|
Domnul Lucian Nicolae Bode: Mulţumim, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal nu susţine această iniţiativă legislativă. În primul şi în primul rând, pentru că se referă la modificarea Ordonanţei nr. 42/2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de iluminat public, ordonanţă care este caducă, deoarece a fost abrogată prin apariţia Legii nr. 230/2006. În al doilea rând, iniţiativa, în opinia noastră, poate fi reluată cu referire la legea în vigoare, cum spuneam, Legea nr. 230/2006, dar ca proiect de lege organică într-o iniţiativă legislativă nouă. Având în vedere numărul mare de accidente de circulaţie care au ca şi cauză lipsa iluminatului public sau reţele de iluminat public necorespunzătoare, poate că noi, legiuitorii, am putea să ne uităm cu o mai mare atenţie asupra posibilităţilor de modificare a Legii nr. 230/2006 astfel încât, spre exemplu, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să finanţeze realizarea de reţele de iluminat public pentru şoselele de centură. Cred că bugetul CNADR, atâta cât este el, trebuie orientat cu prioritate către construcţia de drumuri şi autostrăzi, dar, în acelaşi timp, cred că bugetul multor comunităţi din România pentru serviciul de iluminat public este unul limitat şi poate că iniţiatorul s-a gândit la momentul respectiv, dacă încadra perfect în lege, şi la acest aspect. Având în vedere cele prezentate, încă o dată, Partidul Naţional Liberal nu susţine această iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc.
|