Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.141/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2024

10. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor şi al frontierei (PL-x 245/2024) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 245/2024

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

................................................

1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor şi al frontierei; PL-x 245/2024; procedură de urgenţă.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare.

Domnule Şlincu, dumneavoastră?

Vă rog.

Şi nu uitaţi să faceţi propuneri pentru timpii de dezbatere.

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2024

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru apărare au fost sesizate, prin adresa PL-x 245/2024.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor asupra proiectului de lege şi a documentelor conexe, membrii celor două comisii au hotărât să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun, prin care propun adoptarea proiectului de lege, cu amendamente.

Mulţumesc.

Două minute timpi de dezbatere.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele şi tabletele.

Vot pentru două minute timpi de dezbatere.

Vot, vă rog.

Cu 172 de voturi pentru, adoptat.

Domnule Coleşa, vă rog.

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Este vorba de o ordonanţă de urgenţă, deci despre o iniţiativă legislativă emisă deja de Guvern, prin care ar trebui, pentru a "n"-a oară, ca noi, românii, să îndeplinim cerinţele pentru a intra în spaţiul Schengen.

Ştim cu toţii că cerinţele reale tehnice au fost îndeplinite deja de peste 10 ani.

Aceste noi cerinţe au fost adăugate la finalul anului 2023, având o încărcătură pur politică şi, ca atare, nu au o cerinţă de substanţă.

Putem observa însă că acestea se referă la acele sute de mii de străini care primesc anual viză de muncă în România; şi vedem în felul acesta ce înseamnă mişcarea populaţiei.

Dacă aţi fost atenţi la cifrele Institutului Naţional de Statistică, în ultimii 3 ani avem permise de muncă acordate persoanelor extracomunitare, în special din Asia, de ordinul sutelor de mii. În ultimii 2 ani ele ajung la 200.000 - 250.000, în condiţiile în care cam acelaşi număr de persoane, cuprins între 200.000 şi 300.000 de români, ies din ţară, emigrează din ţară din cauza condiţiilor economice.

Acest lucru arată că populaţia României este, în mod real, statistic, înlocuită cu una străină, din cauza condiţiilor pe care vechile partide le-au creat în ţară.

Pentru a inversa, pentru a stopa acest trend trebuie să creăm un mediu normal de lucru. Una dintre soluţii fiind cea pe care deja am propus-o - scăderea de taxe şi impozite pentru familiile cu copii.

Mulţumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la nr. crt. 1 la nr. crt. 48 există obiecţii? Nu. Adoptat.

Rămâne la votul final.

Dacă a venit şi domnul Moşteanu, putem continua.