Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 iunie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.95/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 iunie 2021

10. Supunerea la votul final:
    10.1 Proiectul de Lege privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României (PL-x 66/2017) (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 66/2017

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Secţiunea I. Legi ordinare. A. Adoptări.

1. Proiectul de Lege privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României; PL-x 66/2017; lege ordinară.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru cultură propun adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Prezenţi - 264, pentru - 166, contra - 5, 92 de abţineri, un coleg nu votează.

Proiectul de lege a fost adoptat. (Aplauze.)

Punctul 2.

Intervenţii, explicarea votului?

Domnul deputat Andrei Gheorghe.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În numele Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, le mulţumesc tuturor colegilor din Parlamentul României care au votat astăzi pentru restabilirea adevărului istoric, adevărul României democratice şi libere, al României care a reuşit să-şi câştige independenţa şi să facă Marea Unire.

Ziua Independenţei de Stat a României este 10 Mai şi acest lucru trebuie să rămână de acum şi pentru posteritate! (Aplauze.)

Este un vot dat pentru adevăr!

Este un vot dat pentru România Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, pentru România lui Ion Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, pentru România Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria!

Este un vot de blam dat ocupanţilor sovietici, dat comuniştilor şi celor care au batjocorit România!

10 Mai va fi de-a pururea Ziua Independenţei de Stat a României! (Aplauze.)

Vă mulţumim pentru acest gest istoric.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Adrian Solomon, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Stimaţi colegi,

Frumos discurs, nimic de zis!

Dacă am citat luni din domnul Iohannis, astăzi vreau să citez din Regele Carol I, care pe 15 iunie 1877 se adresa Parlamentului astfel: "Constatând imperioasa necesitate de a ne asigura viitorul, de a feri ţara noastră de solidaritatea faptelor şi greşelilor străine, de a fi şi noi un stat de sine stătător şi răspunzător numai de actele noastre şi contând pe sentimentele de dreptate, pe binevoitorul sprijin al puterilor garante, dumneavoastră, în ziua de 9 mai (Aplauze), aţi proclamat independenţa completă a României".

Ce poţi să spui, în faţa unor adevăruri istorice, decât că sunt cele consemnate de documente, de "Monitorul Oficial", unde discursul Regelui... şi, credeţi-mă, că acum ce vă spun este adevărat, Regele a fost contemporan cu evenimentele şi probabil ştia despre ce vorbeşte. (Aplauze.)

Spre deosebire de iniţiatori, care astăzi au făcut un singur lucru: au dat o palmă poporului român. Au dat o palmă poporului român, votând schimbarea adevărului istoric, printr-o lege în Parlament.

Aşa ceva au făcut comuniştii cu asupra de măsură. Le călcaţi pe urme, dragii mei, împreună cu aliaţii dumneavoastră. La fel cum au făcut ei, faceţi şi voi astăzi.

Ne duceţi către o Românie a lui Brătianu, către o Românie a liberalilor, acea Românie care era cea mai nedreaptă pentru poporul român! (Aplauze.) Că ţara o ducea bine, dar poporul o ducea rău! (Aplauze.)

80% din românii de până în 1947 erau la limita sărăciei, trăiau în zonă rurală fără acces la sănătate, fără acces la educaţie şi doar o mică parte, cei care îşi făceau vile la Florica, să le cumpere pe urmă statul postdecembrist din bani publici, doar ăia îşi făceau averile şi viaţa bună şi luxoasă la care vreţi să credem că aveau parte toţi românii. Românii erau cei din Moromeţii, dragii mei. Urmăriţi de fonciire să le ia până şi salcâmul din spatele porţii, cei care aveau o singură grijă din partea statului, să dea din când în când cu var, să nu moară de malarie, să nu moară în chinuri, pentru că nu aveau niciun dispensar în satele lor, nu aveau niciun acces la medicină primară.

Aceştia sunteţi voi, dragii mei, o Românie a votului cenzitar, o Românie în care votau 10% dintre români şi îşi făceau jocurile cum voiau ei. (Aplauze.)

Voi nu mai sunteţi astăzi urmaşii brătienilor, voi sunteţi urmaşii lui Agamiţă Dandanache şi din falnicii Mitici dâmboviţeni aţi devenit nişte bieţi Gigei...

Voci din sală:

Bravo!

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

...nişte bieţi Gigei, care prin vot aţi schimbat până şi istoria neamului nostru.

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Haideţi, că aţi reluat deja de la dezbateri generale...

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Să vă fie ruşine! (Aplauze.)

Voci din sală:

Bravo! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Aţi dat deja copy-paste de la dezbaterile generale.

Vă rog, domnul deputat Iulian Bulai, Grupul ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Bulai:

Pe procedură, domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi?

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi lideri de grup,

În prima bancă a Parlamentului este un preşedinte al unui partid neparlamentar... (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog, aşa cum a fost ascultat şi colegul dinainte, haideţi să-l ascultăm pe fiecare!

Adică nu putem fi cu unii eleganţi, diplomaţi, şi cu alţii să fim mitocani, nu cred că-i corect acest lucru! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Bulai:

Pe procedură, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Haideţi să fim corecţi şi să fim echidistanţi în comportament cu fiecare dintre colegii membri ai Parlamentului României!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Bulai:

În faţa noastră, într-o bancă a sălii de plen a stat un preşedinte al unui partid neparlamentar.

Îl rog pe preşedintele Camerei să solicite părăsirea acestei săli de către un domn care nu este parlamentar şi nu aparţine unui grup parlamentar.

Vă mulţumesc.

Domnul Ilan Laufer nu este parlamentar.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog să eliberaţi sala.

Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă rog frumos să respectăm Regulamentul şi conduita din Parlament.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Da, tot pe procedură, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă spun eu de ce românii o duceau rău înainte. Pentru că nu aveau reţele 5G, Cryptocurrencies sau blockchain.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

De fapt, domnul deputat Solomon a şi atras atenţia că nu aveau dispensare, nu aveau Internet, nu aveau sateliţi, nu ştiau vremea cu zece zile înainte.

Îl rog şi pe domnul deputat Ştirbu Gigel, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Pe procedură.

Domnule preşedinte, vă mulţumesc tare mult pentru faptul că îmi daţi posibilitatea să vorbesc pe procedură.

N-aş fi vrut să mai iau cuvântul, dar vreau să vă spun că... (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă rog frumos!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

...Sigmund Freud spunea următorul lucru: "Dovada apariţiei prostiei este lipsa ruşinii". Şi Freud nu vindea shaorma la Dristor! (Vociferări.)

Doamnelor şi domnilor,

Este clar că la Vaslui, la mine la Olt, la Botoşani sau la Florica existau oameni, în 1918, în 1927, în 1932 - 1935, când România devenea poate cea mai bogată ţară din Europa.

În 1947, doamnelor şi domnilor, înaintaşii domnului care a vorbit înaintea domnului Grosaru au venit şi au făcut ceea ce părinţii noştri, bunicii noştri au fost obligaţi să suporte.

De aceea, doamnelor şi domnilor, astăzi Parlamentul României a făcut un gest care va rămâne în istoria acestei naţiuni. A făcut din România o ţară mândră, o ţară ca toate celelalte ţări din Uniunea Europeană, demnă să-şi sărbătorească independenţa, pentru că simbolistica în istorie, dragi colegi şi dragi prieteni, este o componentă foarte importantă. Fără simbolistică istoria rămâne numai un tratat de date.

Ca atare, de aceea, dumneavoastră, dragi colegi, purtaţi la reverul hainei tricolorul, pentru că reprezintă un simbol extrem de important pentru cei dinaintea noastră şi pentru cei de după noi.

De aceea, prin votul dumneavoastră, astăzi, aţi făcut o reparaţie morală a acestei naţiuni. România, din acest moment, îşi poate sărbători legal câştigarea independenţei, împotriva voinţei şi crezului vânzătorilor de shaorma.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Domnul deputat Chelaru Mircia, Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircia Chelaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să vă anunţ, de la bun început, că nu sunt vânzător de shaorma. Nici măcar n-o consum. (Aplauze.)

Am luat cuvântul pentru că, studiind foarte atent istoria din adâncuri şi fiind nu un pasionat, ci, într-adevăr, un căutător de adevăr în istorie, constat că încă o dată istoria este siluită de cel care este la putere. (Aplauze.)

Nu pentru aplauze iau cuvântul, ci vă vorbesc cu tristeţe, pentru că adevărul, în puritatea sa, de fiecare dată este retuşat cu creionul gros, aşa cum au făcut-o ruşii când au trasat frontiera de răsărit, cu minciuni ordinare când prin Roesler trebuia să fim dispăruţi un mileniu de aici, când ni s-a schimbat sorgintea străromână şi aşa mai departe.

Ştim cu toţii că 9 mai a fost Ziua Declarării Independenţei, dar mai ştim şi că la acea vreme, ca peste tot în această lume, exista o camarilă perfect umilă, şi prin supuşenie şi linguşire mereu făcându-se utilă, care a comprimat ziua de 9 mai, Ziua Declarării Independenţei, cu Ziua Regalităţii.

E adevărat şi aşa ceva. Acceptăm că în virtutea acestui mecanism de supuşenie şi linguşire cele două date au fost comprimate pe 10 mai.

Sincer să fiu, încă o dată repet, sunt neutru în a o sărbători la 9 sau la 10 mai. Sunt neutru, pentru că sărbătorirea în sine, gestul şi simbolistica independenţei contează, dar din punct de vedere al respectării adevărului istoric am produs încă o dată un sacrilegiu. Se pare că adevărul a intrat pe "patul lui Procust". Dacă l-am depăşit, cineva îl taie, iar dacă este mai scurt cineva îl lungeşte.

Nu ştiu ce s-a întâmplat astăzi. L-aţi tăiat sau l-aţi lungit?! (Aplauze.)