Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 octombrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.142/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 octombrie 2023

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice (PL-x 133/2023) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 133/2023

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Mergem mai departe.

7. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice; PL-x 133/2023.

Guvernul României, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Claudia Benchescu-Pecingină (subsecretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de lege are ca obiect modificarea şi completarea cadrului legal privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice în România, cu scopul de a contribui la consolidarea securităţii naţionale, în acord cu Strategia Naţională de Apărare a ţării, pentru perioada 2022-2024, aprobată prin Hotărârea nr. 22/2020 a Parlamentului României.

Prin proiectul de lege se propune introducerea unor prevederi care contribuie la asigurarea securităţii infrastructurilor critice naţionale şi europene, prin crearea cadrului legal necesar facilitării accesului proprietarilor, operatorilor şi administratorilor de infrastructuri critice naţionale sau europene, la elemente de infrastructură critică naţională sau europeană, în scopul realizării mentenanţei sau remedierii unor disfuncţionalităţi.

Vă rugăm să adoptaţi proiectul de lege, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Comisia pentru apărare?

Domnul preşedinte Leoreanu, pentru prezentarea raportului comun.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri.

Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de lege.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat proiectul de lege.

Comisia pentru industrii şi servicii a avizat favorabil proiectul de lege, cu amendamente admise.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010, prin proiect propunându-se ca protecţia infrastructurilor critice naţionale să constituie componenta securităţii naţionale.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice, cu amendamente admise şi un amendament respins, redate în Anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul raport comun.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Dacă la titlul proiectului avem observaţii? Nu. Adoptat.

La articole, de la 1 la 8, amendamente admise? Nu sunt. Adoptate.

Amendamentul respins, dacă se susţine? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.