Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.81/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 mai 2023

10. Supunerea la votul final:

   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am rugămintea să vă ocupaţi locurile, să putem începe sesiunea de vot final.

 
   

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Procedură?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Aşa cum am cerut şi în şedinţa de ieri, am vrut să îi solicităm acest lucru preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu. Ne-am înscris în audienţă la dumnealui; înţeleg că nu este.

Vă rog, până ca cercetarea şi sentinţa pe care vreţi s-o daţi asupra parlamentarilor AUR este definitivă, nu aplicaţi aceste măsuri, pentru că este abuziv. Asta am vrut să-i spunem şi domnului Ciolacu, asta vrem să-i spunem şi actualei majorităţi din Camera Deputaţilor.

Acum este această majoritate. Poate din 2024 va fi altă majoritate. (Vociferări.) Nu e bine să puneţi pumnul în gură opoziţiei, pentru că s-ar putea să ricoşeze.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

De fiecare dată când mi se va cere să încalc Regulamentul, acelaşi răspuns îl veţi avea. Acesta este "nu". (Vociferări.)

Vă mulţumesc.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele pentru un vot de control.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

248 de colegi prezenţi. Suntem în cvorum.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia de Nord privind consolidarea cooperării în domeniul controlului intern şi al prevenirii şi combaterii corupţiei, semnat la 15 septembrie 2022, la Bucureşti (PL-x 230/2023) (adoptat);

Capitolul I. Legi ordinare. Adoptări

1. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia de Nord privind consolidarea cooperării în domeniul controlului intern şi al prevenirii şi combaterii corupţiei, semnat la 15 septembrie 2022, la Bucureşti; PL-x 230/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

În unanimitate, proiectul a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 185/2022 pentru modificarea art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (PL-x 127/2023) (adoptat);

2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 185/2022 pentru modificarea art. 2 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local; PL-x 127/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 240 de voturi pentru, 25 de voturi contra, adoptat.

Explicarea votului, domnul Băltăreţu?

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Băltăreţu:

Stimaţi colegi,

USR a votat pentru acest proiect de lege, pentru că ne dorim ca toate proiectele de infrastructură din România să poată avansa cât se poate de repede.

Ştim cu toţii, fiecare din judeţele din care venim, că am văzut multe proiecte blocate, din cauza incapacităţii autorităţilor, din cauza legislaţiei stufoase în ceea ce priveşte exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru obiective de interes naţional.

Ce aş mai vrea să subliniez este că în această lege, aşa cum a fost, de fapt, şi în Legea nr. 75/2023, PL-x 224/2022, a existat un amendament care a adăugat, printre proiectele de infrastructură de interes naţional, şi proiectul metroului de la Cluj.

Dacă Cătălin Drulă n-ar fi introdus acest amendament, ne-am fi trezit zilele următoare - pentru că pe 25 mai vom avea, se pare, semnarea contractului pentru proiectul de metrou de la Cluj - ne-am fi trezit blocaţi în această situaţie cu partea de exproprieri, care ar fi putut bloca proiectul de la Cluj.

Acum, l-am văzut pe domnul Boc de foarte multe ori, pe foarte multe canale, spunând că noi, cei de la USR, şi Cătălin Drulă, blocăm aceste proiecte.

Ei, iată că asta este o dovadă clară că USR susţine proiectul metroului de la Cluj şi proiectele de infrastructură de la Cluj.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnule Dămureanu, explicarea votului?

Explicarea votului sau procedură?

 
   

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Am eu explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Explicarea votului. Aveţi 10 secunde.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ringo Dămureanu:

În cele 10 secunde, domnule preşedinte, nu vă spunem decât că aţi încălcat grosolan procedura atât în Comisia juridică, BP, cât mai ales aici, fără să existe o hotărâre a Camerei... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
   

Domnul Ringo Dămureanu (din sală):

Să vă fie ruşine!

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (PL-x 93/2023) (adoptat);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

3. Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006; PL-x 93/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 223 de voturi pentru, 6 voturi contra, 44 de abţineri, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 678/2022) (adoptat);

4. Proiectul de Lege pentru completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; PL-x 678/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

185 de voturi pentru, 89 de voturi contra, un coleg nu votează.

Adoptat.

Domnul Scripnic.

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc că explicarea votului se referă exclusiv la votul în cauză şi la proiectul menţionat. (Vociferări.)

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lilian Scripnic:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Referitor la acest PL-x 678/2022, nu am cum să explic în 10 secunde, iar dumneavoastră încălcaţi Regulamentul cu bună ştiinţă.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc că v-aţi încadrat.

 
   

Domnul Ringo Dămureanu (din sală):

Să-ţi fie ruşine!

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (PL-x 286/2020) (adoptat);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

5. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice; PL-x 286/2020.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 268 de voturi pentru, 4 voturi contra, două abţineri, un coleg nu votează, adoptat.

Doamna Diana Stoica, vă rog, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Stoica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

USR a votat pentru acest proiect de lege care aduce pedepse mai dure pentru cei care vând alcool minorilor, dar realitatea tristă din România este că avem o problemă din ce în ce mai mare cu dependenţele în rândul copiilor, pe care nici Ministerul Sănătăţii, nici Ministerul Educaţiei, nici Ministerul Familiei nu o abordează. Şi copiii aceştia, în special după pandemie, au probleme mari, stări de anxietate, depresii, pentru care nu găsesc instrumentele şi resursele necesare să le gestioneze. Ajung să recurgă la alcool şi apoi la dependenţe mult mai grave: de droguri, de jocuri de noroc.

Şi cred că e rolul nostru să dăm aici nişte legi care să-i protejeze, să le protejeze dezvoltarea sănătoasă, să le protejeze viitorul şi de asta sper că în curând vom vota aici şi Legea "Fără păcănele lângă şcoli", pentru că au trecut deja două luni de la termenul de adoptare a raportului şi vă spun sincer că nu ştiu ce mai aşteptăm. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Domnul Coleşa, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Legea nr. 61/1991, la art. 2 alin. (22), deja prevede interzicerea servirii minorilor în localuri cu băuturi alcoolice.

N-aţi făcut nimic! Nu faceţi nimic! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2022 privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante care au atribuţii în implementarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României (PL-x 464/2022) (adoptat);

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2022 privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante care au atribuţii în implementarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României; PL-x 464/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 182 de voturi pentru, 79 de voturi contra, 11 abţineri, adoptat.

Domnul Ungureanu, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Ziua bună!

Am venit iarăşi fără sacou, ca să mă vedeţi bine (Râsete.) şi să verificaţi o informaţie legată de acest proiect de lege.

La Ministerul Sănătăţii, ca să vă dau doar un exemplu de porcărie - nici nu mai ştiu dacă e PSD-istă sau PNL-istă, că-i cam acelaşi lucru -, (Vociferări.) doamna Costin, de la Resurse Umane, şi-a transferat sora, "foarte competentă", pe o componentă de rezolvare a unor probleme grave din zona PNRR din sănătate. Pe soră-sa!

Deci sora şi-a adus sora în minister, (Vociferări.) pentru că sunt bani mulţi pe acea zonă, este o creştere a grilei de salarizare pentru cei care se prefac că lucrează la PNRR pe sănătate. (Vociferări.)

Vă aduc aminte: sunt peste 1.000 de cabinete medicale de medicină de familie nedotate, cu toate că sute de contracte de consultanţă, (Vociferări.) de la prietenii voştri, merg tot la prietenii voştri, jefuind banul public şi PNRR. (Aplauze. Vociferări.)

(Domnul deputat Pavel Popescu solicită să ia cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai puţin, domnule Popescu! (Vociferări.)

Stimaţi colegi,

Alegerile ...

 
   

Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală):

Hoţilor!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Numai o secundă, domnule Cristescu!

Alegerile vestimentare aparţin fiecăruia, dar vă reamintesc că avem trecut în Regulament ca atunci când te adresezi plenului, de la acel microfon, trebuie să ai cel puţin sacou.

Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

Domnule Popescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Pur şi simplu mă uit la această ipocrizie a celor de la USR şi aş vrea să-i spun colegului meu fără sacou că în momentul în care se urcă la pupitru şi vorbeşte despre politruci şi oameni susţinuţi politic, vreau să îi aduc aminte că în momentul de faţă în administraţia din Bucureşti, în Primăria Bucureşti şi în tot ceea ce înseamnă companii din Bucureşti, USR face un joc atât de ipocrit. Şi vă dau un nume, stimate domn apărător al sănătăţii din România. Doamna Sivache, care conduce ASSMB Bucureşti, adusă de Vlad Voiculescu, cocoţată în fruntea celor 17 spitale, managementului spitalelor din Bucureşti, din Brăneşti, de unde s-a născut domnul ministru. Dar, desigur, fără niciun interes! Doamna Sivache, de la USR! Cu mulţi, mulţi alţi politruci, că o auzeam ieri pe doamna senator, pe la televizor, cum îşi rupea hainele de pe ea că PSD şi PNL aduc oameni în funcţii politice. Fals!

Scoateţi-vă oamenii din consiliile de administraţie, că sunt 20 de companii în Bucureşti, că încasează bani oamenii ăia în consiliile de administraţie! Da, ăia, USR-iştii din 2020, de la campania locală!

 
   

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

Nu mai minţi, Pavele!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Unde sunt oamenii ăştia? Nu mai veniţi aici şi vă daţi imaculaţi, când aveţi sute de oameni prin administraţiile locale care încasează bani!

O voce de la USR:

Milioane!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (PL-x 649/2022) (adoptat);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu; PL-x 649/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 186 de voturi pentru, 90 de voturi contra, o abţinere, adoptat.

Explicarea votului, doamna Prună.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

USR a votat împotriva acestui proiect, pentru că ceea ce faceţi este că împărţiţi din nou România în două. Adică, pe de o parte avem angajaţii la stat, dar nici aceia toţi, sunt cei pe care dumneavoastră îi alegeţi pe sprânceană, cei din agenţii, cărora le daţi sporuri de 50% şi tot în această agenţie AFM mai creşteţi şi numărul de angajaţi cu 100, în condiţiile în care aveţi ditamai gaura bugetară, şi cealaltă parte, angajaţii care muncesc în economia reală. Pe aceia îi taxaţi la sânge, i-aţi cocoşat cu taxele, plătesc taxe full-time pe munca part-time, muncesc două ore, plătesc taxe pe opt ore, aţi dublat taxele pe PFA-uri, aţi distrus regimul întreprinderilor, aţi mărit taxele pe chirii şi lista continuă, în loc să reduceţi taxele pe muncă pentru toată lumea, pentru angajaţii din economia reală şi pentru cei care muncesc la stat, prin acel zero taxe pe salariul minim, acel proiect de lege pe care vă rog insistent să-l scoateţi de la sertar şi să creştem gradual salariile, reducând taxele pe primii 3.000 de lei din salariu. Asta ar însemna 1.000 de lei în plus la salariu, care ar rezolva şi această problemă pe care o avem în sănătate, greva profesorilor, pe care de multe ori i-aţi uitat, dar ar rezolva problemele pentru toată lumea, pentru toţi angajaţii.

Reduceţi cheltuielile statului şi creşteţi salariile românilor, prin reducerea taxelor pe muncă! Asta este soluţia corectă, dacă chiar vreţi să mai avem un pic de echitate în societatea românească! (Aplauze.)

 
   

Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală):

Motorola!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (Pl-x 637/2022) (adoptată);

Capitolul II. Legi organice. Adoptări

8. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; Pl-x 637/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu unanimitate, proiectul a fost adoptat.

Explicarea votului, domnul Radu Panait.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Panait:

Stimaţi colegi,

USR a votat pentru această modificare legislativă.

Marea majoritate a părinţilor nu îşi permit să-şi lase copiii acasă atunci când sunt bolnavi, cu bone, şi de aceea trebuie să ţinem cont, să fim conectaţi la societatea românească, să facem aceşti paşi care poate unii dintre ei par a fi mici, dar de impact pentru generaţiile viitoare.

USR este partidul care susţine cu adevărat familia românească, familiile din România, prin măsuri concrete. (Vociferări.)

Mulţumim frumos. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Dan Tanasă, Grupul AUR, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Primarul PNL din Comăna a fost condamnat definitiv la 8 luni puşcărie şi e în continuare în funcţie.

Bravo, PNL! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea art. 9 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social (PL-x 27/2023) (adoptat);

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

9. Proiectul de Lege pentru completarea art. 9 din Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social; PL-x 27/2023.

Vot, vă rog.

   

Domnul Ringo Dămureanu (din sală):

Jos dictatura!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu unanimitate, proiectul a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne (PL-x 126/2023) (adoptată);

10. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne; PL-x 126/2023.

Vot, vă rog.

   

Domnul Ringo Dămureanu (din sală):

Tiranilor ce sunteţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu 226 de voturi pentru, 40 de voturi contra, 12 abţineri, adoptat.

Explicarea votului, domnule Apostol, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

USR a votat împotriva acestui proiect şi să vă explic de ce.

Această instituţie a fost înfiinţată imediat după 1990, din fosta securitate "Doi şi-un sfert".

Apoi, în 2001 a primit atribuţii de securitate naţională. Da?

 
   

Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală):

De unde ştii, securistule?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

În 2016, când s-a vrut renunţarea la aceste atribuţii şi retransformarea lui într-un serviciu, cum este normal, de afaceri interne, a intervenit Dragnea, pentru că a pus-o pe Carmen Dan şefă de instituţie. (Vociferări.)

Da, şi acum îl renegaţi pe domnul Dragnea, l-aţi trimis la bucătărie!

Dar a fost parlamentar al PSD, lider PSD şi aşa mai departe, ministru PSD!

 
   

Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală):

Du-te acasă!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Ei, acum nu vă mai convine că este în pixul ministrului, ceea ce-i normal, dar vreau să subliniez ipocrizia PSD din tot acest timp.

 
   

Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală):

Timpul!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Şi PNL, evident, că sunteţi la pachet! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Andruşceac sau domnul Ringo Dămureanu, vă rog să vă hotărâţi! Explicarea votului un singur coleg.

Vă rog, domnule lider.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonio Andruşceac:

Vreau să vă atrag atenţia asupra schimbării ordinii de drept pe care o impuneţi de mai multă vreme cei care vă aflaţi în actuala Coaliţie de guvernare.

Din cele 12 puncte aflate astăzi pe ordinea de zi, din nou, majoritatea, 7, reprezintă o legiferare inversă - dinspre Executiv către Legislativ.

Reveniţi-vă, oameni buni! Aici, în Parlament, se fac legile. Guvernul le pune în aplicare.

Nu putem continua aşa! Suntem monitorizaţi pe lucrul ăsta!

Deci învăţaţi: Executivul pune în aplicare legile pe care le face Legislativul aici, în Parlament, nu invers! (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Pavel Popescu, Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Pavel Popescu:

Mie mi-e milă de domnul Apostol, că l-au trimis la înaintare aici colegii lui.

În pauza de cafea, înainte de votul final, domnul Drulă, care era consilierul domnului Cioloş, atunci eminenţa cenuşie a României, din Guvern, şi cu domnul Moşteanu, lider, dacă nu mă înşel, atunci era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, (Vociferări.) în Guvernul care a dat această ordonanţă.

Deci, domnule Apostol, data viitoare când veniţi aici, citiţi puţin cine a dat ordonanţa şi rugaţi-i pe colegii dumneavoastră să nu vă mai prostească şi să vină ei să încaseze pentru ei, ca bărbaţii, ce au făcut în 2016, să nu vă mai trimită aici, în faţă, să-i scuzaţi.

Mulţumesc.

PNL a votat pentru această modificare, pentru că aşa este corect: să corectăm ceea ce în 2016... cei care atunci se numeau USR PLUS, fără REPER.

Mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Benga Tudor, din partea deputaţilor neafiliaţi.

Domnule Coarnă, îmi pare rău, vorbeşte domnul Benga; s-a înscris primul la cuvânt.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Am urmărit cu mare atenţie modul în care la dezbaterile generale s-a pasat mingea aici de la PNL la USR, de la putere la opoziţie.

Ştiţi, e foarte interesant. În 2017, când Dragnea încerca să pună mâna pe DGPI, ăsta a fost primul proiect de lege atunci când, la comisie, - cred că era în martie 2017 - am înţeles, de fapt, (Vociferări.) cât de viciat e mersul acestui Parlament. Au venit atunci nişte amendamente, era o comisie comună - Comisia pentru apărare cu Comisia pentru administraţie -, noi fusesem convocaţi la administraţie - au apărut nişte amendamente de nicăieri, (Vociferări.) neasumate de nimeni, (Vociferări.) şi dintr-o dată un serviciu secret ca ăsta... se schimba complet toată dinamica în putere. (Vociferări.)

Ce vreau eu să vă zic e următorul lucru. (Vociferări.) Ţara asta...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi, ...

 
   

Domnul Tudor-Vlad Benga:

... se prăbuşeşte...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog...

Numai o secundă, domnule Benga!

 
   

Domnul Tudor-Vlad Benga:

... sub povara statului.

Statul trebuie reformat!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să lăsaţi vorbitorul să-şi termine intervenţia!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Trebuie făcută comasarea judeţelor, dar trebuie făcută şi reforma serviciilor secrete.

Astă-toamnă a apărut un proiect de lege, a fost circulat prin spaţiul public, a dispărut, toată lumea tace chitic. La 33 de ani de la Revoluţie încă stăm în ţara asta sub umbra variilor iţe şi sfori pe care le trag serviciile şi nu e în regulă! (Vociferări.) Şi ajungem şi aici să rediscutăm astfel de subiecte!

Trebuie făcută reforma întregului stat, inclusiv reforma administrativ-teritorială, şi reforma serviciilor secrete, care e importantă şi pentru cetăţeni, şi pentru stat, inclusiv pentru serviciile secrete. (Vociferări.)

Trebuie să existe un grad de transparenţă şi responsabilitate care n-a existat niciodată!

Ţara asta nu poate să meargă înainte altfel! (Aplauze.)

 
   

Domnul Radu-Mihai Cristescu (din sală):

Barna, la puşcărie!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

(Domnul deputat Dumitru Coarnă solicită să ia cuvântul.)

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc.

Serviciul de Informaţii al Ministerului de Interne a fost desfiinţat pentru că existau câţiva din Guvernul Cioloş acoperiţi şi cu această ocazie le-au fost distruse dosarele. Am fost prezent... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Voci de la USR:

Păi, când era mai interesant...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (Pl-x 640/2022) (respinsă).

Capitolul II. Legi organice. Respingeri.

11. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; Pl-x 640/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 231 de voturi pentru, 41 de voturi contra, propunerea legislativă a fost respinsă.

Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin....

(Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, scuzaţi, explicarea votului domnul Moşteanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Doar o constatare, după votul de azi, de la organice, constatare care sper să ajute la negocierile pentru rotativă.

PNL şi PSD au avut 154 de voturi, cu 12 mai puţine decât necesarul pentru legi organice.

Succes! (Aplauze.)

 
   

Domnul Antonio Andruşceac (din sală):

Aha, aha!

Voci din sală:

Bravo! (Aplauze.)