|
Doamna Alina Mihaela Bica (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Este un proiect de lege foarte important în ceea ce priveşte protecţia copilului, atât protecţia copilului privită ca şi instituţie în sine, cât şi protecţia copilului privită ca instituţie de protecţie a sa împotriva abuzurilor de natură sexuală. Practic, acest proiect de lege instituie, pentru prima dată, o autoritate care vine şi emite un program de protecţie cu măsuri concrete în ceea ce priveşte copilul aflat în dificultate şi copilul care a fost victima unui abuz sexual, prevede noi infracţiuni de sancţionare a celor care vin şi săvârşesc fapte care duc la aducerea copilului într-o stare de dificultate sau într-o stare care să permită abuzul sexual în ceea ce-l priveşte şi, de asemenea, pentru prima dată discutăm de necesitatea instituirii unei politici de protecţie a copilului în general. Mecanismele care sunt prevăzute în acest proiect de lege sunt preluate din Convenţia semnată de România în 2007 la Lanzarote şi, de asemenea, există cadrul legal creat sub aspectul legislaţiei secundare şi terţiare pentru implementarea acestui proiect de lege. Vă mulţumesc mult.
|