Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.36/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2014

11. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea articolului 58 din Legea nr.1 din 5 ianuarie 2011 a Educaţiei Naţionale (Pl-x 15/2014). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 15/2014

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

8. Propunere legislativă pentru aprobarea art.58 din Legea nr.1 din 5 ianuarie 2011, Legea educaţiei naţionale.

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte.

Comisia sesizată în fond? Comisia condusă de domnul deputat Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Vă rog să-mi permiteţi să citesc raportul asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii educaţiei nr.1/2011, Pl-x 15/2014.

Comisia noastră a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru completarea art.58 din Legea nr.1 din 5 ianuarie 2011 a educaţiei naţionale.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art.58 din Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul ca programul "Şcoală după şcoală" să se poată organiza şi în alte spaţii decât cele ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu autorizarea consiliilor de administraţie ale inspectoratului şcolar judeţean şi ale administraţiilor publice locale.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterii, comisia a propus respingerea propunerii legislative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Dezbateri generale.

Doamna deputat Turcan. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Acest proiect de lege vizează reglementează modului în care se organizează Programul "Şcoală după şcoală", mai exact, în ce spaţii s-ar putea organiza acest program.

Legea educaţiei naţionale cuprinde modalitatea de derulare a Programului "Şcoală după şcoală". Problema funcţionării şi implementării acestui program ţine de finanţare.

De altfel, Legea educaţiei naţionale include acordarea unor vouchere educaţionale, astfel încât copiii, părinţii ai căror copii doresc să urmeze Programul "Şcoală după şcoală" să poată să susţină o parte din costurile acestui program.

Reglementarea pe care o vizează iniţiatorii în acest proiect de lege se regăseşte, ca metodologie, într-un ordin de ministru nr.5349/2011.

Aşadar, Partidul Democrat Liberal consideră că această iniţiativă legislativă nu este oportună, întrucât avem în Legea educaţiei naţionale cadrul de derulare a Programului "Şcoală după şcoală", există şi metodologia derulării. Noi susţinem doar necesitatea acordării unui voucher, aşa cum prevede legea, deci, practic, implementarea finanţării Programului "Şcoală după şcoală".

Am avut un proiect de lege distinct pe această temă. Din nefericire, PSD-ul, prin vocea doamnei Ecaterina Andronescu, a respins acest proiect la Senat fără o dezbatere prealabilă şi considerăm că acolo este problema rezolvării unei necesităţi vitale în România, şi anume ca părinţii să-şi poată lăsa copiii la curs după finalizarea orelor obligatorii.

Cred că, din nefericire, în România educaţia a devenit prohibitivă pentru copiii din familii nevoiaşe. Credem că este nevoie de o încurajare, de o stimulare a finanţării Programului "Şcoală după şcoală". Acel tichet valoric se acorda părinţilor în mod opţional. Dacă doreau, puteau să utilizeze tichetul valoric, dacă nu, puteau să-l lase familiilor care aveau cu adevărat nevoie şi doar în felul acela copiii din familii nevoiaşe ar fi putut primi un stimulent din partea statului să urmeze Programul "Şcoală după şcoală".

Aceea este necesitatea pe care Partidul Democrat Liberal o identifică şi în privinţa acestui proiect de lege ne vom abţine, întrucât există reglementare exact pe subiectul menţionat în această iniţiativă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă deputat.

Nu mai sunt dezbateri generale. Vă reamintesc că raportul comisiei sesizate în fond propune respingerea acestei iniţiative legislative, aşa că, în conformitate cu art.104 din Regulament, merge la votul final.