|
Doamna Oana Murariu: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă privind modificarea Legii 33 din 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, trimisă cu adresa Pl-x 339/2018 din 29 mai 2018. Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă. Senatul a respins propunerea legislativă. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat negativ propunerea legislativă, iar Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a avizat favorabil iniţiativa legislativă. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative privind modificarea Legii 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc.
|