|
Doamna Rodica Nassar: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată cu dezbaterea proiectului de lege pentru abrogarea Legii nr.98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică, adoptat de Senat, în şedinţa din 26 octombrie 2010, în calitate de primă Cameră sesizată, şi trimis comisiei pentru examinare în fond, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, în conformitate cu prevederile art.73 din Constituţia României, republicată. Prin iniţiativa legislativă menţionată, se abrogă, de la data de 1 iunie 2011, dispoziţiile Legii nr.98/1994 şi se prevede reglementarea măsurilor de sancţionare contravenţională din domeniul sănătăţii publice, prin hotărâre a Guvernului. Se urmăreşte, prin această reglementare, asigurarea protecţiei populaţiei prin îmbunătăţirea activităţilor, serviciilor şi produselor cu impact asupra stării de sănătate. Comisia pentru sănătate şi familie a dezbătut proiectul de lege, raportul comisiei fiind adoptat cu majoritate de voturi. În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele prevăzute în anexă.
|