Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.30/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 februarie 2024

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 (PL-x 319/2023) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 319/2023

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

25. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027; PL-x 319/2023; procedură de urgenţă.

Dau cuvântul reprezentantului comisiilor pentru prezentarea raportului comun.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Călin-Ioan Bota:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au fost sesizate, prin adresa PL-x 319 din 15 mai 2023, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare în domeniul gestionării fondurilor europene aferente politicii de coeziune 2021-2027, care au drept scop asigurarea accesului facil, transparent, nediscriminatoriu, competitiv şi simplificat la fondurile externe nerambursabile, cu respectarea prevederilor Regulamentului UE 2021/1060 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regional, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize, denumit în continuare Regulamentul UE 2021/1060, cu modificările şi completările ulterioare.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Vă rog.

Doamna Violeta Alexandru.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

Stimaţi colegi,

Vă invit să reflectăm puţin la cum arătăm noi în acest domeniu al fondurilor europene şi al nenumăratelor iniţiative de simplificare. Mai e puţin şi se termină exerciţiul financiar şi noi, chipurile, nu prididim să aducem proiecte legislative de simplificare, de debirocratizare, de digitalizare. Suntem ridicoli!

Guvernul ne pune în această situaţie în care am devenit ridicoli.

Accesul fondurilor europene - o spun cu tărie - este un calvar!

Faptul că aduceţi încontinuu proiecte, chipurile, de simplificare, se modifică o rubrică în MySMIS - acesta este programul informatic în care se încarcă proiectele europene -, arată în ce ridicol am ajuns.

Este un calvar astăzi şi n-are nicio legătură cu acest apetit de a aduce proiecte legislative, să depui şi să gestionezi un proiect european.

Nu înţeleg ce e aia proiect, hârţogăraie, trimis şi ataşat zeci de documente pe care nu le citeşte nimeni, la Bucureşti, pentru nişte chestiuni tehnice, în care trebuie să introduci parametrii tehnici, calendarul de desfăşurare, costul, tranşele şi atât. Şi dat drumul la bani!

Suntem ridicoli!

La a câta sută de proiect am ajuns cu simplificarea şi digitalizarea? Mai e puţin şi s-a terminat exerciţiul financiar şi noi o ţinem în proiecte de lege, de parcă asta este problema.

În România, astăzi, fie ai pile să obţii proiecte europene, fie îţi dedici trei sferturi din activitate să faci hârţogăraie, pe care n-o citeşte nimeni la Bucureşti.

Trei oameni fac hârtii, unul munceşte în ce e de făcut în proiectul respectiv european.

Suntem caraghioşi!

Ţara nu absoarbe fonduri europene, pentru că noi o ţinem în birocraţie, în funcţionărime, în proiecte de lege, în loc să ascultăm...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Victoria-Violeta Alexandru:

... ceea ce ne spun oamenii care într-adevăr au capacitatea să gestioneze bani europeni.

Deci, să terminăm cu această ipocrizie, cum simplificăm... peste simplificăm, şi să ne uităm la ceea ce ne spun oamenii care cu adevărat vor să facă treabă cu bani europeni.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Doamna Mitrea Dumitrina.

Video in format Flash/IOS

Doamna Dumitrina Mitrea:

Aşa cum explicam şi ieri, cu Programul MySMIS este o mare problemă, iar acest aspect ne-a fost semnalat inclusiv în discuţiile şi dezbaterile pe care le-am avut cu miniştrii dumneavoastră, ai celor care vă aflaţi la guvernare.

Este un program care nu a reuşit să fie implementat corect, şi, după 7 ani, noi nu putem să spunem că acest program, MySMIS, funcţionează în limitele maxime, în aşa fel încât proiectele europene să poată fi atrase şi banii să ajungă în România.

Ca o completare la ce spunea colega mea, este normal să cerem derogări şi să ne ducem cu aceste derogări la 2-3 ani, pentru că aceste proiecte sunt implementate mult mai târziu şi ghidurile apar mult, mult mai târziu.

Şi, în plus, aţi renunţat la specialiştii adevăraţi şi v-aţi pus oameni de partid, pentru că în toate autorităţile de management, în toate instituţiile care funcţionează pe atragere de fonduri europene găseşti foarte puţini specialişti care muncesc pentru 2-3 colegi care sunt puşi de către dumneavoastră, dragii noştri colegi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumim.

Vă mulţumim.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.