Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 februarie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.16/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 februarie 2025

11. Supunerea la votul final a:  
  11.14 Proiectului de Lege privind transmiterea unui imobil situat în municipiul Tulcea, judeţul Tulcea, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale (PL-x 42/2024) (adoptat).  
 
consulta fisa PL nr. 42/2024

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

14. Proiectul de Lege privind transmiterea unui imobil situat în municipiul Tulcea, judeţul Tulcea, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale; PL-x 42/2024.

Vot, vă rog.

199 de voturi pentru, 45 contra, 56 de abţineri. Adoptat.

Un singur vorbitor pe grup la explicarea votului.

Domnule Coarnă, vă rog, explicarea votului.

Domnul Dumitru Coarnă:

Da, domnule preşedinte.

Mulţumesc.

Am votat contra adoptării celor 3 iniţiative legislative - PL-x 5/2025, PL-x 6/2025 şi PL-x 42/2024, din nişte motive extrem de simple - pentru că noi am votat pentru Constituţie, pentru poporul român şi pentru respect faţă de democraţie.

Acum, sigur, la PL-x 42, cei de la USR ar trebui să ştie că aia e arie protejată, şi acolo, lăsând totul la o parte şi dacă vreţi să mai şi glumim, vă omorâţi habitatul, vă omorâţi hrana naturală - viermii, gândacii, lăcustele -, în momentul în care faceţi transferul ăsta de proprietate.

Or, nu este permis aşa ceva.

Noi ţinem la dumneavoastră şi am votat contra adoptării acestor iniţiative legislative.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Munteanu.

Doamnă Vedinaş, la explicarea votului, un singur vorbitor pe grup.

Domnul Valeriu Munteanu:

Stimaţi colegi,

AUR nu este împotriva transmiterii acestui imobil către Ministerul Apărării, dar modalitatea prin care s-a făcut este una neconstituţională, pentru că legea, Codul civil, stabileşte foarte clar că aceasta este o competenţă a Guvernului, şi nu a Parlamentului.

Apropo de retorica cu care a apărat acest proiect la limita Constituţiei domnul Rodeanu, de la USR - sunt absolut sigur că Marcel Ciolacu se mândreşte cu dumneavoastră şi când o să treacă pe la Galaţi chiar o să vă pună o bere, în acest sens.

USR trebuie să se decidă, este la putere sau este în opoziţie? Pentru că vă vedem foarte înamoraţi de binomul toxic de la guvernare şi le susţineţi inclusiv proiecte care depăşesc cadrul constituţional.

Mulţumesc. (Vociferări.)

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Rog membrii Biroului permanent să vină în sala de şedinţă.

Declar această şedinţă închisă.

Şedinţa s-a încheiat la ora 12.43.