Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.140/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2023

10. Supunerea la votul final:

   

După pauză

 
   

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Ringo Dămureanu, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Rog liderii grupurilor parlamentare să vină până la prezidiu.

Încă o dată, rog liderii grupurilor parlamentare să vină până la prezidiu.

(Consultări.)

Rog liderii grupurilor să invite colegii în sală.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă propun să facem un vot de control, înainte de a intra în sesiunea de vot final.

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Vot, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă propun să începem sesiunea de vot final, cu menţiunea că la finalul sesiunii vom da un nou vot pe proiectul de validare a unui mandat de deputat, pentru că atunci când a fost emis acest vot, mai devreme, nu eram în cvorum de şedinţă.

Deci, la finalul votului final, vom da un nou vot pe Proiectul de Hotărâre privind validarea mandatului de deputat al doamnei Mara Mareş.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului XX (PL-x 586/2023) (adoptat);

Legi ordinare. Adoptări.

2. Proiectul de Lege privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului XX; PL-x 586/2023; lege ordinară.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

227 de voturi pentru, 15 abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat.

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Cea de-a doua finanţare programatică pentru politici de dezvoltare...

 
   

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Explicarea votului!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Când aveaţi de gând să apăsaţi, după ce am început să citim proiectul numărul 2?

Domnul Simion, vă rog, dar haideţi să ne organizăm în timp!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

(Arată Biblia spre sală.)

Uitaţi-vă bine la cei care n-au vrut să pună mâna pe Biblie!

Uitaţi-vă bine la cei care s-au abţinut, care au un vot de conştiinţă, spun ei, cum le dictează conştiinţa, şi s-au abţinut de la acest vot!

Uitaţi-vă, pentru că ei sunt fundamentul distrugerii civilizaţiei creştine europene!

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Uitaţi-vă şi la cei care au votat-o, domnule Simion, şi care au iniţiat-o!

Domnul Claudiu Năsui, din partea USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Uitaţi-vă şi la cei care folosesc în mod ipocrit credinţa, pentru finalităţi politice! (Aplauze.)

Să vă fie ruşine! (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul Florin-Claudiu Roman, de la PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

N-am înţeles de ce, atunci când am dezbătut acest proiect de lege şi vorbeam de puii de foşti securişti, cineva cerea cu insistenţă dreptul la replică, că eu n-am pomenit numele nimănui. (Aplauze.) Văd că a insistat să vină la tribună.

Şi mă gândesc, ce tragedie pentru ţara asta ca unii dintre fiii celor care i-au băgat în puşcăriile comuniste, de la Aiud, de la Gherla, pe martirii... (Vociferări.) ...României să vină astăzi, prin urmaşii lor... (Vociferări.) ...în Parlamentul României... (Vociferări.) ...să vorbească despre biserică!

Cine? Exact cum spunea şi domnul Simion, nişte oameni care urăsc biserica, care ar vrea să desfiinţeze biserica... (Vociferări.) ...care urăsc... (Vociferări.) ...care urăsc tradiţiile şi obiceiurile.

Dar e bine că am văzut că au şi o preocupare - 3 grame.

3 grame de canabis - asta vor înţelege românii despre voi întotdeauna.

Nu mai umblaţi prin biserici, nu mai mergeţi la manifestări religioase, pentru că voi urâţi biserica!

Aşa să ne ajute Dumnezeu la fiecare! (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Cea de-a doua finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 17 iulie 2023 (PL-x 547/2023) (adoptat);

Domnul Alfred-Robert Simonis:

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Cea de-a doua finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 17 iulie 2023; PL-x 547/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

182 de voturi pentru, 50 împotrivă, 40 de abţineri. Adoptat.

Explicarea votului, domnul George Simion, de la Grupul AUR.

 
   

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Am o problemă, pe procedură, domnule preşedinte.

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Pe procedură.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Am fost ameninţat de către deputatul Bulai... (Râsete.)

...vă citez... (Râsete. Vociferări. Gălăgie.) ...vă citez şi o să vă rog să luaţi măsuri disciplinare - "O să ajungi în fundul Iadului!", textual.

 
   

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Freddy, facem ce vrem la explicarea votului?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Păi, a fost o ameninţare.

Asta e - eu am venit pe procedură, am anunţat...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog, domnule Simion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

...că nu sunt la explicarea votului.

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog, domnule Simion.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George-Nicolae Simion:

Păi, am primit o ameninţare din partea unui deputat USR... (Vociferări. Gălăgie.) ...care poate recunoaşte. (Vociferări.) Au auzit mai mulţi colegi. (Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog, domnule Rodeanu Bogdan, de la USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu:

Tot pe aceeaşi procedură, domnule preşedinte.

Nu pot să nu-i dau dreptate lui George Simion, pe două chestiuni.

Unu - nu s-a întâlnit cu niciun agent FSB - pentru că era de la GRU.

Şi nu s-a întâlnit la Cernăuţi, ci la Fântâna Albă, acolo unde, sub steag fals unionist, construia... punea bazele AUR-ului în România. (Aplauze. Vociferări. Gălăgie.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru, de la neafiliaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Noi deja avem bani prin Pactul Verde European, prin proiectul Comisiei Europene care se va desfăşura până la sfârşitul acestui an.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

(Domnul deputat Mihai-Cătălin Botez solicită să ia cuvântul.)

Domnule Botez, a vorbit la explicarea votului, din partea Grupului USR, a fost domnul Rodeanu.

Mulţumesc. (Vociferări.)

 
   

Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu (din sală):

Eu am avut... procedură. Aceeaşi procedură, cum i-aţi acceptat procedura...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia (PL-x 40/2023) (adoptat);

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia; PL-x 40/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

215 voturi pentru, 38 de abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat.

De la minorităţi, domnul deputat Cătălin Manea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc.

O să fiu foarte scurt.

Şi eu am votat pentru acest proiect de lege.

Ideea este următoarea - că peste 35% din copiii acestei ţări trăiesc în sărăcie extremă. Soluţia nu este să le acordăm ajutoare sociale la nesfârşit. De 30 şi ceva de ani de zile, mulţi dintre cetăţenii acestei ţări, în speţă, mulţi dintre cetăţenii români aparţinând minorităţii rome sunt dependenţi de aceste forme de sprijin, de ajutoare sociale, de alte prestaţii sociale.

Or, eu nu sunt... şi nu susţin sub nicio formă ca fiind o soluţie pe termen mediu şi lung acordarea de ajutoare sociale.

Aşa cum am mai spus de la această tribună, efectele sunt devastatoare, şi anume - s-a încurajat statul acasă, munca la negru şi, pe termen mediu şi lung, copiii care astăzi au 5, 6, 7 ani, în doar 10 ani, care nu este un orizont de timp foarte îndelungat, încât să nu ne putem proiecta, vor deveni adulţii României de mâine, care vor avea 15, 16, 17 ani, care, la rândul lor, vor avea copii şi care vor fi dependenţi de mila şi de bolul de mâncare acordate de statul român.

Soluţia nu este aceasta. Eu cred că e nevoie de o voinţă politică mult mai larg manifestată la nivelul forului legislativ şi cu măsuri concrete şi cu programe de dezvoltare a comunităţilor defavorizate, pe termen mediu şi lung.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Domnul deputat Ciprian Stoica, de la AUR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulţumesc.

Dragi colegi,

"Sărăcia Extremă" este numele Programului de guvernare PSD, PNL şi UDMR de peste 33 de ani.

Dacă aţi adus românii la acest grad de sărăcie este exclusiv vina dumneavoastră.

PSD a guvernat, fie de unul singur, fie într-o coaliţie, în aproximativ 60% din timp; restul se împarte în PNL, care este jumătate PDL, căptuşit cu mulţi din PSD; şi ei au contribuit...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Ceva despre proiect aveţi, domnule Stoica?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

...în aproape 30% din timpul petrecut de... după anii Revoluţiei, la guvernare.

Îi ţineţi în sărăcie pentru a avea o masă de manevră la vot. Acesta este adevărul. Am constatat-o în această vară, în judeţele Timiş, Hunedoara, în special acolo unde sunt primari PSD, vedem o cifră mare de asistaţi social, dar sunt şi cazuri de la PNL în care se întâmplă acest lucru.

Să vă fie ruşine tuturor şi să vă asumaţi că aţi adus românii...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

...la un grad de sărăcie în statul eşuat!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

E bine că v-aţi extins regional, mai nou, domnule Stoica!

Are cuvântul doamna Cristina Prună, de la USR.

Nu vă mai ajunge Timişul!

 
   

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Dar ce-s remarcile astea, de la...?

 
   

Domnul Cătălin Drulă (din sală):

Coborâţi aici!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

E trist că şi la 33 de ani după Revoluţie vorbim în continuare de sărăcie în România, şi nu la cote mici, ci la cote extinse.

Sigur că trebuie să ne uităm către oamenii care poate au avut mai puţin noroc în viaţă, care sunt defavorizaţi, dar până la urmă, cea mai bună protecţie socială este un loc de muncă şi un loc de muncă care să fie bine plătit.

Astăzi vorbim în continuare de cel mai mare grad de sărăcie în muncă în România, adică oameni care lucrează 8 ore pe zi, dar, atunci când trag linie, văd că nu au cu ce să-şi acopere traiul zilnic.

Vă spun asta de ani de zile, de aici, de la tribuna Parlamentului.

Şi vă mai spunem un lucru - că trebuie să reducem taxele pe muncă. Că nu este normal să munceşti 8 ore pe zi şi statul să-ţi ia jumătate, chiar mai mult de jumătate, dacă adăugăm TVA-ul şi accizele pe care omul le plăteşte atunci când se duce să cumpere orice de la supermarket.

Este o ruşine faptul că nu vreţi să strângeţi cu adevărat cureaua şi să reduceţi aceste taxe pe muncă, pentru ca oamenilor să le rămână mai mulţi bani în buzunar!

Şi avem un proiect de lege pe ordinea de zi, şi să ştiţi că atât timp cât o să am microfonul ăsta în faţă, o să vă tot spun de el. O să vă tot spun că dacă reducem taxele pe echivalentul salariului minim, pentru toată lumea, oamenilor le vor rămâne mai mult de 1.000 de lei în buzunar, care ar putea să-i ajute să facă faţă acestor scumpiri pe care tot voi, actuala Majoritate, le-aţi determinat, pentru că aţi tipărit bani, pentru că v-aţi împrumutat în neştire.

Şi astăzi avem oameni care încă se uită către Vest, către străinătate, să îşi găsească un job mai bine plătit, un loc de muncă mai bine plătit. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

(Domnul deputat Antonio Andruşceac solicită să ia cuvântul.)

Domnule Andruşceac, a vorbit domnul Stoica din partea Grupului AUR, îmi pare rău!

Aşa e dacă nu e disciplină în grup; nu e vina mea.

Mulţumesc.

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă...

(Doamna deputat Victoria-Violeta Alexandru solicită să ia cuvântul.)

Doamnă Violeta Alexandru, vă rog, apăsaţi din timp, ca să nu fim nevoiţi să mai întrerupem şedinţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Adevărul este că aţi voucherizat România.

În dezbaterea publică, când vine vorba despre măsuri de sprijin pentru grupurile vulnerabile, nu există nicio altă idee, din două motive - fie pentru că sunteţi goi, nu aveţi alte idei, fie pentru că vă place să proiectaţi imaginea că trimite cineva un voucher de la Bucureşti, când, de fapt, această chestiune ar trebui gestionată de autorităţile locale, prin sprijin pe care ei să-l poată accesa din fonduri europene, pentru a-şi gestiona comunitatea.

Aţi voucherizat România. Singura idee pe care o aveţi este să aruncaţi câte un fluturaş, câte un bileţel unor oameni pe care i-aţi dus în postura în care să creadă că nu mai există soluţie pentru ei decât să primească acest bileţel sau nişte bani de la Bucureşti.

Aşa se îngroapă o ţară - fără viziune legată de cum ar trebui gestionate serviciile publice, inclusiv serviciile sociale, cu precădere pentru comunităţile vulnerabile.

Singura soluţie pe care orice ţară civilizată ar lua-o este dezvoltarea de servicii pe care să le gestioneze comunităţile locale. O abordare pe care n-am văzut-o nici dezbătută, nici finanţată din fonduri europene, nici că aţi luptat pentru ea în discuţiile cu cei de la Comisia Europeană.

Oamenii nu trebuie să primească bani, pentru că acest lucru va duce la jignirea celor care au pensie mică, din contribuţii mici, pentru că în activitate au avut un venit şi contribuţii mici, ca atare, pensia fiind redusă; oamenii trebuie să înţeleagă că primarul şi autorităţile, Consiliul Local sunt cei care trebuie să găsească soluţii, de la caz la caz - sprijin la domiciliu, sprijin prin cantină sau prin alt tip...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

...de serviciu, în funcţie de nevoile acestora.

Or, voi - şi cu asta mă opresc - proiectaţi imaginea bileţelului şi bănuţului de la Bucureşti.

Aşa se distruge o ţară. Aşa rămâne ea în subdezvoltare şi în politica pupatului inelului la Bucureşti.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2023 pentru completarea art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare (PL-x 129/2023) (adoptat);

5. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2023 pentru completarea art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare; PL-x 129/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

195 de voturi pentru, 62 de abţineri. Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat (PHCD 58/2023) (adoptat);

1. Proiectul de Hotărâre privind validarea unui mandat de deputat; PHCD 58/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

254 de voturi pentru, un coleg care nu votează. Adoptat.

 
    ................................................
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

    ................................................
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19 (PL-x 393/2021) (adoptat)

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19; PL-x 393/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

210 voturi pentru, 30 împotrivă, 8 abţineri. Adoptat.

Domnul deputat Dan Tanasă, de la Grupul AUR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Tanasă:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Sunt un cetăţean român vaccinat. Toată schema completă. Am doi băieţi vaccinaţi şi ei, la rândul lor, cu toată schema completă. Însă, acum, după ce s-a pus pe pauză pandemia, putem spune nişte adevăruri care pot fi negate doar de nişte băieţi care nu sunt în contact cu realitatea.

Vaccinarea împotriva COVID nu a oprit răspândirea virusului. "Certificatul verde" a fost, în fapt, un abuz grosolan ce a fost menit doar să încalce drepturi elementare ale omului - dreptul la muncă, dreptul la educaţie, dreptul la liberă circulaţie. A fost un pretext de tip nazistoid pentru a-i teroriza pe oameni să se vaccineze. (Vociferări.)

S-au cheltuit, în pandemie, zeci de milioane de euro pentru a-i teroriza pe oameni să se vaccineze, în loc să fie cheltuite zeci de milioane de euro pentru a le explica oamenilor de ce este bine să se vaccineze.

Slavă Lui Dumnezeu, românii au susţinut punctul de vedere echilibrat al Alianţei pentru Unirea Românilor şi slavă Lui Dumnezeu că certificatul verde nazist nu a fost impus pe teritoriul naţional al României!

Vă reamintesc că Alianţa pentru Unirea Românilor a fost cea mai echilibrată formaţiune politică în timpul pandemiei, care a militat în permanenţă pentru drepturile omului. Nu ne-am poziţionat nici de partea naziştilor care au terorizat populaţia să se vaccineze, nici de partea celor care îi îndemnau pe oameni să fie împotriva vaccinului. Avem printre noi...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Tanasă:

...colegi parlamentari...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...concluzionaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Tanasă:

...care s-au vaccinat.

Aşadar, AUR a votat împotriva acestui certificat verde nazist.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Are cuvântul domnul deputat Adrian Wiener, de la Grupul USR.

Domnule Coarnă, trebuie să vă dezafiliaţi dacă vreţi să vorbiţi. Doi de la AUR nu se poate la explicarea votului.

Domnul Wiener, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Wiener:

Dacă iniţial prima variantă a vaccinului cu certitudine a limitat răspândirea virusului, ulterior, din cauza acumulării de mutaţii, vaccinul a servit doar pentru protecţia în faţa formei severe de boală şi a decesului.

22.000 de români au murit strict din cauza ratei scăzute de vaccinare din această ţară. (Vociferări.) 22.000 - un oraş din România a fost ras de pe faţa pământului... (Vociferări.)

 
   

Domnul Sorin-Titus Muncaciu (din sală):

Aveţi vreo dovadă ştiinţifică?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Wiener:

...strict din cauza acestui discurs... (Vociferări.) ...antivaccinist îndoctrinat în... discursul public al AUR, în speţă, al AUR. N-a fost nimic echilibrat în atitudinea liderilor AUR în această pandemie.

Eu am văzut la firul ierbii consecinţele discursului antivaccinist, de criminalizare, practic, a actului medical, de scădere a încrederii oamenilor în sistemul de sănătate public, la momentul critic, când era nevoie mai mare de această încredere şi adresare din timp a bolii în spital.

Aşadar, lucrurile sunt clare în ceea ce priveşte atitudinea AUR în această pandemie.

De altfel, este cuantificat încă efectul AUR din pandemie, în ceea ce priveşte vaccinarea - în România, rata de acceptanţă, de favorabilitate a schemei de vaccinare obligatorie a scăzut cu 10% în ultimii 2 ani. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Andi Grosaru, de la neafiliaţi.

(Domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu solicită să ia cuvântul.)

Domnule Muncaciu, de asemenea, un singur vorbitor pentru explicarea votului, din partea...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...fiecărui grup.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

România nu a avut niciodată o politică de îngrădire a drepturilor omului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art. 31 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (PL-x 24/2023) (adoptat).

7. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 31 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate; PL-x 24/2023.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

248 de voturi pentru şi un coleg care nu votează. Adoptat.

Domnul deputat Mihai Lasca, de la neafiliaţi, pentru explicarea votului.

Membrii Biroului permanent, vă aştept la şedinţă, după terminarea plenului.

Se pregăteşte domnul Dumitru Coarnă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc.

În continuare constat că domnii de la USR se...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Scoateţi mâinile din buzunare, domnule Lasca!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

...se poziţionează în salvatorii României - dacă nu erau vaccinurile acestea salvatoare, cu toţii am fi murit.

Eu sunt dovada vie că nu am purtat mască, că nu m-am vaccinat, că nu m-am testat şi sunt perfect sănătos.

Însă, într-adevăr, au murit oameni în spitale în perioada pandemiei, dar au fost ajutaţi să moară, nu au murit de la sine şi, în plus, nu a murit nimeni de COVID dintre cei rămaşi acasă, toţi au murit în spital.

Avem 20 de milioane de morţi la nivel mondial din cauza acestor seruri pe care USR le-a promovat.

Toţi oamenii politici care au promovat injectarea şi eutanasierea prin injectare sunt complici la crimă împotriva umanităţii. La fel şi doctorii care au făcut asta. Iar la un moment dat va veni timpul ca să răspundă pentru faptele lor.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Domnul Sorin-Titus Muncaciu, de la Grupul AUR, pentru explicarea votului.

Domnul Coarnă a renunţat în favoarea dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Aici vorbim despre ştiinţă, domnule de la USR! (Vociferări.)

Nu aţi venit cu niciun studiu ştiinţific care să arate că vaccinarea a ajutat în pandemie.

Noi, aici, în această clădire, am organizat un miting şi o conferinţă la care au venit rudele oamenilor care au murit şi cei care au fost schilodiţi.

De ce nu aţi venit să să-i ascultaţi pe aceşti oameni?

Cum vă permiteţi să spuneţi că din cauza nevaccinării?

Din cauza vaccinării au murit oameni, din cauza vaccinării au rămas schilodiţi oameni.

Şi, dacă nu credeţi în lucrul ăsta, atunci să ne aduceţi măcar un studiu ştiinţific care să arate că vaccinarea a ajutat în pandemie şi nu a sacrificat vieţi.

Iar în ceea ce priveşte situaţia de la Arad, unde, la Grădiştea, într-un ATI de 500 de pacienţi au murit 490 şi ceva, nu se poate să nu vedeţi că au fost nişte protocoale absolut criminale.

De aceea, veţi plăti la alegeri chestiunea asta.

Nu se poate să faceţi un asemenea, cum să spun, un asemenea...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Cu cuvintele dumneavoastră...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

...confuzie...

 
   

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...nu vă grăbiţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

...şi în continuare să susţineţi că vaccinarea a fost un lucru bun, când nu aveţi nicio dovadă ştiinţifică?

V-am spus, veniţi măcar cu o dovadă ştiinţifică!

Noi avem 1.000 de articole ştiinţifice care arată cele 1.200 de reacţii adverse şi cum au murit oamenii şi cum au fost schilodiţi. Au fost aici, în Parlament; n-aţi venit să-i vedeţi; dar, în schimb, acum vorbiţi că vaccinarea a fost un lucru bun.

Asta este atunci când propaganda vă ia minţile.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Să ştiţi că nici eu n-aş fi crezut că domnul Dan Tanasă s-ar fi vaccinat.

Mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

Ne vedem luni.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.02.