|
Domnul Romeo-Daniel Lungu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. De asemenea, Consiliul Economic şi Social. Guvernul, prin punctul de vedere transmis, susţine adoptarea proiectului de lege. În conformitate cu prevederile art. 62 şi 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege şi documentele aferente în şedinţe separate. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise prezentate în anexa la prezentul raport comun. În raport cu obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|