|
Doamna Claudia Boghicevici: Vă mulţumesc. Legea zilierilor, alături de Codul muncii, Legea uceniciei sunt cele mai importante măsuri care au fost luate în ultimii ani, măsuri prin care s-a permis unui număr mare de români să aibă un loc de muncă în mod legal. Sunt legi care ajută atât statul, prin reducerea muncii la negru şi implicit a evaziunii fiscale, dar şi pe angajaţi, care au clar reglementate drepturile de care beneficiază şi nu mai pot fi exploataţi. Avem astăzi pe ordinea de zi trei proiecte care aduc îmbunătăţiri acestei legi. Din păcate, ele au fost propuse pentru respingere. Motivul pentru care au fost propuse respingerii este acela că în guvern există un grup de lucru şi se munceşte pe această lege. În opinia mea este inexplicabil argumentul folosit, pentru că ambele proiecte de lege dau posibilitatea românilor să-şi găsească mai uşor un loc de muncă. Au trecut aproape 5 luni de când a fost dat raportul pe aceste legi şi încă nu am văzut niciun proiect din minister. Drept urmare, stimaţi colegi, domnule preşedinte, vă rog să retrimiteţi la comisie acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|