Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 noiembrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.207/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 noiembrie 2015

11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvare Societăţii Complexul Energetic Hunedoara - S.A. (PL-x 639/2015) (retrimis comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 639/2015

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvare Societăţii "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A.

Guvernul?

Vă rog, domnule lider.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

De asemenea, am discutat cu colegii de la Grupul parlamentar al PSD înainte de şedinţă şi am ajuns la concluzia că şi acest proiect de lege ar trebui retrimis la comisie, pentru mai multe considerente.

Şi, dacă vreţi, poate lucrul cel mai important este ca noul Guvern să ne spună dacă vrea să ajute sau nu în continuare Complexul Energetic Hunedoara, acolo unde, dacă nu se va interveni, probabil după 24 decembrie vom ajunge la o situaţie dramatică: lichidarea entităţii.

De aceea, cred că este nevoie acum de un punct de vedere serios şi, mai ales, un punct de vedere care să ducă la rezolvarea situaţiei de la această unitate economică.

În consecinţă, vă propun pentru două săptămâni retrimiterea la comisie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Alte intervenţii? Domnul Márton Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Stimaţi colegi,

Teoretic, într-adevăr, într-o astfel de problemă e bine să cunoaştem punctul de vedere al Guvernului.

Însă, astăzi aud a doua oară aceeaşi formulare: ne-am consultat cu Grupul PSD.

Există un nou Guvern, o nouă majoritate? Adică a fost reînfiinţat USL-ul?!

După regulamentul nostru, există doar instituţia de consultări între toţi liderii grupurilor parlamentare. Încă o dată, dacă este aşa, e foarte bine. Ne bucurăm. Avem, în sfârşit, un guvern totuşi cu o susţinere politică a USL-ului, vorbiţi ca atare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea liderului de grup de la PNL, retrimitere la comisie două săptămâni.

Pentru? 80.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Zece.

Mulţumesc.