Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 octombrie 2001
![]() |
12. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Bucureşti la 27 octombrie 1997. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 566/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Trecem în continuare la proiectele de lege înscrise pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Bucureşti la 27 octombrie 1997. Rog Comisia de apărare să ia loc în sală. Aveţi vreo chestiune prealabilă? |
|
Domnule preşedinte, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în şedinţa din 17 octombrie 2001, a hotărât ca acest proiect de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma adoptată de Senat, precizând că proiectul are caracter de lege ordinară. |
|
Mulţumesc. S-au inversat puţin rolurile, eu v-am invitat să luaţi loc, dar nu-i nimic, pentru că întâi trebuie să prezinte proiectul iniţiatorul. Dar reţineţi concluziile raportului Comisiei de apărare. (Se adresează domnului deputat Răzvan Ionescu) Poftiţi, domnule ministru. |
|
Domnul Theodor Bobiş: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, La 27 octombrie 1997, miniştrii apărării naţionale au semnat, la Bucureşti, Acordul între Guvernul României şi Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind cooperarea în domeniul militar. În şedinţa Guvernului României din 6 august 1998, la iniţiativa ministrului afacerilor externe, s-a amânat aprobarea supunerii spre adoptare în Parlament a propunerii de lege privind ratificarea acordului, din cauza conjuncturii internaţionale existente la acea dată. Având în vedere evoluţia favorabilă din acest an a situaţiei din Republica Federală Iugoslavia, cu acordul Ministerului Afacerilor Externe au fost reluate procedurile pentru ratificare. Acest acord se înscrie pe linia dezvoltării relaţiilor bilaterale cu statele din Europa centrală şi de est, în general, şi a bunelor relaţii pe care România le are cu statele vecine, în particular, prin crearea unui climat de pace, înţelegere şi cooperare reciproc avantajoasă. De asemenea, Acordul între Guvernul României şi Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia, care se impune a fi ratificat prin proiectul de lege supus aprobării dumneavoastră, creează cadrul juridic necesar dezvoltării relaţiilor de colaborare între Guvernele celor două state în domeniul militar, relaţii de colaborare întemeiate pe tradiţia unei colaborări multiple între statele noastre. Vă rugăm să fiţi de acord cu ratificarea acestui acord. Vă mulţumim. |
|
Mulţumesc, domnule ministru. Dacă doreşte cineva dintre dumneavoastră să intervină, în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege. La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La textul articolului unic, text care cuprinde şi dispoziţia de ratificare a acordului pe care îl aveţi anexat proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. În consecinţă, supun votului final proiectul de lege, care are un caracter ordinar, fiind suficiente voturile a jumătate dintre cei prezenţi. Cine este pentru? (Rumoare în sală) Jumătate plus unu, pardon. Voturi împotrivă dacă sunt? Abţineri? Unanimitate. |


