În primul rând, fac precizarea, ca să fie foarte clar, că Partidul Social Democrat, fiind un partid responsabil şi având o atitudine coerentă, atât când este la putere, dar şi în opoziţie, va vota această iniţiativă legislativă.

Dar aş vrea să semnalez altceva, responsabilitatea unor politicieni - şi aici mă refer la majoritatea actuală - care, atunci când erau în opoziţie, s-au opus vehement şi chiar au şi spus în Comisia specială pentru Codul administrativ că vor înştiinţa membrii Comisiei Europene pentru că nu ne respectăm condiţiile de preaderare şi postaderare, dacă prin Codul administrativ transformăm funcţiile de prefecţi şi subprefecţi din înalţi funcţionari publici în demnitari.

Pentru a nu pune în pericol angajamentele luate de România, PSD a cedat la această solicitare a opoziţiei din acel moment.

În schimb, ce a făcut fosta opoziţie când a venit la guvernare, mai ales la câteva zile după ce a fost numit Guvernul Cîţu?

Păi, ce să facă? În plină pandemie nu avea altceva de făcut, n-avea nicio problemă cu sănătatea românilor, cu subfinanţarea spitalelor, cu lipsa cadrelor medicale şi aşa mai departe, avea o problemă cu prefecţii şi subprefecţii. De aceea, au dat o ordonanţă de urgenţă, ca aceştia să devină demnitari. Un lucru absolut normal, pentru că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Şi mai logic ar fi fost să ducă la bun sfârşit o astfel de iniţiativă, iar şefii instituţiilor deconcentrate, care sunt extensiile ministerelor în judeţe, la fel, să fie demnitari publici. Dar n-au avut curajul acesta. Probabil că UDMR nu le-a cerut decât prefecţii.

Acum, să vii astăzi şi să spui că eşti un politician responsabil, dar una spui când eşti în opoziţie, şi alta faci când vii la putere, sau să spui că noi nu mai suntem vechiul PDL, noi suntem noul PNL?!

Numai că vechiul PDL a schimbat 39 de prefecţi într-o noapte, iar noul PNL a schimbat 117 prefecţi şi subprefecţi într-o zi.

Este adevărat, nu mai sunteţi vechiul PDL, sunteţi un altfel de PDL, mult mai toxic, o majoritate care, de fapt, n-are decât un singur scop, acela de a acapara toate funcţiile politice şi nonpolitice, pe care le-au transformat în politice, şi a le da diverselor personaje. Şi aici mă refer în special la oameni "foarte, foarte competenţi". Am văzut unul, săptămâna trecută; stătea pe o banchetă şi un funcţionar de la un serviciu de gospodărire a apelor dădea la manivelă ca să-l traverseze râul, în condiţiile în care râul deja era la picioarele lui şi putea să-l înece şi pe el şi pe cei doi ocupanţi ai acelui vehicul.

Genul acesta de oameni, de fapt, a adus noul PNL.

O să votăm, aşa cum am spus, iniţiativa legislativă, pentru că PSD este un partid responsabil, şi nu are o altă atitudine şi nici logică, cu atât mai puţin, atunci când este în opoziţie, faţă de când este la putere. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Da.

Vă mulţumesc.

Nemaifiind dezbateri generale, trecem la dezbaterea pe articole.

Avem 22 de amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu sunt.

De la 2 la 10 dacă sunt observaţii? Nu sunt.

De la 10 la 22 dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Atunci, proiectul de lege rămâne la votul final.