|
Domnul Ilie Toma: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Raport comun asupra Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi stabilirea unor măsuri pentru investiţiile publice În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, trimis cu adresa PL-x 97/2020 din 9 martie 2020, înregistrat la Comisia pentru industrii şi servicii sub nr. 4c-3/91/2020 din 10 martie 2020, iar la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi sub nr. 4c-13/165. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu observaţii şi propuneri preluate de la iniţiator. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, în şedinţa din 2 martie 2020. Comisia pentru transporturi şi infrastructură şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, cu avizele nr. 4c-4/39/2020 din 2 aprilie 2020, respectiv 4c-1/54 din 12 octombrie 2021, au avizat favorabil proiectul de lege, cu amendamente admise. Comisia pentru sănătate şi familie a avizat favorabil proiectul de lege. Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat negativ proiectul de lege. Ordonanţa de urgenţă supusă dezbaterii dumneavoastră are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat şi pentru stabilirea unor măsuri privind investiţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul transferării proiectelor de investiţii în parteneriat public-privat, de la Comisia Naţională de Prognoză, către autorităţile publice centrale de profil. Se propune reorganizarea instituţiei parteneriatului public-privat şi derularea de fiecare partener public a procedurii de atribuire, în funcţie de specificul fiecărei categorii de investiţii, astfel ca fiecare partener să îşi atribuie unitar, pentru domeniul său de activitate, toate contractele de investiţii atribuite în parteneriat public-privat ce îl vizează, procedură ce urmează să fie monitorizată de aceeaşi unitate care a atribuit contractul. Totodată, prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (9) şi alin. (10) din Legea nr. 500/2002 se va autoriza Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri să efectueze virări de credite bugetare şi de angajament, între capitole bugetare şi între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanţării Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice. De asemenea, se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, în baza comunicărilor transmise de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, să aprobe repartizarea pe trimestre a virărilor între capitolele bugetare. În conformitate cu prevederile art. 62 şi ale art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au examinat proiectul de lege în şedinţa din 7 octombrie 2021, iar membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au examinat proiectul de lege în şedinţa din 26 februarie 2024. La lucrările celor două comisii au fost prezenţi deputaţii, conform listelor de prezenţă. În urma dezbaterii şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport comun. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională pentru acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|