Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2002

10. Supunerea la votul final:
  10.9 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2002 privind acordarea unor înlesniri la plată pentru Societatea comercială "LUKoil Black Sea România" SRL Bucureşti şi Societatea comercială "Petrotel LUKoil" SA Ploieşti; (adoptat).
 
consulta fisa PL nr. 348/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

9.Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2002 privind acordarea unor înlesniri la plată pentru Societatea comercială "LUKoil Black Sea România" SRL Bucureşti şi Societatea comercială "Petrotel LUKoil" SA Ploieşti - lege cu caracter ordinar, articolul 74, alineatul 2 din Constituţie.

O să vă dau cuvântul să explicaţi votul, domnule Stroe!

Cine este pentru? 201 voturi pentru. (Proteste în Grupul PNL)

Ce aveţi?! Mai număraţi o dată, vă rog frumos.

Domnul Marcu Tudor (din sală):

200 suntem toţi!

Domnul Valer Dorneanu:

Deci, pentru cei care s-au amuzat, au fost 106 cu 85. Vedeţi dacă fac 201.

Împotrivă? Voturi împotrivă? 51 voturi împotrivă.

Abţineri?

Domnul Marcu Tudor (din sală):

50 suntem noi!

Domnul Valer Dorneanu:

Staţi puţin, că nu am numărat partea cealaltă. (Rumoare în partea dreaptă a sălii) Nu am numărat partea cealaltă, aşteptaţi!

86 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

201 voturi pentru, 86 împotrivă, nici o abţinere.

Da. PRM-ul doreşte să explice votul.

Aveţi cuvântul.

Domnul Daniel Ionescu:

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.92/2002, derogând de la Ordonanţa de urgenţă nr.40 privind recuperarea arieratelor, Executivul acordă un ajutor de stat individual de 71 de miliarde unui SRL "LUKoil Black Sea România".

În expunerea de motive asumată şi semnată de primul-ministru, se vorbeşte de grupul de firme "LUKoil". Exterior problemei, dat fiind că în cota de privatizare în urma căreia a apărut "LUKoil Petrotel" SA, firma cumpărătoare este "Petrotel LUKoil Holding" BV din Olanda şi nu are nici în clin nici în mânecă cu "LUKoil Black Sea" SRL, înfiinţată, de fapt, în 1998 în Bucureşti de aceeaşi firmă care a cumpărat şi "Petrotel"-ul.

Pentru cultura dumneavoastră între ale economiei de piaţă şi între ale politicii economice la zi, iată aportul activelor la acest SRL care a fost înfiinţat, e clar acum, pentru a ne oferi un know-how specific în domeniul strategic al scumpirii benzinei şi motorinei la pompă. LUKoil Europa Holding BV din Olanda - aport de capital: 9.988 de dolari; LUKoil Internaţional GmbH SRL din Austria: 12 dolari. Pentru un aport de 10.000 de dolari, statul, prin Guvern, oferă un suport de 2,1 milioane de dolari. După părerea mea, este o mostră de colonie economică.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Marin din partea Partidului Social Democrat.

Domnul Gheorghe Marin:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin această ordonanţă, Guvernul a dorit să acorde înlesniri la plată pentru Societatea comercială "LUKoil Black Sea România" SRL şi Societatea comercială "Petrotel LUKoil" SA Ploieşti, deoarece ar trebui să ne aducem aminte, în cadrul procesului de privatizare, în data de 03.02.1998, Compania petrolieră LUKoil a cumpărat de la fostul FPS pachetul majoritar de acţiuni al S.C. "Petrotel" SA, reprezentând 51% din valoarea capitalului social.

În perioada în care s-a analizat oportunitatea acestei investiţii şi a depunerii ofertei de cumpărare, era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.31/1997 privind regimul investiţiilor străine în România, abrogată parţial prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.92/1997 privind stimularea investiţiilor directe şi Legea bugetului de stat nr.36/1999. Anularea acestor acte normative a generat influenţe negative în economia societăţilor din cadrul Grupului LUKoil România. Totodată, la momentul de faţă, când se fac aceste înlesniri, bugetul de stat datorează societăţilor din Grupul LUKoil România impozit pe profit de restituit şi t.v.a. de rambursat. Anularea actelor normative menţionate a generat influenţe negative în economia societăţilor din Grupul LUKoil România. Deci, credem noi că aceste înlesniri la plată pentru societatea aceasta care este un investitor în România era necesară.