|
Solicitarea Comisiei pentru învăţământ cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 417/2022. Referitor la iniţiativa legislativă, vă reamintesc că aceasta nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru respingere în şedinţa de vot final din 31 octombrie 2022, fiind retrimisă comisiei. În legătură cu solicitarea, vă rog să observaţi că termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final al acestei propuneri legislative a fost depăşit deja, şi anume, ieri, 6 noiembrie 2022. Ca urmare, iniţiativa legislativă se consideră adoptată. În aceste condiţii, luăm act de solicitarea comisiei şi constatăm că a devenit caducă. Mergem mai departe.
|