Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 iunie 2022

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora (PL-x 280/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 280/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

4. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora; PL-x 280/2022; procedură de urgenţă.

Comisia pentru industrii sau Comisia pentru apărare?

Ne pare rău pentru micul incident ce era tocmai să se întâmple! (Se adresează domnului deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora ... în procedură de urgenţă... cu Proiectul de Lege... (Vociferări.)

Lasă, că auziţi!

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 16 mai 2022.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă, conform avizului.

Comisia pentru sănătate şi familie a examinat proiectul de lege în şedinţa din data de 31 mai 2022 şi a hotărât cu unanimitate de voturi avizarea favorabilă a proiectului de lege.

Comisia pentru transporturi şi infrastructură a examinat proiectul de lege în şedinţa din data de 25 mai 2022 şi a hotărât cu unanimitate de voturi avizarea favorabilă a proiectului de lege.

Comisia pentru politică externă a examinat proiectul de lege în şedinţa din data de 8 iunie 2022 şi a hotărât cu unanimitate de voturi avizarea favorabilă.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a examinat proiectul de lege în şedinţa din data de 7 iunie 2022 şi a hotărât cu unanimitate de voturi avizarea favorabilă a proiectului de lege.

Membrii comisiilor sesizate în fond au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a dezbătut proiectul de lege în şedinţa desfăşurată în data de 7 iunie 2022. Comisia pentru industrii şi servicii a dezbătut proiectul de lege în şedinţa desfăşurată în data de 21 iunie 2022. La lucrările comisiilor au fost prezenţi deputaţi conform listei de prezenţă.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, cu amendamentele admise, redactate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Timpii de dezbatere, domnule Leoreanu, vă rog să ni-i propuneţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Trei minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vot, vă rog, pentru 3 minute timp de dezbatere.

Video in format Flash/IOS

143 de voturi pentru, 6 contra. Timpul de dezbatere a fost aprobat.

Doamnă Janina Sitaru, dintr-o regretabilă eroare, v-am sărit în calitate de iniţiator.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Janina-Mirela Sitaru (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Modificările conduc la întărirea cadrului legislativ naţional, constituind, totodată, o contribuţie concretă a României la implementarea unui important instrument de drept internaţional, pe fondul actual al relaţiilor internaţionale, marcat în ultima vreme de declaraţii şi referiri la utilizarea de arme de distrugere în masă.

Relevanţa legii în contextul actual este dată de imperativul introducerii sub control al agenţilor de tip Noviciok care au fost folosiţi în 2018, pe teritoriul Marii Britanii, pentru otrăvirea a doi cetăţeni ruşi, după cum bine ştiţi, Skripal şi fiica sa, precum şi în 2020, împotriva dizidentului rus Navalnîi.

Vă mulţumim frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Nemaifiind înscrieri la cuvânt...

Domnule Şoldan, am crezut că mergeţi la microfon şi m-am speriat.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul legii există obiecţii sau observaţii? Nu.

Dacă de la art. 1 la art. 30 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate.

Rămâne la votul final.

Ultimul proiect de pe ordinea de zi, întrucât cel menţionat de USR nu are raport.