Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.118/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 octombrie 2011

11. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie (Pl-x 750/2010). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 750/2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie. Este al doilea proiect, de data aceasta raportul este pozitiv. O să... iniţiatorii nu sunt aici. Punctul de vedere al Guvernului şi raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian Apostol:

Da. Mulţumesc, doamna preşedinte.

Acest proiect de lege, în acest moment reuneşte observaţiile atât ale Guvernului, cât şi ale legislativului, bineînţeles. Este un avantaj prin faptul că am 7 colegi deputaţi silvici şi, mă rog, şi senatori care ne ajută în realizarea acestor proiecte destul de importante pentru România, şi atunci când vorbim de realizarea Sistemului de perdele forestiere la nivel naţional, vorbim de un crez comun, vorbim de o lege care trebuie să ajute pe toţi. Această iniţiativă legislativă pe care noi am avut-o şi, aşa cum am spus, s-a contopit cu iniţiativa parlamentară, încearcă să rezolve anumite probleme referitoare la exproprieri. Încearcă să rezolve anumite probleme referitoare la cine face aceste exproprieri, care sunt documentele necesare pentru realizarea exproprierii, documentele necesare pentru realizarea acestor perdele şi toată partea tehnică necesară realizării sistemului naţional de perdele forestiere.

Vorbim de o lege care pentru agricultură înseamnă foarte mult şi aş vrea să dau totuşi un exemplu, un exemplu pe care şi dumneavoastră îl puteţi vedea oricând, dacă veţi compara o imagine satelitară referitoare la Dobrogea românească şi imagini asemănătoare alături când trecem graniţa, veţi vedea că în Bulgaria sunt menţinute toate aceste perdele de protecţie, n-au fost distruse, au fost păstrate, iar calitatea solului este mult superioară celei din România, tocmai pentru că în România nu mai există astfel de perdele de protecţie.

Acest sistem trebuie refăcut, Guvernul s-a angajat că va reface acest sistem, îl vom duce la îndeplinire cu ajutorul dumneavoastră, bineînţeles, prin adoptarea prezentei legi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Raportul comisiei?

Video in format Flash/IOS

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Da. Mulţumesc, doamna preşedinte.

Domnul secretar de stat ne-a vorbit despre importanţa acestei legi în Legea nr.289/2002, adică modificarea şi completarea Legii nr.289. Este o lege importantă, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Comisia a adoptat în unanimitate de voturi în şedinţele din 22-23 august 2011 acest raport. Propunerea legislativă este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, deci vă propunem aprobarea acestei legi, cu modificări şi completări aduse în comisie.

Departamentul legislativ a avut câteva propuneri de tehnică legislativă de care comisia a ţinut cont, deci propunem adoptarea acestei legi.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Tinel Gheorghe, în cadrul dezbaterilor generale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să încep prin a vă spune că prin Legea nr.289/2002 a perdelelor forestiere şi în conformitate cu articolul 101 din Legea nr.46/2008 Codul silvic, ne-am angajat să înfiinţăm la nivel naţional Sistemul naţional al perdelelor forestiere. Noua lege stabileşte că Sistemul naţional de perdele forestiere este de utilitate publică.

Este una dintre noutăţile pe care le aduce în spaţiul public noua lege şi de aici decurg celelalte operaţiuni, dacă le pot numi aşa, privind exproprierea şi modul de înfiinţare a acestor perdele forestiere.

Un scurt istoric, şi domnul secretar de stat începuse să vă spună, un scurt istoric al înfiinţării şi al eficienţei acestor perdele forestiere ne duce cu timpul acum 40-50 de ani când România avea, pe timpul sovromurilor, peste 6.000 de kilometri de perdele forestiere. Şi ca să faceţi o comparaţie sau să vă faceţi o comparaţie, vedeţi şi perdelele forestiere din Bulgaria, cele din nordul Bulgariei, în apropierea Dobrogei, care sunt înfiinţate în aceeaşi perioadă şi care există astăzi, şi influenţa şi impactul lor extraordinar asupra agriculturii din zonă, şi faceţi comparaţia cu ce mai avem noi, adică cu nimic. În toată această perioadă de 50 de ani am tăiat tot.

Acum şase ani de zile, Ministerul Agriculturii, pe timpul când pădurile erau la Ministerul Agriculturii, a declanşat o vastă operaţiune de realizare a studiilor de fezabilitate. Şi s-au întocmit în şase judeţe din sud-estul României studii de fezabilitate pentru 18.000 de hectare de perdele forestiere, fiecare judeţ având de la câteva sute de hectare până la câteva mii de hectare, în funcţie de cum se implicaseră autorităţile locale şi judeţene. Din păcate, cele 18.000 de hectare... de studii de fezabilitate, după preluarea Departamentului de păduri la Ministerul Mediului, n-au mai fost puse în practică, din varii motive, că n-au fost bani, că exproprierile se desfăşoară greoi, că nu există interes şi iată că viaţa ne-a demonstrat şi practica ne-a demonstrat că agricultura, acolo unde este însoţită... sau unde se face în jurul perdelelor forestiere de protecţie este o agricultură eficientă, pentru că este una din condiţiile de bază ale, eu ştiu, îndeplinirii condiţiilor ecologice, edafice, privind aportul de precipitaţii. Se cunoaşte... cei care sunt tehnici ştiu mai bine influenţa pădurii asupra schimbului de apă, de precipitaţii în atmosferă.

Nu de puţine ori datele comparative scot în evidenţă - şi putem pune la dispoziţie, cei din Comisia de agricultură -, rolul şi importanţa acestora în dezvoltarea unei agriculturi mult mai eficiente, dacă pot folosi termenul, acolo unde ele funcţionează.

Deci, din acest punct de vedere, realizarea sistemului naţional de perdele forestiere devine o prioritate naţională. Problema este dacă vom reuşi să identificăm sursele de finanţare în aşa fel încât să le putem înfiinţa.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal susţine aprobarea acestei legi în forma în care ea a fost propusă de Comisia de agricultură şi rog şi celelalte grupuri parlamentare să susţină forma legii aşa cum a fost ea propusă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna deputat Varga, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lucia-Ana Varga:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al PNL va susţine această lege, dar ne arătăm îngrijorarea că vom avea din nou o lege care nu va fi pusă în practică. Avem o Lege nr.289/2002, din 2002 până în acest moment, deşi ar fi fost necesar să se înfiinţeze aceste perdele forestiere, s-a demonstrat că acestea s-au înfiinţat doar în zone reduse şi nu au reuşit să contribuie la prevenirea şi combaterea secetelor şi deşertificării.

Prin urmare, susţinem acest act normativ, însă ne arătăm îngrijorarea că actualul Guvern va putea să pună în aplicare această lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Vlădoiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamnă preşedinte,

Şi Grupul parlamentar al PSD susţine această iniţiativă legislativă, acest proiect de lege. Are o importanţă deosebită şi vin cu trei argumente în acest domeniu şi dau şi două exemple. Perdelele de protecţie au un rol determinant în protejarea lacurilor de acumulare la hidrocentrale. La cea mai mare hidrocentrală de pe Lotru s-a distrus perdeaua de protecţie şi lacul de acumulare este pus în pericol de a fi colmatat şi e un lucru foarte grav pentru economie, în general, şi pentru sistemul energetic naţional.

Al doilea argument este acela că asistăm la deşertificarea unor zone, şi dau exemplu la Dăbuleni, unde erau perdele de protecţie de salcâm, s-au distrus, şi zona de acolo este, de asemenea, pusă în pericol să avem acolo o a doua Sahara.

Şi al treilea este acela de a proteja localităţile împotriva inundaţiilor, întrucât pe toate râurile erau aceste perdele de protecţie care protejau cursurile de apă să nu afecteze localităţile. Este un proiect pe care noi îl susţinem şi, nu în ultimul rând, era genial dacă erau trecute perdele şi pe drumurile naţionale sau autostrăzi, întrucât vedem ce se întâmplă iarna când ele sunt înzăpezite din cauza vânturilor.

Este o idee pe care o susţinem şi pe care o votăm.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii... Mai sunt.

Domnul deputat Rădulescu şi după aceea...

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Rădulescu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Noi ne însuşim, Partidul Democrat Liberal, această lege, cu modificările făcute de comisia legislativă. Şi aş vrea să mai fac câteva precizări, în completarea colegului meu Tinel, vizavi de protecţia cu aceste perdele de protecţie atât pentru căile ferate, pentru autostrăzi, pentru şosele şi inclusiv pentru deşertificare. Deşertificarea este un fenomen care a apărut foarte pregnant în ultimii 15-20 de ani şi reînfiinţarea acestor perdele de protecţie reface mediul. Este o măsură pe care văd că o sprijină întregul Parlament şi pentru care, în numele agricultorilor, le mulţumesc tuturor.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Din partea Grupului parlamentar al UNPR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Tabugan:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Şi Grupul UNPR sau al independenţilor progresişti, mai bine zis, susţine această lege în forma în care a ajuns de la comisie, deoarece este absolut necesar. Eu sunt absolut convins că se vor găsi şi fondurile necesare ca această lege să fie implementată în modul în care noi am gândit-o.

Perdelele forestiere de protecţie sunt absolut necesare. Sunt o necesitate la ora actuală în România, cu atât mai mult cu cât încălzirea globală începe să creeze efecte.

Cu siguranţă, chiar dacă un antevorbitor spunea că lacurile de acumulare sunt protejate de perdele forestiere, nu este o greşeală, dar acolo este pădurea în sine care-şi face datoria. Dar de-a lungul căilor ferate, de-a lungul autostrăzilor, de-a lungul drumurilor naţionale şi judeţene, ele sunt absolut necesare. Este ştiut faptul că ele creează un microclimat care favorizează creşterea productivităţii agricole de la 5 până la 7-8%. Ba, mai mult, îşi găsesc locul în aceste perdele forestiere, adăpostul, diversele animale, de la iepuri la căpriori şi chiar mistreţi.

De aceea, noi susţinem această lege, este absolut necesară şi oportună în acest moment în România şi noi vom vota această lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Vreau să fac precizarea că nu este procedură de urgenţă. De aceea dau cuvântul tuturor celor care solicită acest lucru.

Domnul deputat Negruţ Clement.

Video in format Flash/IOS

Domnul Clement Negruţ:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Intervenţia mea poate nu avea loc dacă nu se făcea referire atât în expunerea de motive, cât şi de la acest microfon despre slaba implicare a autorităţilor locale până în prezent în rezolvarea acestor probleme a perdelelor forestiere.

Vreau să vă spun că, dacă ne aducem cu toţii aminte, chiar la nivelul instituţiilor prefectului au fost înfiinţate în perioada fostei guvernări comisii judeţene pentru înfiinţarea perdelelor forestiere, însă tocmai datorită acestor clarificări pe care le aduce acest proiect legislativ nu s-a putut face acest lucru.

Iată de ce cred că aceste clarificări care vin, una, prin lipsa unor proceduri legislative prevăzute de Legea nr.289 privind exproprierea au fost o piedică în înfiinţarea acestor perdele; a doua era legată de lipsa fondurilor pentru a se face intabularea acestor perdele forestiere.

Iată de ce acest Guvern are acum toate pârghiile pentru a rezolva această problemă şi nu cred că ne vom afla într-un impas din acest punct de vedere.

Mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă rog, domnule deputat Mircia Giurgiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircia Giurgiu:

Da. Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Iată că în urma discuţiilor pe care le-am avut în Comisia de agricultură, unde am ţinut cont de absolut toate propunerile care au venit din partea grupurilor parlamentare, din partea colegilor, din partea asociaţiilor, am reuşit să găsim un numitor comun, şi anume acela de a rezolva în bune condiţii toate propunerile care au venit şi sperăm ca în urma adoptării acestei legi să venim cu soluţii la problemele care sunt acum.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Nu mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale.

Prin urmare intrăm în dezbaterea amendamentelor.

Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.289 din 2002 privind perdelele forestiere de protecţie.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2 sunt observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 3. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 4. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 5. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 6. Nu sunt observaţii. Adoptat.

De la punctul 7 la punctul 13, inclusiv, dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Punctul 14. Nu sunt observaţii. Adoptat.

Punctul 15. Nu sunt observaţii. Adoptat.

De la punctul 16 la punctul 24 dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

Urmează votul final.