Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 aprilie 2018

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 392/2017). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 392/2017

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La poziţia 9 din ordinea de zi avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate; procedură de urgenţă.

Guvernul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Răzvan Horaţiu Radu (subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În primul rând, vreau să precizez faptul că revizuirea Legii nr. 198 din 2008, printr-un nou demers de ordin legislativ, este necesară, pe de o parte, pentru stabilirea cu claritate a faptului că regimul de gratuitate de plin drept aplicabil serviciilor consulare exceptate de la plata taxelor consulare prin Legea nr. 1 din 2017 se extinde şi asupra tarifelor accesorii. Şi, pe de altă parte, prevede abrogarea expresă a taxei pentru înregistrarea cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, în condiţiile art. 10 alin. (1) din Legea cetăţeniei române. De asemenea, reglementează şi regimul recuperării cheltuielilor ocazionate de organizarea consulatelor itinerante.

Având în vedere aceste aspecte, solicităm aprobarea proiectului de act normativ, aşa cum a trecut de comisii.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Comisia pentru politică externă.

Vă rog, doamnă preşedinte, prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru politică externă a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de Lege în şedinţa din 24 octombrie 2017.

La întocmirea prezentului raport, Comisia pentru politică externă a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru buget, al Comisiei pentru drepturile omului, al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Membrii Comisiei pentru politică externă au dezbătut proiectul în şedinţa din 4 aprilie 2018.

În urma dezbaterilor, au hotărât, cu majoritate de voturi şi două voturi împotrivă, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198, cu amendamente admise şi respinse, prezentate în Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2, parte integrantă a prezentului raport.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Intervenţii?

Dacă nu sunt intervenţii, avem 8 amendamente admise.

Dacă la titlul legii sunt intervenţii? Nu.

De la poziţia 2 până la poziţia 8. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptate.

Anexa care face parte integrantă din lege. Dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptată.

Rămâne la votul final, miercuri, la ora 12,00.