Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 noiembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 noiembrie 2001

12. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 463/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice.

Rog reprezentantul Guvernului să prezinte acest proiect.

Comisia pentru administraţie şi-a luat loucl.

Domnul Ionel Fleşariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Până la aprobarea Ordonanţei nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, această problemă era reglementată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 63/1994. Prevederile acestei ordonanţe erau de mult depăşite. În plus, pe parcursul celor 7 ani de aplicare, i s-au adus ma i multe modificări, ceea ce a făcut ca ea să devină un instrument de lucru foarte greoi.

Aşa fiind, se impunea aprobarea unoi noi reglementări, care să pornească de la exigenţele Programului de guvernare pe perioada 2001-2004, program acceptat de Parlament, privitor la reducerea cheltuielilor publice. Este tocmai ceea ce am încercat să facem prin emiterea Ordinanţei nr. 80/2001, care vă este astăzi supusă dezbaterii.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, a formulat unele amendamente, cu care suntem integral de acord. Vă rugăm să aprobaţi ordonanţa în forma prezentată de Guvern, cu amendamentele formulate de comisie.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte Oltean.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001, ce constituie astăzi obiectul dezbaterii în plenul Camerei Deputaţilor, este una extrem de importantă, care a antrenat toţi membrii comisiei într-o dezbatere foarte interesantă.

În cadrul comisiei, pe parcursul dezbaterilor, s-au avut în vedere şi avizele favorabile emise de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi comisia Juridică, precum şi avizul favorabilal Consiliului Legislativ.

Ulterior, după întocmirea raportului, comisia a fost sesizată printr-o adresă, semnată de către domnul Alexandru Radu Timofte, directorul Serviciului Român de Informaţii, care solicita ca art. 1 alin. 3 să fie revăzut, prin prisma unor obiecţiuni pe care domnia sa le considera a fi întemeiate. De comun acord cu iniţiatorul, s-au luat în discuţie obiecţiunile formulate, găsindu-le întemeiate, comisia le-a reţinut şi le-a cuprins într-un raport suplimentar, care a fost înaintat plenului Camerei spre dezbatere.

De aceea, vă rugăm să aveţi în vedere, spre dezbatere, raportul suplimentar, pe care noi l-am pus de acord, din toate punctele de vedere, cu inţiatorul şi considerăm ca fiind foarte bun. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri? Nu.

Trecem, atunci, la dezbaterea legii şi a ordonanţei. Vă rog să urmăriţi raportul, în paralel cu textele legii şi ale ordonanţei.

La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La articolul unic, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 1 din raportul comisiei, potrivit căruia textul de aprobare se completează cu formularea: "se aprobă, cu următoarele modificări şi completări".

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 1? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, articolul unic va avea alcătuirea rezultată.

La titlul ordonanţei de urgenţă, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 2, care îl reformulează.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 2? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, titlul ordonanţei se va modifica corespunzător.

Art. 1 alin. 1, urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 3.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 3, cu privire la art. 1 alin. 1? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La art. 1 alin. 2, practic, nu s-a adus nici o modificare, domnule Oltean, da?

La alin. 2, dacă aveţi dumneavostră obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La alin. 3, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct. 3, începutul pag. 3, care a adăugat ceea ce domnul preşedinte Oltean a spus: "Instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale".

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 3, pentru alin. 3 de la art. 1? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, art. 1, în ansamblu, va avea alcătuirea rezultată din votarea celor 2 amendamente de către dumneavoastră şi din însuşirea formulei actuale a alin. 2.

Pentru art. 2, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 4.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 4? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, art. 2 va avea această alcătuire.

Pentru art. 3, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

Art. 4 alin. 1 şi 2.

Comisia nu a avut amendamente, dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi.

Votate, ambele alineate.

Pentru art. 4 alin. 3, urmăriţi amendamentul nr. 5.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Pentru art. 4 alin. 4, urmăriţi amendamentul nr. 6.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Pentru art. 4 alin. 5, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 7.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 7? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, urmare a votării amendamentul 5, 6 şi 7, art. 4 va avea alcătuirea rezultată.

Art. 5. Dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

Art. 6, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nu aveţi nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

La art. 7, vă rog să urmăriţi amendamentul nr. 8.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

În consecinţă, art. 7 se va modifica corespunzător.

Pentru art. 8, 9 şi 10, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut amendamente. Nici dumneavoastră.

Votate în unanimitate.

Pentru art. 11 şi 12, care este şi ultimul, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră.

Votate în unanimitate.

La Anexa nr. 1, dacă aveţi obiecţiuni? "Numărul maxim de posturi". Nu aveţi.

Votată în unanimitate.

Nu aţi avut nici un fel de amendament la această anexă domnule Olteanu? Nu.

Anexa nr. 1, deci, adoptată în forma iniţială.

La Anexa nr. 2, vă rog să urmăriţi, în raport, pct. 9, unde găsiţi un amendament cu privire la pct. 72 – "subsecretar de stat".

Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament de la Anexa nr. 2? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 2 în totalitate, pentru că a fost numai un amendament.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La Anexa nr. 3 pct. I, nu există nici o obiecţiune. Dacă aveţi dumneavostră? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La pct. II de la Anexa nr. 3, urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 10.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate amendamentul.

Supun votului de ansamblu Anexa nr. 3.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cu aceasta, vă rog să constataţi faptul că am parcurs şi proiectul legii şi cuprinsul ordonanţei, urmează să supunem acest proiect de lege votului dumneavoastră final. Dar, în condiţiile de prezenţă date, va trebui să amânăm acest lucru pentru ziua de vot final, care va fi stabilită de Comitetul ordinii de zi.

Domnul deputat Grigoraş solicită o intervenţie, în legătură cu un proiect pe care l-am votat.

Domnul Neculai Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Când am discutat, înaintate de pauză, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2000 privind plata cu prioritate a obligaţiilor către regiile autonome şi societăţile companiile naţionale beneficiare de împrumuturi externe contractate direct de stat sau cu garanţia statului, din păcate – şi ne asumăm această eroare – am mers pe textul aprobat iniţial de către Camera Deputaţilor şi respins de Senat şi nu pe textul iniţial, propus de Guvern, în ordonanţă, la care se adaugă amendamentele din raport.

Reamintesc faptul că, în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, în urma respingerii de către Senat a acestei ordonanţe, s-a renunţat la varianta pe care am aprobat-o iniţial, am rămas la varianta propusă de Executiv, la care se adaugă amendamentele din raport care, de fapt, cuprind două modificări propuse prin intermediul Ordonanţei nr.67/2001.

În aceste condiţii, v-aş ruga să revenim şi să discutăm pe textul iniţial şi pe cele trei amendamente din raportul comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Eu vă reamintesc că, practic, mergând pe raport, aşa s-a supus, dar există totuşi îndoiala că s-ar fi votat art.1, 2, 3, 4 şi 5 după legea noastră şi, pentru a nu exista nici un fel de dubiu, vă supun din nou atenţiei dumneavoastră.

Asupra titlului proiectului de lege nu mai revenim. S-a aprobat.

La articolul unic am votat de asemenea modificarea de la comisie din raport, de la amendamentul de la pct.1, în sensul că textul de aprobare se completează cu sintagma "cu următoarele modificări şi completări".

Titlul ordonanţei de asemenea l-am votat. Îl mai votăm o dată. După amendamentul de la pct.2, este titlul Ordonanţei nr.23/2000. Deci, va fi "Ordonanţă privind plata cu prioritate a obligaţiilor către regiile autonome şi societăţile companiilor naţionale..." Astfel, primul "şi" dipare, urmând să se pună virgulă.

Dacă mai aveţi alte obiecţii la titlul ordonanţei de urgenţă. Nu. Votat în unanimitate.

În continuare, pentru cele cinci articole din ordonanţă, dacă dumneavoastră aveţi vreo obiecţiune. Nu aveţi. Deci, s-a votat.

Vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.3, prin care, pentru cele patru articole pe care le-am votat, urmează să se înlocuiască sintagma "regiile autonome şi societăţile-companiile naţionale" cu sintagma "regiile autonome, societăţile-companiile naţionale şi societăţile comerciale rezultate prin reorganizarea societăţilor companiilor naţionale".

Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament de la pct.3. Nu aveţi. În consecinţă, în cuprinsul celor patru articole – art.1, 2, 3 şi 4 – se va face înlocuirea sintagmei respective.

La art.5, unde comisia nu a mai avut nici un fel de obiecţii din ordonanţa astfel cum a fost elaborată de Guvern, dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.