Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.48/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 martie 2018

10. Supunerea la votul final:
  10.3 Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.204 din 6 martie 2018 (PL-x 419/2017/2018). (adoptată legea cu amendamente)
 
consulta fisa PL nr. 419/2017

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018; PL-x 419/2017/2018.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei propune adoptarea legii cu amendamente.

Vot.

Video in format Flash/IOS

189 de voturi pentru, 101 voturi împotrivă, o abţinere, 2 colegi care nu optează. Adoptată.

Explicarea votului, domnul Barna.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Aşadar, am început din nou. Că, practic, astăzi, prin acest vot, am început din nou.

Tot anul trecut România a fost ţinută captivă de problemele penale ale domnului Liviu Dragnea. Tot anul trecut, tema României - tema României - a fost justiţia. Sute de mii de oameni în stradă, scrisori de la Uniunea Europeană, mesaje de la Departamentul de Stat, vizite de la Uniunea Europeană, mesaje de la cetăţeni; din februarie până în decembrie.

Anul trecut, România n-a discutat despre autostrăzi. N-a discutat despre spitalele acelea regionale, magice, care să îndepărteze infecţiile nosocomiale. A discutat doar despre justiţie. Pentru că asta aţi servit României.

Şi acum, deşi cumva am sperat - poate pentru că încă suntem naivi şi la început de drum în politică - am sperat că învăţătura anului trecut o să ajute cu ceva această guvernare stabilă şi consistentă.

Efectul care este? Un abuz fără precedent de legislaţie şi de regulament parlamentar, astăzi. Ne-aţi aruncat printurile calde ale rapoartelor şi ne-aţi spus: haideţi să votăm legile justiţiei, că am rezolvat.

O temă importantă cum e justiţia - pentru că chiar este şi pot fi de acord că sunt lucruri de îmbunătăţit acolo -, o astfel de temă o expediaţi pe scurt, pe genunchi, într-o şedinţă de două sau de trei ore.

Ce s-a întâmplat?

Domnul Márton Árpád ne spune frumos că infractorii sunt supăraţi pe organele de cercetare. Incredibil!

Domnul Iordache ne spune senin, privindu-ne în ochi, că respectiv Comisia de la Veneţia ne susţine şi şi-a dat acordul la întrebări pe care nu i le-am pus niciodată, de fapt.

Sau, pensionând mii de magistraţi, dumneavoastră spuneţi că sistemul va fi mai funcţional şi mai bun, e "reformă".

Practic, suntem în pilda aceea, cu calul care, spre surpriza noastră, moare când abia îl învăţasem să trăiască fără mâncare.

Pentru că asta se întâmplă. Dacă omorâm sistemul, dacă eliminăm oameni din sistem fără să venim cu forţe proaspete, ce se va întâmpla când intraţi prin instanţe sau când mergeţi pe la instituţii publice - şi nu vorbesc doar de justiţie - şi cad bibliorafturile pe noi? Asta de unde vine?

Hai să mai pensionăm nişte magistraţi, ca să crească vraful de hârtie şi tonele de cauze pe care le au în analiză.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Este o problemă foarte mare.

Astăzi, prin votul de astăzi, tocmai am făcut un pas uriaş, noi, ca ţară, spre "Neuropa" Rusiei sau a Turciei, pentru că e modelul pe care îl urmăm.

Da, haideţi să fim foarte corecţi unii cu ceilalţi. Ne propuneţi să începem un nou an de trosneală socială.

Probabil pentru asta USR trebuie să fie aici şi probabil societatea va trebui să reacţioneze. Pe asta contăm.

Felicitări, domnilor! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul Márton Árpád.

Doamnă Turcan, aţi desemnat pentru explicarea votului un coleg de-al dumneavoastră... (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule Márton Árpád, numai o secundă.

Aţi desem... nu, ca să înţelegem, să nu mai spuneţi că nu ştiu ce abuzuri fac eu.

Aţi desemnat un coleg care mi-a cerut toţi timpii pentru cele trei legi. L-am lăsat încă un minut şi jumătate peste cele 6 regulamentare.

Deci, în ceea ce priveşte punctele 1, 2 şi 3, v-a expirat timpul pentru explicarea votului.

Vă mulţumesc.

Domnul Márton Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Deloc stimate coleg antevorbitor,

Puteţi verifica ce am spus eu. Am grăit în felul următor: comunitatea maghiară este revoltată.

Dumneavoastră adineauri aţi zis că eu am vorbit despre infractori care sunt revoltaţi. Aţi făcut comunitatea maghiară infractoare? Dacă nu asta aţi dorit, vă rog să vă cereţi scuze. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Dan Barna:

Evident că nu mă refeream la comunitatea maghiară. Pentru că, domnule Márton Árpád, ştiţi foarte bine ce amendamente aţi susţinut în Comisia Iordache. Mă refeream exact la argumentele pe care dumneavoastră le-aţi invocat, care au fost invocate în cadrul Comisiei Iordache, prin care dumneavoastră aţi spus, repet, de nenumărate ori, că instituţiile publice responsabile cu implementarea legii în România abuzează, şi infractorii suferă din această cauză. Despre asta vorbim. Hai să nu dăm nuanţe.

Deci, ca să fie foarte clar, nu m-am referit la comunitatea maghiară în ansamblu. Nu vreau să fie niciun echivoc aici. (Vociferări. Rumoare.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc, domnule Barna.

Continuăm.