Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2024

11. Supunerea la votul final:  
  11.5 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2024 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012 (PL-x 421/2024) (adoptat);
 
consulta fisa PL nr. 421/2024

 

Domnul Petre-Florin Manole:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 5, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2024 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012; PL-x 421/2024.

Comisia pentru apărare propune adoptarea proiectului de lege.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

274 de voturi pentru, 0 împotrivă, 0 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat.

Punctul numărul 6, Proiectul de Lege pentru acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar...

 

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Staţi, staţi, motivarea votului!

Voci din sală:

Explicarea votului!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre-Florin Manole:

Ne scuzaţi!

Da, avem colegi înscrişi la cuvânt.

Domnule George Simion, Grupul parlamentar AUR, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Am votat pentru.

Mă bucură luările de cuvânt din partea colegilor de la toate formaţiunile politice.

Oricând îşi doresc şi îşi manifestă această dorinţă, fraţii noştri de peste Prut sunt bineveniţi la sânul patriei-mame. Este timpul pentru un gest reparatoriu, este timpul pentru un gest istoric. Prutul este un râu intern al naţiunii române.

Pentru că au vorbit unii şi alţii despre parcursul european al Republicii Moldova, acest parcurs trece - şi este românesc - şi prin Bucureşti.

Cred că amăgirea unora şi altora cu naţiuni false, inventate de Stalin, cu naţiunea moldovenească, care este un nonsens, ar trebui să fie taxată mai dur şi de la Bucureşti şi de la Chişinău şi sperăm într-o reunificare grabnică.

Această reunificare poate înlocui statutul actual al clasei politice de la Bucureşti şi al clasei politice de la Chişinău, de multe ori dezavuate de populaţiile de pe ambele maluri ale Prutului, şi să rămânem în istorie ca o clasă politică care şi-a făcut datoria faţă de poporul român.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre-Florin Manole:

Are cuvântul domnul deputat Focşa Dumitru-Viorel.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu cred că este cineva aici în sală care nu este de acord să ajutăm Republica Moldova, dar cele enunţate de unul dintre colegii mei, basarabean, sunt adevărate. Continuăm să finanţăm o grupare de statalişti la Chişinău, care folosesc un popor, jumătate dintre ei fiind plecaţi afară.

Eu ce recomandare vreau să fac, că tot vin alegerile - puneţi şi dumneavoastră pe listele la PNL, la PSD, colegi din Basarabia, pentru a ridica spiritul patriotic, dar nu-i daţi afară, cum s-a întâmplat cu cei din partidul din care am făcut parte, şi nu-i bateţi prin cabinete, ştiţi? Dacă pleacă şi tac din gură şi vor să-şi ţină cabinetele.

Spiritul patriotic în Basarabia trebuie dus mai departe, că a rămas doar pe poduri scris - "Basarabia e România".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre-Florin Manole:

Mulţumesc şi eu.

Trecem la următorul punct pe ordinea de zi.