Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2024
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2024 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2024
![]() |
11. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2023 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile (PL-x 641/2023) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 641/2023 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2023 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile; PL-x 641/2023. Din partea Guvernului, vă rog. |
|
|
Domnul Ciprian Manea (secretat de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene): Bună dimineaţa şi vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi. Prezentul act normativ stabileşte suplimentarea fondurilor pentru sprijinul refugiaţilor din Ucraina şi modificarea şi completarea măsurilor de sprijin pentru persoanele vulnerabile. În contextul continuării crizei refugiaţilor ucraineni cauzate de conflictul militar, Ordonanţa de urgenţă nr. 25/2023 propune suplimentarea substanţială a fondurilor destinate sprijinului acestor refugiaţi. Contribuţia suplimentară este de aproximativ 400 de milioane de euro, reprezentând o extensie necesară pentru a face faţă cerinţelor crescânde. Aceste resurse sunt suplimentate prin Programul Operaţional "Capital uman 2014-2020", cu scopul de a oferi asistenţă şi suport direct refugiaţilor. De asemenea, se propune modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 166/2022, în sensul suplimentării sumei de finanţare cu sume din Programul Operaţional "Capital uman", Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional "Capacitate administrativă pentru perioada 2014-2020", în valoare de 4 miliarde de lei. Având în vedere cele expuse, vă propunem adoptarea, în forma prezentată de Guvern. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumim. Pentru prezentarea raportului, vă rog. PL-x 641/2023. Domnule Ţuţuianu, vă rog. |
|
|
PL-x 641/2023, Raport comun. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, pentru dezbatere pe fond, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2023 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile, transmis cu adresa PL-x 641/2023 din 23 octombrie 2023. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2023, prin care se completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2022, în sensul suplimentării alocării financiare care poate fi decontată pe bază de cost unitar din cadrul Programului Operaţional "Capital uman 2014-2020", cu 400 de milioane de euro, contribuţie UE. De asemenea, ordonanţa supusă aprobării completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022, prin introducerea unei noi surse de finanţare a sprijinului acordat categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, respectiv Programul operaţional "Capacitate administrativă, pentru perioada de programare 2014-2020". Astfel, în urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii au hotărât să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun de adoptare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumim. Dezbateri generale, domnul Coleşa. |
|
|
Mulţumesc. În primul rând, este vorba de o ordonanţă de tip trenuleţ, unde avem mai multe chestiuni, dar prima dintre ele este legată de sumele decontate de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor acordate cetăţenilor proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina. Deci, se măreşte bugetul acordat pentru aceste cheltuieli cu echivalentul a 400 de milioane de euro. Şi să vedem de unde se iau aceşti 400 de milioane de euro. O dată, se iau din două programe finanţate de Uniunea Europeană, primul se numeşte Programul Operaţional "Capital uman 2014-2020". Practic, se iau bani de la dezvoltarea capitalului uman românesc şi se dau refugiaţilor din Ucraina. Şi a doua sursă este legată de capacitatea administrativă, deci programe de dezvoltare a capacităţii administrative din România, şi se dau, la fel, pentru refugiaţii din Ucraina. Deci, avem o suplimentare de 400 de milioane de euro. Am putea spune că aceşti bani sunt totuşi de la Uniunea Europeană, deşi, repet, ei aveau o altă destinaţie. Dar, totuşi, din sumele imense pe care România le-a plătit până acum pentru refugiaţii din Ucraina, care se ridică la ordinul miliardelor, reprezentantul Guvernului, în Comisia pentru buget, a spus că doar o sumă infimă a fost, până în prezent, decontată de Uniune. Deci, reţineţi, noi luăm bani de la ai noştri, le dăm lor şi în final nu primim nimic. Mulţumesc. |
|
|
Domnul deputat Dan Tanasă. |
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Peste 2,6 miliarde de euro. Atunci când le spuneţi angajaţilor din instituţii, acolo unde vă bateţi joc de ei, că nu aveţi bani să le măriţi salariile, să le spuneţi că le dăm ucrainenilor 2,6 miliarde de euro. Atunci când le spuneţi poliţiştilor că nu aveţi bani să le aduceţi salariile la zi, să ţineţi minte şi să le spuneţi că: "Nu avem să vă aducem salariile la zi, dar avem să le dăm ucrainenilor, care se plimbă cu Tesla prin România, 2,6 miliarde de euro". Când nu aveţi bani pentru bibliotecari, când nu aveţi bani pentru personalul auxiliar din unităţile spitaliceşti, să le spuneţi că nu aveţi bani pentru ei, să le măriţi salariile, să le aduceţi la zi, dar daţi peste 2,6... Cifra a depăşit deja 2,6 miliarde de euro. Atunci când le spuneţi familiilor din mediul rural, multe dintre ele cu copii care nu au ce mânca, şi, evident, vă aduceţi aminte de ei doar în campanie electorală, să le spuneţi că nu aveţi bani pentru ei, dar aţi dat deja peste 2,6 miliarde de euro refugiaţilor din Ucraina, care se plimbă prin România cu Tesla şi cu Toyota. Mulţumesc. |
|
|
Doamna deputat Violeta Alexandru. |
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: Sincer, n-aş fi vrut să iau cuvântul atât de des, dar v-aţi făcut un obicei, în ultimele săptămâni, profitând de faptul că suntem mai puţini în sala de plen, să introduceţi tot felul de proiecte care realmente te revoltă. Întrebarea este, pentru cei care au dat raport, din comisiile prin care s-a plimbat acest proiect, de ce sunt fonduri din Programul Operaţional Capacitatea administrativă considerate dezangajate? De ce? Acest program este unul dintre programele esenţiale pentru reforma administraţiei publice şi are nişte obiective foarte clare, care n-au nicio legătură, dar nicio legătură, cu finanţarea de măsuri pentru acoperirea costurilor la energie, pe care tot voi le-aţi dus la cer, prin companiile statului român, pe care le-aţi lăsat, fără niciun raţionament, să crească preţul la energie, de la poarta lor, de la producţie, de 200, de 300 de ori. Care este raţiunea pentru care sunt fonduri dezangajate în POCA? Şi cum e posibil să nu răspundeţi la această întrebare şi să nu vă puneţi nişte întrebări legate de eşecul, probabil, al acestui program, din moment ce aveţi atâtea fonduri necheltuite, şi să-i duceţi într-o cu totul altă zonă, care n-are nicio legătură cu obiectivul programului? O spun în faţa dumneavoastră până nu este prea târziu. Câciu ne duce în gard! Este o bombă cu ceas. Ţineţi minte ce vă spun. Acest om şi gestionarea banilor la Ministerul Fondurilor Europene reprezintă un pericol azi, mâine şi, în foarte scurtă vreme, pe toate planurile: şi în ceea ce priveşte programele care trebuie să fie închise acum, şi în ceea ce priveşte PNRR, şi în ce vreţi dumneavoastră. Omul este o catastrofă, ne ia la mişto, îşi face diferite contacte,... |
|
Vă mulţumesc, doamnă. |
|
|
|
Doamna Victoria-Violeta Alexandru: ...ici-colo, în comisie, şi se laudă că rezolvă, ca să-şi mulţumească şeful de partid, dar este o catastrofă - ţineţi minte ce vă spun! - şi ne va duce într-o reală problemă. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumim. Nu mai sunt intervenţii. Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final. |


