|
Doamna Cristina Burciu: Raport comun asupra Proiectului de Lege privind societăţile mutuale de asigurare. În conformitate cu prevederile art. 95 şi 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind societăţile mutuale de asigurare, transmis cu adresa PL-x 503 din 8 octombrie 2018, înregistrat sub numărul 4c-1/337, respectiv 4c-2/656 din 9 octombrie 2018. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 3 octombrie 2018. Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă, cu observaţii şi propuneri. Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de act normativ. În conformitate cu prevederile art. 61 şi ale art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii celor două comisii au examinat iniţiativa legislativă în şedinţe separate. Membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa din 19 martie 2019, iar membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au examinat proiectul de lege menţionat mai sus pe parcursul mai multor şedinţe, dezbaterile finalizându-se în şedinţa din 26 martie 2019. Din totalul de 19 membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au participat la dezbateri 15 deputaţi, iar din numărul total de 25 de membri ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi-au înregistrat prezenţa la lucrările comisiei 24 de deputaţi. Autoritatea de Supraveghere Financiară a transmis Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare propuneri de modificare a proiectului de lege, acestea fiind însuşite, în cadrul dezbaterilor, de membrii celor două comisii. De asemenea, au fost înaintate amendamente din partea domnilor deputaţi Vasile Varga, Lucian-Ovidiu Heiuş, Bogdan-Iulian Huţucă şi Nicolae Neagu. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi aprobare Proiectul de Lege privind societăţile mutuale de asigurare, cu amendamente admise, care sunt redate în anexa ce face parte integrantă din prezentul raport comun. În raport cu obiectul şi conţinutul său, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor organice. Vrem să semnalăm o eroare materială de tehnică legislativă. Având în vedere că toate articolele au denumire, ar trebui menţionat titlul şi la ultimele două articole. Respectiv la nr. crt. 45 şi nr. crt. 46, după cum urmează. La nr. crt. 45 titlul este: "Art. 33 - Completarea Legii nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări". Iar la nr. crt. 46 titlul este: "Art. 34 - Modificarea Legii notarilor publici şi activităţii notariale nr. 36/1995". Vă mulţumesc.
|