Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2002

11. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2002 pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Naţiunilor Unite privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo, semnat la New York la 11 februarie 2002.
 
consulta fisa PL nr. 165/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem, în continuare, la proiectele de lege care sunt înscrise pe ordinea de zi.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2002 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere între Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la Unitatea Specială de Poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo.

Suntem în procedură de urgenţă.

Rog Comisia de apărare.

Domnule preşedinte Răzvan Ionescu, vă rog să prezentaţi pe scurt propunerea de dezbatere, timpii şi să prezentaţi succint şi raportul.

Domnul Răzvan Ionescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Raportul asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Naţiunilor Unite privind contribuţia cu resurse la Unitatea Specială de Poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo, semnat la New York, la 11 februarie 2002.

În conformitate cu prevederile art.89 şi art.107 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru apărare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare, în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Naţiunilor Unite privind contribuţia cu resurse la Unitatea Specială de Poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo, semnat la New York, la 11 februarie 2002.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru politică externă, sesizate spre dezbatere şi avizare, au hotărât avizarea favorabilă a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu unele observaţii, acest proiect de lege, iar proiectul de lege a fost iniţiat în scopul stabilirii termenelor şi condiţiilor de natură administrativă, logistică şi financiară privind contribuţia cu personal, echipament şi servicii, asigurată de către Guvern. În cadrul administraţiei interimare a misiunii Naţiunilor Unite în Kosovo, constituite de către Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia nr.1244 din 1999, membrii comisiei au constatat necesitatea ratificării memorandumului, expimându-şi acordul pentru adoptarea proiectului.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La dezbaterea proiectului au participat, în calitate de invitaţi, consilieri din Ministerul de Interne.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 27 martie.

În urma dezbaterii în şedinţă, comisia propune adoptarea, fără modificări, a proiectului de lege.

Drept urmare, propunem, domnule preşedinte, pentru dezbateri 5 minute, iar pentru intervenţii - un minut.

Domnul Valer Dorneanu:

Sunteţi de acord cu această propunere de dezbatere, stimaţi colegi?

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă, înainte de a trece la dezbaterea textelor, iniţiatorul doreşte să facă câteva precizări?

Poftiţi, domnule ministru.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege pe care Guvernul îl supune în această după-amiază plenului Camerei Deputaţilor, are ca obiect aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.14/2002 pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere dintre Guvernul României şi Organizaţia Naţiunilor Unite, privind contribuţia cu resurse la Unitatea Specială de Poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo, semnat la New York, la 11 februarie 2002.

Proiectul de lege a fost dezbătut de prima Cameră, sesizată de către Guvern, de către Senat, şi a fost adoptat în conformitate cu prevederile art.74 alin.2 din Constituţie, în şedinţa sa din 27 martie 2002.

Având în vedere raportul favorabil pe care comisia sesizată în fond - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - l-a avizat favorabil, ţinând seama şi de avizele ce i-au fost remise de către cele două comisii - Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi -, precum şi de către Consiliul Legislativ, vă rog să supuneţi, domnule preşedinte, plenului, ca acest proiect de lege să fie adoptat în forma care ne-a fost remisă de către Senat, adică în forma Senatului.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Adoptat în unanimitate.

La textul articolului unic, dacă aveţi obiecţiuni, care text conţine dispoziţia de aprobare a ordonanţei? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Titlul ordonanţei de urgenţă.

Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La art.1, dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Votat în unanimitate.

Art.2. Nu aveţi obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

Vă rog să constataţi că textele proiectului de lege şi ale Ordonanţei de urgenţă nr.14/2002 au fost votate.

Este vorba de o lege cu caracter ordinar - art.74 alin.2 din Constituţie.

Supun proiectul votului dumneavoastră final.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă, dacă sunt?

Abţineri?

Unanimitatea celor prezenţi.