Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 martie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.39/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 martie 2022

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, semnat la Bucureşti, la 23 noiembrie 2021 (PL-x 45/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 45/2022

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, semnat la Bucureşti, la 23 noiembrie 2021; PL-x 45/2022.

Dacă din partea iniţiatorului, şi anume Guvernul României, doreşte cineva să ia cuvântul? Dacă doriţi.

În regulă!

Comisia pentru învăţământ, doamna preşedinte Natalia Intotero.

Vă rog, prezentarea raportului comun cu Comisia pentru muncă.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumim, domnule preşedinte de şedinţă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, semnat la Bucureşti, la 23 noiembrie 2021.

Astfel, perioadele de studii din învăţământul preuniversitar şi universitar din România şi din Republica Moldova, confirmate prin documente şcolare, se recunosc pe teritoriul statului celeilalte părţi.

Actele de studii, diplomele sau certificatele de absolvire, atestatele se recunosc conform prevederilor specifice din Acord.

Recunoaşterea profesională şi încadrarea în activitatea profesională se fac conform legislaţiei naţionale în vigoare pe teritoriul statului fiecărei părţi.

Acordul este încheiat pentru o perioadă de 5 ani şi se prelungeşte automat pe perioade de câte un an, dacă niciuna dintre părţi nu va notifica intenţia sa de a-l denunţa, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului respectiv.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată.

În conformitate cu prevederile art. 62 şi art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au propus adoptarea proiectului de lege în forma transmisă de iniţiator.

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Ciofu Cătălina, din partea Grupului PNL.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cătălina Ciofu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Faţă de cele precizate, aş mai avea câteva completări.

Acordul în vigoare dintre România şi Republica Moldova, faţă de cel prezent acum, în acest act normativ vin câteva îmbunătăţiri privind recunoaşterea diplomelor certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, astfel - recunoaşterea anumitor diplome şi certificate de nivel preuniversitar din Republica Moldova, precum diploma de absolvire a liceului, a învăţământului în mediul general, diplomele de absolvire a colegiilor şi a şcolilor medicale de bază, cu o durată de minimum trei ani de studii, după absolvirea şcolii generale de nouă ani de studii; de asemenea, recunoaşterea atestatelor de studii medii de cultură generală din Republica Moldova, eliberate înainte şi după 2011, recunoaşterea studiilor universitare de scurtă durată cu studii din învăţământul terţiar nonuniversitar, recunoaşterea diplomelor şi certificatelor obţinute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare şi a cursurilor de perfecţionare de nivel postuniversitar.

Astfel, sunt facilitate mobilităţile academice şi profesionale între cele două state.

De asemenea, prin acest proiect legislativ, cooperarea bilaterală între România şi Republica Moldova este consolidată în spiritul politicilor europene privind accesul la educaţie şi formare profesională a cetăţenilor români şi a celor din Republica Moldova.

Grupul parlamentar al PNL va vota pentru adoptarea actului normativ, cu modificările şi completările necesare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului USR, doamna Tulbure Simina-Geanina-Daniela.

Ca să nu mai fiu certat că nu citesc toate numele!

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Aş dori să salut această iniţiativă, pentru care vom vota pentru, însă profit de acest moment ca să atrag atenţia asupra faptului că încă avem români în diaspora care nu se întorc acasă din cauza faptului că diplomele universitare nu le sunt recunoscute în România şi încă mai avem foarte mult de muncă pe această temă.

Am primit foarte multe sesizări de la români, şi din Uniunea Europeană, deşi există o directivă în momentul de faţă care prevede recunoaşterea diplomelor universitare şi şcolare, adică cele de bacalaureat, însă tot există o problemă în ceea ce priveşte echivalarea diplomelor. Cele mai mari probleme sunt cele din afara Uniunii Europene, şi avem colegi chiar printre noi, un coleg de-al nostru care a terminat Universitatea în Canada nu a putut să aibă diploma echivalată. Colegul nostru, Daniel Toda, are o experienţă personală în a-şi echivala diploma.

Aşa că, repet, doresc să punem în dezbatere, cu toate grupurile parlamentare, să reuşim să avem diplomele echivalate ale tuturor românilor care îşi doresc să se întoarcă acasă şi vor să-şi echivaleze diplomele.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului AUR, domnul Boris Volosatîi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Boris Volosatîi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În calitate de deputat, din partea Grupului AUR, spun că AUR va susţine, va vota acest proiect de lege, dar şi în calitate de basarabean.

Vă mulţumesc tuturor pentru faptul că apropiem prin aşa legi aceste două maluri ale Prutului şi românii de pretutindeni.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt colegi care doresc să ia cuvântul, neavând nici amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.