|
Următorul este Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, a Legii petrolului nr.238/2004, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale - "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative. Comisia propune adoptarea proiectului de lege. Domnule Tinel, aprobarea. Vă rog să votaţi.
|
|
Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul nostru parlamentar nu a susţinut acest proiect de lege. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am în faţă scrisoarea Comisiei către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Nicăieri în această solicitare a Comisiei nu am găsit zeci de propuneri care au venit şi au modificat acest proiect de lege trimis de Guvernul României către Parlament, legat de cuantumul amenzilor, legat de trader, legat de, nu în cele din urmă, de suspendarea calendarului de liberalizare a preţurilor la gaze naturale. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Partidul Democrat Liberal a propus Guvernului în februarie 2014, respectiv la ultima întâlnire din iunie 2014 cu Fondul Monetar Internaţional, suspendarea calendarului de liberalizare a preţului la gaze naturale. Ştim cu toţii că acest lucru se poate întâmpla numai prin adoptarea de către Guvern a unei hotărâri de Guvern şi prin modificarea Legii energiei electrice, Legii nr.123/2012, nu prin astfel de modificări aduse pe sub masă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Stimaţi colegi, Tocmai vorbeam la dezbateri generale că e singura lege care ar trebui să depăşească dezbaterea politică. Din păcate, colegii noştri se menţin în această atitudine şi atunci trebuie să le spunem explicit că noi transpunem directive europene şi nu traducem. Doi. Aceste modificări sunt modificări fundamentale pentru a transparentiza costurile din interiorul activităţilor sistemului energetic şi care se adresează gradului de suportabilitate a tuturor consumatorilor, în special a consumatorilor casnici. Aceste modificări nu sunt un moft, sunt o necesitate din cauza situaţiei speciale economice în care se află Europa, în ansamblul său. Setul acesta de măsuri, dacă o să fiţi atenţi, a fost luat şi de alte state membre, iar termenii pe care i-au propus sunt 2023-2025. Abţinerea dumneavoastră este echivalentă cu a refuza o relaxare a creşterii preţurilor în sistemul energetic adresată consumatorului român. În condiţiile în care Europa, în ansamblul ei, se află într-o situaţie de criză economică împinsă către deflaţie, cu o inflaţie de până la 1%, cu o creştere a şomajului la 11,5% faţă de SUA cu 6,5%, cu o pierdere a competitivităţii datorată creşterii preţului la energie, cu o situaţie geopolitică atât de gravă în ceea ce înseamnă materiile prime energetice şi vedeţi, o treime din aceste materii prime energetice sunt dintr-o singură sursă, Rusia, care iată cum foloseşte acest instrument politic. Măsurile din această lege sunt dincolo de orice dispută politică. Se adresează deopotrivă operatorilor, instituţiilor statului, grăbirii şi urgentării proiectelor strategice şi consumatorului casnic din această ţară. De aceea, acest tip de dezbatere trebuie lăsat într-un plan secund, iar la aceste legi, vă rog şi vă invit pe toţi să fim unitari în a acţiona în interesul statului naţional român. Vă mulţumesc.
|