Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 iunie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.70/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 iunie 2020

11. Supunerea la votul final:  
  11.17 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative (PL-x 513/2019) (adoptată prin vot electronic la distanţă)
 
consulta fisa PL nr. 513/2019

Video in format Flash/IOS

Legea pentru completarea art. 10 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului... (Vociferări.)

Voci din sală:

Punctul 17.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

A, da, într-adevăr, era vorba despre poziţia 17.

17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative; PL-x 513/2019.

Comisia pentru industrii propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Anunţ rezultatul şi apoi explicarea votului.

Domnule Iancu, domnule Bumb, vă dau cuvântul. Numai puţin, să anunţ rezultatul votului.

Rezultatul votului - 284 de voturi pentru, două voturi împotrivă, 4 abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptat.

Domnule Iancu, vă rog. Explicarea votului, Grupul PSD.

Şi apoi Grupul PNL.

Aveţi două minute, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu (de la tribună):

Da.

Mulţumesc foarte mult.

O să mă uit şi pe ecran, acolo.

Stimaţi colegi,

Domnul preşedinte era cât pe ce să sară peste această lege. Şi sărea peste cea mai importantă lege din această sesiune. Şi o să vedeţi de ce.

Noi vorbim astăzi despre legea care contribuie esenţial în tot spaţiul economic şi social al României.

Este anormal să ajungem să plătim cel de-al doilea cel mai mare preţ din Europa, la energie electrică, după Polonia, în piaţa pentru ziua următoare şi să plătim mai mult la gaze decât Bulgaria, cu 40%, la energie termică, decât Bulgaria, cu 21%, sau mai mult decât Germania, Austria, Franţa.

Deci era absolut necesar să intervenim asupra acestui proiect de lege.

Intervenţia, din fericire, este o intervenţie a tuturor partidelor politice. Este o colaborare care cred că ar trebui să fie un exemplu pentru toate celelalte proiecte cruciale, strategice pentru România.

De ce era atât de important să intervenim asupra acestui proiect? Au trecut 8 ani. În acest interval de timp au rămas... sau în urma aplicării au apărut comportamente care s-au transformat în manipulare de piaţă, în oferte înşelătoare, în incapacitatea consumatorului de a putea face plângere prestatorului lui de serviciu, fie distribuitor, fie furnizor, în apariţia unor tehnologii noi, cum ar fi hidrogenul sau cum ar fi stocarea de energie.

Au apărut responsabilităţi noi pentru ministerul de resort, respectiv obligaţia, spunem prin această lege, să realizeze strategia, prin hotărâre de Guvern, prin proiect de lege, să o trimită Parlamentului pentru aprobare.

Am intervenit asupra practicii de a prelua întreg profitul de către furnizor printr-o taxă specială numită "Win for tax" şi totodată am impus operatorilor să-şi realizeze obligaţia din contractul de concesiune, respectiv să racordeze, să extindă...

 

Domnul Florin Iordache:

Concluzionaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Iancu (de la tribună):

... să branşeze...

Practic, suntem în situaţia ca un singur operator de distribuţie să aibă 120.000 de restanţe. Deci, se transformă într-o blocare a dezvoltării localităţilor şi a nivelului de trai din această ţară.

Drept pentru care le mulţumesc tuturor colegilor care au participat la proiect şi care au votat acest proiect astăzi. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Grupul PNL, vă rog, domnul Bumb.

Da, doamnă Prună, imediat, vă dau cuvântul tuturor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Ioan Bumb (de la tribună):

Îmi cer scuze, voi vorbi fără mască, pentru că am o sinuzită cronică.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această lege este una dintre cele mai importante legi din această sesiune.

În 2004 s-au privatizat distribuţiile de gaze, cu investitori strategici, însă, din păcate, nu s-a extins absolut deloc reţeaua de distribuţie.

Legea nr. 123/2012 a făcut ca de atunci până în prezent să putem număra pe degete câte distribuţii noi s-au înfiinţat în România.

Noi am început modificarea acestei legi în urmă cu 2 ani.

Primul pas a fost legea pe care am iniţiat-o, Legea nr. 164/2018, prin care am luat concesiunea distribuţiilor de gaze de la Ministerul Energiei şi am dat-o unităţilor administrativ-teritoriale, iar distribuţia de gaze a fost legiferată ca fiind de utilitate publică, ceea ce nu era până atunci.

Următorul pas este legea pe care vă rog să o votaţi astăzi. Şi sper să fie votată în unanimitate, exact aşa cum a fost votată şi în comisie, cum a fost votat raportul.

Ce s-a întâmplat? După ce s-au dat unităţilor administrativ-teritoriale distribuţiile de gaze, imediat, pasul următor, Transgaz a mărit de 10 ori preţul la racord şi la staţia de predare, iar distribuitorii au mărit de 4 ori preţul de racordare la distribuţiile de gaze, ceea ce a făcut aproape imposibilă extinderea acestor distribuţii.

Prin această lege, atât transportatorul, cât şi distribuitorul sunt obligaţi să facă aceste extinderi, deci, atât racordul la Transgaz, cât şi staţia de predare, cât şi racordurile la distribuţiile de gaze, către utilizatori casnici şi non-casnici. Dar ei îşi vor recupera aceşti bani din taxa de distribuţie şi din taxa de transport. Deci nu au nicio cheltuială suplimentară.

 

Domnul Florin Iordache:

Concluzionaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Ioan Bumb (de la tribună):

Sperăm...

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sperăm ca prin această lege să se mărească reţeaua de distribuţie din România şi cât mai multe persoane să poată beneficia de aceste utilităţi. (Aplauze.)

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Prună, din partea USR, aveţi două minute.

Faceţi legătura cu domnul Dehelean. Nu ştiu ce doreşte dumnealui, poate nu se poate conecta.

Da, domnule Dehelean.

Numai puţin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Dehelean (prin telefon):

Da, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

Exact, ca să votez, am solicitat intervenţia.

Pentru PL-x 513/2019 voi vota "pentru", după care la poziţiile 18, 24 şi 26 de pe ordinea de zi voi vota "împotrivă", iar la celelalte - "pentru".

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bine.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Dehelean (prin telefon):

Vă mulţumesc.

La revedere!

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

O zi bună!

Vă rog, doamna Prună, explicarea votului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună (de la tribună):

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, astăzi a fost modificată Legea nr. 123 a energiei electrice şi gazelor naturale, s-au operat mai multe modificări acolo, unele dintre ele chiar bine-venite.

Şi poate cea mai importantă modificare este intenţia aceasta de a extinde investiţiile în ceea ce priveşte reţelele de gaze naturale şi de electricitate, aşa cum spuneam, o intenţie bună. Însă aş vrea să ne amintim că acum 2 ani am votat o lege care prevestea ca aceste reţele să se extindă foarte mult, populaţia României să aibă acces la gaze naturale. Din păcate, lucrul acesta nu s-a întâmplat.

Şi cred că trebuie să ne aplecăm mult, mult mai bine asupra legilor pe care le votăm aici, astfel încât lucrurile acestea chiar să se întâmple şi să nu rămână doar nişte cuvinte scrise pe hârtie.

Şi aş vrea să vă mai aduc aminte, încă o dată, de legislaţia privind consumatorul vulnerabil, care încă este invizibilă. Guvernul PNL spune că va veni cu ea la finalul anului. Însă acest lucru l-am mai văzut şi în guvernarea PSD. A fost aşa, o poveste, însă niciodată nu s-a materializat.

Mai sunt mulţi paşi de făcut pentru ca aceste investiţii să fie fezabile şi aş vrea să fim cu toţii conştienţi de lucrul acesta.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai sunt colegi care doresc să intervină? Nu.