| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
12. Bun. Următorul proiect de lege este aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative. După cum ştiţi, a fost supusă dezbaterii şi votului în sesiunea februarie-iunie 2015, Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptare, pe 18 martie şi, ca urmare, potrivit art. 105 din Regulamentul nostru se rediscută în sesiunea actuală. Procedura este de urgenţă. Guvernul României, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul György Attila: Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la exonerarea de la plata instituţiilor publice pentru sumele reprezentând contribuţii ale personalului neclerical, acordarea drepturilor băneşti de care beneficiază aleşii locali în cazul declarării vacante a acestor funcţii, transpunerea prevederilor unor directive europene cu privire la pensionari, respectiv, asigurarea cadrului juridic legislativ, în vederea adoptării de măsuri care să asigure fluxul financiar pentru beneficiarii privaţi ai FEADR, prin devansarea decontării preţurilor aferente cheltuielilor eligibile. Susţinem forma comisiei. Mulţumesc.
|
|
|
(În continuare şedinţa este condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.)
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Raport comun al Comisiei pentru muncă şi buget, finanţe. Vă rog, domnul preşedinte Solomon.
|
|
Domnul Adrian Solomon: Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la: exonerarea de la plata instituţiilor publice pentru sumele reprezentând contribuţii ale personalului neclerical angajat în unităţile de cult din ţară care trebuie restituite, ca urmare a constatărilor Curţii de Conturi a României, precum şi încetarea plăţii acestor sume; acordarea drepturilor băneşti de care beneficiază aleşii locali în cazul declarării vacante a acestor funcţii sau în caz de suspendare din funcţie, pentru persoanele ce urmează să ocupe funcţiile respective şi să exercite atribuţiile aleşilor locali; transpunerea prevederilor unor directive europene cu privire la pensionarii şi membrii lor de familie care au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, pentru care România este responsabilă pentru rambursarea costurilor asistenţei medicale transfrontaliere; asigurarea cadrului juridic legislativ, în vederea adoptării de măsuri care să asigure fluxul financiar pentru beneficiarii privaţi şi FEADR, prin devansarea decontării plăţilor aferente cheltuielilor eligibile. Senatul a adoptat prezentul proiect de lege în şedinţa din 5 februarie 2015. Legea face parte din categoria legilor organice. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru buget, împreună cu membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014, cu amendamentele admise şi respinse, prezentate în anexa 1 şi 2 a prezentului raport. 5 minute, termen.
|
|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Să înceapă votul. Procedură de urgenţă. Pentru timp.
|
|
Mulţumesc. Cu 104 voturi pentru, timpul a fost adoptat. La dezbateri generale, Grupul PNL. Doamna Boghicevici. Vă rog, doamna deputat. Trei minute.
|
|
Doamna Claudia Boghicevici: Mulţumesc, domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Suntem în faţa unui proiect complex care vizează: reglementări de plăţi de la bugetele locale pentru salariile personalului neclerical; excluderea sumelor care au fost identificate de Curtea de Conturi ca fiind nelegale; acordarea pentru viceprimarii care preiau atribuţiile primarilor suspendaţi aceleaşi drepturi salariale; transpunerea Directivei care prevede pentru pensionarii cu reşedinţă în alte state membre dreptul de asistenţă medicală; transmiterea către autorităţile locale în mod gratuit a proiectelor tehnice pentru investiţii din PNDR; rambursarea cheltuielilor pentru PNDR în baza facturilor cu dovada plăţii ulterioare. Aşa cum v-am spus la început, asistăm la o strategie perfidă, zic eu, din partea Guvernului, prin care aceste reglementări nu sunt adoptate separat, ele sunt comasate într-un singur document pentru a reduce numărul ordonanţelor de urgenţă. Pe procedură, stimaţi colegi, eu cred că este un ghiveci legislativ. Aici avem salarizarea personalului neclerical şi a celor care preiau atribuţiile primarilor, viceprimarilor şi vă spun sincer că sunt proiecte atât de importante că nici n-o să avem timp să le dezbatem pe fiecare în parte. Vă readuc aminte că prevederile referitoare la salarizare sunt foarte importante şi ele nu pot fi adoptate prin acte normative diferenţiate pentru diferite categorii sociale. Am văzut-o pe doamna Plumb de foarte multe ori la televizor, ne povesteşte cum va revoluţiona sistemul privind salarizarea, ignorând faptul că avem din 2010 o lege unitară a salarizării care ar fi putut fi aplicată dacă ar fi fost voinţă politică. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Nemaifiind alte intervenţii, mergem la raport. Avem trei amendamente admise. Dacă la titlul legii sunt observaţii. Nu sunt. Adoptat. Articolul unic. Observaţii? Nu. Adoptat. Art.IV. Observaţii? Nu. A fost adoptat. Caracter organic. Rămâne la votul final.
|