| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
Pct.13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Legea are caracter ordinar. Proiect adoptat de Senat. Raport comun din partea Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru tehnologia informaţiei, raport de adoptare. Prioritate legislativă, procedură de urgenţă. Suntem Cameră decizională. Rog iniţiatorul mai întâi să prezinte proiectul. Vă rog, domnule secretar de stat. Îl invit după aceea şi pe domnul general Opriş.
|
|
Domnul Constantin Teodorescu (secretar de stat,Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei): Prin Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă se are în vedere armonizarea cadrului legislativ creat pentru înfiinţarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă cu situaţia existentă în prezent, după doi ani de funcţionare a acestui sistem. Proiectul de lege prevede reînnoirea cadrului legal, în baza căruia sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă funcţionează, reorientarea cadrului de finanţare a acestuia prin asigurarea finanţării, administrării, operării, întreţinerii şi dezvoltării sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă de la bugetul de stat, definirea elementelor componente ale sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, având drept referinţă deciziile, directivele Uniunii Europene şi standardele Institutului European de Standardizare în Telecomunicaţii, precum şi precizarea nivelului de acceptanţă al serviciului asigurat de Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în conformitate cu serviciile de comunicaţii de urgenţe extinse E112. Recurgerea la calea delegării legislative, în temeiul art.15 alin.(4) din Constituţie pentru promovarea măsurilor preconizate este justificată de faptul că România trebuie să adopte de urgenţă măsurile necesare opririi procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în calitate de stat membru deschisă de comisie europeană împotriva României cu privire la funcţionalitatea numărului unic pentru apeluri de urgenţă. Faţă de cele prezentate, noi propunem spre aprobare plenului Camerei Deputaţilor proiectul de lege în forma iniţială.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Raportul comisiei, dacă tot a venit domnul preşedinte şi după aceea invităm şi pe domnul general Opriş. Vă rog.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbatere în procedură de urgenţă cu proiectul de lege menţionat. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare organizarea şi funcţionarea sistemului unic pentru apeluri de urgenţă, urmărind modificarea şi completarea cadrului legal existent şi stabilirea mai clară a zonelor de responsabilitate aferente comunicaţiilor de urgenţă şi agenţiilor componente ale sistemului. În şedinţa din 23 iunie 2008, în urma examinării proiectului de lege şi amendamentelor depuse, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise şi respinse.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Vă rog, domnule director Opriş, dacă doriţi să faceţi o prezentare?
|
|
Domnul Marcel Opriş (director, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună ziua şi vă salut, stimaţi domni deputaţi şi doamne deputat. Cadrul legislativ pentru funcţionarea serviciului pentru apelul unic de urgenţă 112 era cuprins în Legea nr.398 din 14 iunie 2002. Principala inconsistenţă a acelui cadru legislativ era maniera de finanţare. Această manieră de finanţare s-a dovedit a fi nesustenabilă în momentul în care au apărut probleme tehnice deosebite în cadrul funcţionării sistemului 112. Din acel moment, s-au derulat mai multe iniţiative legislative, precum şi de către Guvern. Varianta adoptată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului adoptată de guvern pentru a rezolva în principiu problema finanţării, dar şi problema stabilirii cadrului legal, coerent pentru 112 avea câteva inconsistenţe, am spune. Senatul, analizând cu multă atenţie acest lucru a propus câteva amendamente, de asemenea, a avut loc o dezbatere extrem de serioasă în cadrul Comisiei de industrii şi în cadrul Comisiei de comunicaţii. Ca urmare, din punct de vedere al instituţiei care a construit din ordinul Parlamentului, potrivit legii, acest serviciu şi care este decisă să-l opereze şi să-l ducă mai departe în beneficiul cetăţeanului şi implicit şi al dumneavoastră în calitate de cetăţeni, noi am susţine varianta care este adoptată de Senat, împreună cu amendamentele propuse şi respinse de către cele două comisii comune. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă mulţumesc, domnilor deputaţi.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule director. Intervenţii la dezbateri generale? Domnul deputat Ciopraga.
|
|
Domnul Mircea Ciopraga: Mulţumesc, domnule preşedinte. Emiterea acestei ordonanţe de urgenţă este prevăzută şi în planul de acţiuni menţionat în memorandumul aprobat de guvern cu tema "Scrisoarea Comisiei Europene, de punere în întârziere privind numărul de apel de urgenţă 112", punere în întârziere intervenită ca urmare a neconformităţii cu prevederile Directivei nr.22/2002 CE privind serviciul universal în ceea ce priveşte punerea la dispoziţia serviciilor de urgenţă a informaţiilor privind localizarea apelantului pentru apelurile efectuate de pe telefoanele mobile. Cadrul legal, în baza căruia sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă funcţionează, trebuie înnoit pentru următoarele considerente. Este insuficient cadrul actual pentru reglementarea corespunzătoare a domeniului activităţii sistemului naţional unic de apeluri de urgenţă în toate entităţile care conlucrează la soluţionarea urgenţelor semnalate. Proiectul de ordonanţă de urgenţă are în vedere reglementarea mai amănunţită a relaţiilor dintre Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, administrator al sistemului unic naţional de urgenţă, agenţiile specializate în intervenţii, furnizorii de reţele publice şi de comunicaţii electronice în materia funcţionării şi dezvoltării sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, precum şi stabilirea mai clară a zonelor de responsabilitate aferente comunicaţiilor de urgenţă şi agenţiilor componente ale sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Asigurarea instrumentelor legislative necesare la dispoziţia autorităţilor naţionale pentru reglementarea comunicaţiei şi tehnologia informaţiei pentru implementarea şi funcţionarea în cele mai bune condiţii a accesului la numărul unic de apeluri de urgenţă, în condiţiile deschiderii de către Comisia Europeană a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în calitate de stat membru, împotriva României cu privire la funcţionarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă, armonizarea cadrului de reglementare a sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă cu legislaţia în vigoare în domeniile asistenţei medicale de urgenţă şi a gestionării situaţiilor de urgenţă. Prin această ordonanţă se preconizează următoarele schimbări prin reglementarea noului proiect de ordonanţă de urgenţă: se reglementează amănunţit relaţiile dintre Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, iar administratorul sistemului naţional unic de apeluri de urgenţă, agenţiile specializate în intervenţii şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice; se stabileşte în detaliu zonele de responsabilitate aferente comunicaţiilor de urgenţă şi agenţiilor componente ale sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă; definirea elementelor componente ale sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, având drept referinţă deciziile şi directivele Uniunii Europene şi standardele Institutului Naţional de Standardizare în Telecomunicaţii; precizarea nivelului de acceptanţă al serviciului şi asigurat de sistemul naţional unic de apeluri de urgenţă, în conformitate cu serviciile de comunicaţii de urgenţă extinse E112 şi armonizarea cadrului de reglementare a sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă cu legislaţia în vigoare în domeniile managementului situaţiilor de urgenţă şi asistenţei medicale de urgenţă. Se va elabora o hotărâre a Guvernului pentru stabilirea cuantumului sumelor ce urmează a fi virate de la bugetul de stat către Autoritatea naţională pentru reglementarea în comunicaţii şi tehnologia informaţiei, a modalităţii de virare a acestora, a modului de onorare la scadenţă a biletelor la ordin emise de către Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, alte aspecte privind finanţarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, desemnarea administratorului sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, precum şi trecerea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă de la Autoritatea naţională pentru reglementare în comunicaţii la administratorul sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. De asemenea, va fi elaborat regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi atribuţiile Comitetului naţional de coordonare a sistemului unic naţional pentru apeluri de urgenţă, a secretariatului tehnic, elaborat în termen de 60 de zile de la publicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului în Monitorul Oficial al României, partea I, aprobat prin hotărâre de Guvern, rezultatele preconizate a fi obţinute ca urmare a aprobării prezentului proiect de ordonanţă cu instituţiile existente, nefiind necesară înfiinţarea altora. Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei va stabili anumite condiţii tehnice şi economice referitoare la realizarea comunicaţiilor de pe sistemul naţional unic de apeluri de urgenţă. Pentru coordonarea unitară la nivel naţional a acţiunilor tuturor organismelor implicate în funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, conform cerinţelor europene în domeniu, se propune înfiinţarea Comitetului naţional de coordonare care să funcţioneze sub autoritatea Guvernului României, iar ca organism de lucru al comitetului se înfiinţează Secretariatul tehnic permanent. Scopul comitetului este de a realiza politica privind funcţionarea, operarea şi dezvoltarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă în România. Comitetul va avea următoarea reprezentare: Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Sănătăţii Publice, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi administratorul sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. Având în vedere cele prezentate, vreau să vă spun că parlamentarii grupului Partidului Naţional Liberal vor vota pentru această ordonanţă de urgenţă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnule deputat Costică Canacheu, vă rog.
|
|
Domnul Costică Canacheu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Câte vorbe pentru o ordonanţă pe care o puteam clarifica încă din primăvara acestui an. Au fost discuţii în cadrul Comisiei de apărare pentru clarificarea patrimoniului şi pentru clarificarea modalităţii de finanţare a serviciului 112 şi ca urmare a rapoartelor negative de la Comisia Europeană, încă din toamna anului trecut, în primăvară, am ajuns la o soluţie, o propunere legislativă de modificare, trecută de Senat, ajunsă la Camera Deputaţilor cu raport în luna iunie, neintrodusă la vot. Acum nu mai este în ordinea de zi, dar am venit doar să spunem că şi în al doisprezecelea ceas, o ordonanţă a guvernului care clarifică situaţia, aşa am înţeles, din perspectiva patrimoniului şi a finanţării este binevenită, vom vota. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul deputat Dragoş Dumitriu.
|
|
Domnul Dragoş Petre Dumitriu: Domnule preşedinte, Voi exprima un punct de vedere personal, şi anume faptul că dacă ordonanţa clarifică din punct de vedere al finanţării şi al patrimoniului, aşa cum spunea distinsul coleg, mie îmi este extrem de neclar modul în care această agenţie va reprezenta interesele cetăţenilor, atâta timp cât apelând la numărul de urgenţă 112 nu eşti apelat ulterior înapoi pentru a ţi se comunica ce s-a întâmplat cu sesizarea ta. Nu au această obligaţie, în schimb sunt dotaţi cu un sistem foarte performant de localizare a locului de unde s-a făcut acest apel. Un sistem care, sincer să fiu, nu-i văd utilitatea, nu poate preîntâmpina apelurile false, şi nu ştiu, efectiv, la ce mai foloseşte încă un sistem de supraveghere a cetăţenilor României. Nu, efectiv, nu pricep, din punctul meu de vedere mi se pare o chestie inutilă care începe să semene cu scenarii din unele filme americane. Dacă ar fi să rezolvăm, într-adevăr, ceva, ar fi acest lucru, să obligăm instituţia creată prin lege să respecte regimul altor instituţii create prin lege. Adică la o sesizare făcută de cetăţean să se răspundă în acelaşi fel. Ai făcut o sesizare scrisă, ţi se răspunde scris. Ai făcut o sesizare telefonică să fii sunat înapoi şi să ţi se spună, da, domnule, ai reclamat o chestiune gravă din trafic, ce s-a întâmplat cu şoferul pe care l-ai reclamat? Nu ţi se răspunde. Ţi se răspunde, doar da, nu ştim ce s-a întâmplat, în orice caz nu vă putem da relaţii în legătură cu rezultatul sesizării dumneavoastră. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. O să solicit clarificări din partea iniţiatorului. Mai există alte intervenţii la dezbateri generale deocamdată? Nu. Atunci îl rog pe domnul director Opriş... Dacă doriţi să faceţi clarificările necesare?
|
|
Domnul Marcel Opriş: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate domnule deputat, pentru a nu se crea confuzie, localizarea apelantului la 112 pe lângă faptul că este o directivă europeană este gândită numai în sprijinul celui care este în pericol. Aş vrea să vă reamintesc că la 112, întotdeauna cineva aşteaptă să-l sunaţi când viaţa dumneavoastră este pusă în pericol. Deci nu este un sistem de urmărire sau monitorizare, este complet sub controlul apelantului şi sub controlul autorităţii. Aş vrea să fiţi extrem de liniştiţi din punctul acesta. Numai când dumneavoastră sunaţi la 112, în acel moment este afişat pe ecran locul de unde aţi sunat, pentru a putea fi ajutat mai repede, fiindcă astfel agenţiile de intervenţie ambulanţa, poliţia, ISU, se plimbă că nu ştiu unde sunteţi, iar el a fost gândit îndeosebi pentru persoanele cu dizabilităţi sau în imposibilitatea de a da relaţii suplimentare. Acesta este de fapt obiectul infringement-ului, faptul că până acum nu a existat această localizare. Restul de detalii, aş vrea să ne invitaţi oricând, împreună cu ministerul de resort, personal, sau la oricare comisie pentru a lămuri aspectele. Este interesant de discutat subiectul, însă problema este că aceasta este deschisă pentru pericol iminent asupra vieţii. Răspunsul este implicit intervenţia agenţiei. Sigur că da, în situaţia în care dumneavoastră sesizaţi altceva decât pericolul iminent şi n-a venit agenţia, primiţi răspuns şi aş vrea să vă spun că săptămânal semnez nenumărate scrisori împreună cu juriştii noştri prin care dăm relaţii directe cetăţenilor sau instanţei ce s-a întâmplat cu apelul lor, inclusiv înregistrări ale apelurilor făcute de către cetăţeni, cu conţinutul lor, pentru a putea fi folosite împotriva autorităţilor care n-au răspuns. Săptămânal. Vă invit să veniţi să vedeţi acest lucru. Cu dragă plăcere. Vă mulţumesc, domnule deputat.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Da, domnule Dumitriu, clarificat? Alte intervenţii? Bun. Lucrurile înţeleg că sunt clarificate, trecem la dezbaterile pe articole, lucrăm pe anexa cu amendamente admise. Dacă la pct. 1 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. Pct.2. Art. unic al ordonanţei? Adoptat. Pct.3. Adoptat. Pct.4. Adoptat. Pct.5. Adoptat. Pct.6. Adoptat. Pct.7. Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Adoptat. Pct.8. Adoptat. Pct.9. Adoptat. Pct.10. Obiecţii? Observaţii? Adoptat. Pct.11. Adoptat. Pct.12. Vă rog, domnule preşedinte, la pct.12? Vă rog, domnule preşedinte Iulian Iancu, poftiţi la pct.12.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Doar o eroare materială la acest articol: la alin.(3) în loc de "se elimină" - rămâne nemodificat, în forma de la Senat.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Se susţine. Se introduce atunci această modificare în text. Pct.13. Observaţii? Obiecţii? Adoptat. Pct.14. Adoptat. Pct.15. Adoptat. Pct.16. Adoptat. Pct.16. Adoptat. Pct.17. Adoptat. Pct.18. Adoptat. Pct.19. Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Adoptat. Pct.20. Adoptat. Pct.21. Adoptat. Pct.22. Adoptat. Pct.23. Adoptat. Pct. 24. Adoptat. Pct.25. Adoptat. Pct.26. Obiecţii? Observaţii? Adoptat. Pct.27. Adoptat. Pct. 28. Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Adoptat. Pct.29. Adoptat. Pct. 30. Adoptat. Pct.31. Adoptat. Pct.32. Adoptat. Pct.33. Adoptat. Pct.34. Adoptat. Pct.35. Obiecţii? Observaţii? Adoptat. Pct.36. Adoptat. Pct.37. Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Adoptat. Pct.38. Adoptat. Pct.39. Adoptat. Pct.40. Adoptat. Pct.41. Obiecţii? Observaţii? Adoptat. Pct.42. Adoptat. Pct.43. Adoptat. Pct.44. Adoptat. Pct.45. Adoptat. Amendamentele respinse? Nu se susţin. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. Legea are caracter, spuneţi, ordinar? Ordinar.
|