Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.123/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2025
![]() |
10. | Supunerea la votul final a: | ![]() |
||
![]() |
10.14 | Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (PL-x 286/2025) (adoptat); | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 286/2025 |
|||||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: 14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenţiei privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, precum şi pentru completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală; PL-x 286/2025; lege organică; procedură de urgenţă. Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege. Suntem Cameră decizională. Să înceapă votul! |
|
268 de voturi pentru, 14 abţineri. Adoptat. Explicarea votului, domnul lider Andronache Gabriel, Grupul parlamentar al PNL. |
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Aderarea României la Convenţia anti-mită s-a realizat în anul 2023, prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 202/2023. Ulterior, tot Parlamentul a adoptat Legea nr. 319/2024, prin care a realizat punerea în acord a legislaţiei naţionale cu dispoziţiile acestei convenţii. Remarcăm, aşadar, o preocupare a legislativului român pentru implementarea Convenţiei anti-mită, cu atât mai mult cu cât acest demers legislativ este şi recomandare în pachetul de măsuri obligatorii pentru aderarea României la OCDE. Actul normativ pe care Grupul parlamentar al PNL l-a votat conţine o înăsprire a cadrului normativ penal în vigoare, referitor la funcţionarii publici străini, cu măsuri precum: reconfigurarea incriminării faptei de mituire a funcţionarului străin, cu sintagma: "orice altă utilizare necorespunzătoare a funcţiei" sau majorarea cuantumului unei zile amendă, când se aplică şi amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii. De asemenea, sunt introduse dispoziţii privind confiscarea specială. Legea adoptată astăzi ne aduce, în opinia noastră, mai aproape de aderarea României la OCDE. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Doamna deputat Anamaria Gavrilă, Grupul parlamentar POT. Voci din sală: Şşşş! |
|
Nu v-aţi maturizat, e OK, mai aşteptăm, avem răbdare cu voi, trebuie să creşteţi. Pe la 4 ani poate puteţi şi voi să vorbiţi, în loc să şuşotiţi! Grupul POT a votat abţinere la această propunere. Motivele sunt următoarele. Unul, pentru că trebuie să existe deja o condamnare a funcţionarului străin în ţara respectivă. Nu poţi să acuzi pe cineva din România, iar statul român ar trebui să-şi protejeze cetăţenii. Aşadar, dacă o condamnare deja a funcţionarului străin, în ţara respectivă, nu există, cum să condamni pe cineva în România? Al doilea motiv este numărul şi sancţiunea. Da? Ea nu poate să fie mai mare decât cea pe care a primit-o funcţionarul străin. Mulţumesc mult. (Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat Adrian Câciu, Grupul parlamentar al PSD. |
|
Da, am rămas un pic uimit. Staţi, oameni buni! Cum adică, noi suntem de acord să fim... să facem o legătură cu un ofiţer CIA, cu un ofiţer de FSB?! Că ştiu că a venit Barbara, ca să nu mai avem scandalul de la... ştiţi, de la Cotroceni. Da? Dar, totuşi, cum adică... (Vociferări.) De asta am şi votat pentru! Băi, fraţilor, păi aşa o să ajungem să le dăm şi să fim unii - nu? - unii... nu ştiu care, să fie preş pe la "agenturile" străine! Păi, suntem sănătoşi la cap?! Mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. ... (Domnul deputat Alexandru-Paul Dimitriu solicită să ia cuvântul.) Da, domnul Dimitriu doar acum a solicitat intervenţia şi îl mai aveam pe colegul, domnul Coarnă, la final, pentru colegii neafiliaţi. Vă rog, domnule deputat. |
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Aş vrea să aplicaţi Regulamentul în mod unitar şi data viitoare când tăiaţi microfonul... mie, de exemplu, să-l tăiaţi şi celorlalţi! |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă rog să faceţi referire la proiectul de lege! |
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: Acum, în ceea ce priveşte acest proiect, am ascultat mai devreme că dacă un stat străin nu-şi condamnă cetăţeanul, de ce ar trebui să putem să facem noi lucrul ăsta?! Răspunsul este simplu. Pentru că suntem stat suveran! Da? (Aplauze.) Şi suveranitatea României presupune să poată să îşi aplice legile în vigoare. Deci asta înseamnă suveranitate, să ştiţi! Mai învăţaţi! (Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnul deputat George-Nicolae Simion, Grupul parlamentar AUR. |
|
Păi, dacă suntem noi un stat suveran - vă felicit pentru această poziţie! - oare nu este mai bine să impozităm băncile care nu au un sediu permanent aici (Aplauze.) sau firmele... (Aplauze.) |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnule deputat, vă rog să faceţi referire la proiectul de lege! |
|
... companiile aeriene care desfăşoară activităţi economice în România, dar nu plătesc taxe pentru români? Wizz Air, de exemplu! Că aţi falimentat, în guvernările dumneavoastră succesive... USR-ul a fost de mai multe ori la guvernare... |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Domnule deputat, ... |
|
... aţi falimentat companiile aeriene. |
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: ...vă rog să faceţi referire... |
|
Mulţumesc. (Aplauze.) |


