Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 mai 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 mai 2021

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic (PL-x 53/2021) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 53/2021

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

101. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic; PL-x 53/2021.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, prezentarea raportului suplimentar.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Bulai:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport suplimentar.

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic a fost transmis Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, cu adresa PL-x 53 din 1 februarie 2021.

Senatul a adoptat această propunere legislativă.

Comisia, în primă fază, a avizat favorabil, cu observaţii şi propuneri emise de Consiliul Legislativ.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor parlamentarilor.

Raportul suplimentar a fost şi el, de asemenea, adoptat în unanimitate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

La dezbateri generale, domnul deputat Vulpescu Ioan, Grupul PSD.

Încercaţi să surprindeţi succint.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Vulpescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi, ca social-democrat nu pot decât să mă bucur că PNL vede în centralizare o soluţie benefică în domeniul culturii, doar că la distribuirea bugetelor, Ministerul Culturii a fost un perdant clar.

Degeaba vom aduce mai multe instituţii în subordinea ministerului, dacă acestea nu vor avea bugetele minime necesare pentru a funcţiona.

Instituţiile care fac obiectul proiectului, fiind istorice şi cu relevanţă naţională, vor fi trecute în subordinea ministerului, pentru a fi închise, dacă acestea nu vor fi şi finanţate corespunzător.

Ne mândrim cu aceste instituţii, le recunoaştem rolul lor istoric, apreciem că au putut funcţiona şi crea cultură de-a lungul timpului.

A continua practica generală de a subfinanţa este un act de agresiune la adresa culturii şi prin aceasta la dreptul fundamental de acces la cultură.

Prin urmare, chiar dacă Grupul Partidului Social Democrat va vota în favoarea acestui proiect de lege, soluţia, stimaţi colegi de la guvernare, este să finanţaţi instituţiile de cultură, nu doar să adăugaţi "naţională" în denumirea lor.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Iulian Bulai.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Bulai:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege lărgeşte categoria criteriilor în care se pot încadra instituţii naţionale care pot beneficia de acest termen de interes "naţional". Este un lucru bun!

Acest proiect mai prevede şi că anumite instituţii, care acum sunt subordonate la nivel local sau judeţean, pot fi transferate în ograda Ministerului Culturii. Este un lucru bun, cu o menţiune - dacă acest lucru se va întâmpla acolo unde există doar interes şi capacitate politică, dar şi o potenţă financiară pentru a întreţine aceste instituţii, dar se vrea o eliberare a lor spre bugetul central, nu este bine.

Această lege este făcută în interesul instituţiilor din zonele care au aceste instituţii, dar poate că nu şi le permit şi acolo poate să ajute bugetul naţional, nicidecum un instrument în mâna unor baroni locali, care poate că închid instituţii, poate le comasează şi apoi le trimit în grija Guvernului central.

Este o lege bună, sper ca şi aplicarea ei să se facă cu bună-credinţă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Domnul deputat Badiu Georgel, Grupul AUR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgel Badiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Chiar aş fi curios să văd ce parlamentari români vor vota această lege în forma în care este acum, pentru că este - scuzaţi expresia - este o sifonare, o metodă de sifonare a banului public.

S-a scos din textul legii, din textul iniţial al legii, s-a scos condiţia de existenţă de 100 de ani a acestor instituţii şi, prin introducerea art. 71, practic orice instituţie culturală - şi când ne referim la instituţii nu vă gândiţi că e vorba doar despre teatre sau... nu, nu, nu! - orice asociaţie, oricine, dacă are pile la domnul onorat Guvern, va beneficia de subvenţii de la bugetul de stat. Pentru că nu mai există niciun fel de filtru în ceea ce priveşte acordarea statutului de instituţie publică de importanţă naţională către orice asociaţie mai mult sau mai puţin oneroasă.

Dacă ai pile la Guvern, ţi se acordă acest statut şi beneficiezi de bani fără niciun fel de problemă. Este o altă metodă de cheltuire, de risipire a banilor publici pe diverse asociaţii. Am observat că pe acolo este inserat şi acel multiculturalism.

Probabil, iar vom vedea de la Guvern bani pentru tot felul de expoziţii care mai de care mai hidoase, semipornografice, dacă le pot spune aşa.

Mulţumesc.

Chiar aş fi curios să văd care deputat poate să voteze o asemenea aberaţie de lege, care la Comisia juridică a fost respinsă în unanimitate.

Ia mai gândiţi-vă! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Szabó Ödön, Grupul UDMR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu toţii suntem de acord că instituţiile de cultură, indiferent de nivelul de subordonare, că este cel naţional sau la nivel local, au nevoie de finanţare corespunzătoare.

În acest an, la fel ca şi anul trecut, dar din cauza pandemiei nematerializat, există un fond cultural pentru instituţiile de spectacole, prevăzut în bugetul naţional, şi anume, o cotă parte din IVG este prevăzută a merge exclusiv pentru finanţarea instituţiilor de cultură - teatre, filarmonici, spre administraţiile publice locale care nu au susţinerea instituţiilor Ministerului Culturii, de la nivel naţional, având în vedere că nu sunt în subordinea ministerului.

Iniţiativa colegilor noştri din PNL spune foarte clar, că avem instituţii de cultură, altele decât cele aflate în momentul de faţă în subordinea ministerului, care au prestigiul necesar de a avea în titulatură denumirea de "naţional".

Acest lucru cred că este corect, pentru că, a relua şi a acorda, pe baza unui standard clar, care este prevăzut în lege şi pe care l-au prevăzut colegii noştri, de a prevedea, este similar celor care sunt în momentul de faţă în zona de educaţie. Ai colegiu naţional nu doar în centrele de regiune sau la Bucureşti - şi dacă o anumită instituţie de învăţământ are anumite standarde, atunci şi ea, acea instituţie de învăţământ, poate fi declarată colegiu naţional.

Acelaşi lucru se realizează prin această lege la nivelul instituţiilor de cultură, cele care nu sunt neapărat în subordinea ministerului.

Nu se realizează nicio centralizare în momentul de faţă, prin această iniţiativă legislativă, se dă posibilitatea doar a ceea ce este prevăzut în Programul de guvernare. Dacă în anumite situaţii se doreşte, acoperirea regională istorică să fie mai pronunţată şi cu acordul ambelor părţi.

Eu le mulţumesc colegilor din comisie şi trebuie să dau un răspuns. Au fost inclusiv colegi din AUR care au votat în comisie, în unanimitate, această iniţiativă legislativă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Vă mulţumesc şi eu.

Doamna deputat Mitrea Dumitrina, Grupul AUR.

Video in format Flash/IOS

Doamna Dumitrina Mitrea:

Stimaţi colegi,

Trebuie să vă aduc în atenţia dumneavoastră faptul că s-a primit pentru această modificare de lege un memoriu din partea a 59 de directori de teatre care ne cer din tot sufletul să nu facem nicio modificare pe această propunere legislativă.

În plus, aduseseră şi atingere asupra contractelor individuale de muncă, au fost aduse amendamente de domnul deputat Bulai. I-am transmis domnului deputat să scoată acele amendamente, ceea ce s-a şi întâmplat, pentru că altfel trebuia să sesizeze Comisia pentru muncă şi protecţie socială, şi nu o făcuse.

Deci ar trebui să vă mai gândiţi la această propunere legislativă, atât timp cât aceşti 59 de manageri de teatre nu îşi doresc ca această propunere legislativă să fie modificată.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Nemaifiind dezbateri generale, observaţii, trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Avem 8 amendamente admise şi unul respins.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu.

Marginal 2, art. 1? Nu.

Marginal 3, art. 4? Nu.

Marginal 4, art. 7? Nu.

Marginal 5, art. 11? Nu.

Marginal 6? Nu.

Marginal 7, art. 11? Nu.

Marginal 8, art. III? Nu.

Amendamente respinse - 1.

Dacă se susţine? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.