|
Domnul Gabriel Andronache: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.210/2008. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri, proiectul de lege. Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de domnul secretar de stat. În urma dezbaterii, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise, astfel cum sunt redate în anexa la prezentul raport. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Domnule preşedinte, propunem trei minute pentru dezbateri generale şi un minut pe articole.
|