Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 decembrie 2001

12. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţă medicală balneară şi de recuperare.
 
consulta fisa PL nr. 401/2000

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct.14 este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare.

Din partea iniţiatorului sau domnul ministru Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Proiectul de lege care are ca obiect aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneo-climatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare, vă rog să-l supuneţi plenului, spre dezbatere şi adoptare, având în vedere raportul care a fost întocmit de Comisia pentru sănătate şi familie, cu amendamentele propuse de către comisie.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat Ifrim, preşedintele Comisiei pentru sănătate.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă supunem spre aprobare Ordonanţa Guvernului nr.109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare.

Acest proiect de lege vine să reglementeze situaţia asistenţei medicale în staţiunile balneoclimatice.

Prin acest proiect de lege, se restabileşte întreaga autoritate a Ministerului Sănătăţii, ca şi for de decizie în acest domeniu, se reglementează funcţionalitatea staţiunilor balneoclimatice de pe teritoriul României, şi socotim că prin acest proiect realizăm într-adevăr un progres pentru acest gen de asistenţă atât de importantă atât pentru populaţia ţării, cât şi pentru foarte mulţi străini care vin la renumitele staţiuni din ţara noastră.

La întocmirea raportului, comisia a avut în vedere avizele primite de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, de la Comisia pentru industrii şi servicii, de la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi avizul Consiliului Legislativ. Suntem, de asemenea, în total acord cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei.

Vă rugăm să ne acordaţi votul pentru acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale. Nu.

Trecem la dezbaterea pe texte a proiectului de lege şi a ordonanţei.

La titlul proiectului de lege dacă aveţi observaţii. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La articolul unic, vă rog să urmăriţi în raportul comisiei amendamentul de la pct.1. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.1. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La titlul ordonanţei, comisia nu a avut amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La titlul cap.I dacă aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

La art.1 al ordonanţei, comisia nu a avut amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

La art.2 alin.1, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.2 alin.2, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.2, pag.2. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.2 alin.3, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate.

În consecinţă, art.2 va avea alcătuirea rezultată din adoptarea amendamentului de la pct.2.

La art.3 nu au fost amendamente de la comisii. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni. Nu. Votat în unanimitate.

La titlul cap.II, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.3, pag.3, prin care comisia ne propune abrogarea titlului acestui capitol. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.3. Nu. Votat în unanimitate.

Nu mai parcurgem art.4, pentru că, adoptând amendamentul de la pct.3, am aprobat deja abrogarea întregului cap.II.

La cap.III, care va deveni în consecinţă, prin renumerotare, cap.II şi art.11, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.12 alin.1 lit.a) şi b), comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.12 alin.1 lit.c), vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.4, pag.9. Observaţi amendamentul de la pct.4. Comisia ne propune ca lit.c) să fie amendată potrivit textului aflat la pag.9 şi 10.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.4. Nu aveţi. Votat în unanimitate şi, în consecinţă, lit.c) va fi modificată în mod corespunzător.

Vă rog să fiţi atenţi că la amendamentul de la pct.4, comisia propune ca şi partea introductivă a art.12 să se modifice, inclusiv ulterior pct.c). Vă întreb încă o dată dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament, cu precizările pe care le-am făcut. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Tot la art.12, pentru lit.d) şi e), nu s-au făcut amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.13 alin.1, 2 şi 3, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.5, pag.11 şi 12. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.5. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

În consecinţă, art.13 alin.1, 2 şi 3 se modifică potrivit amendamentului de la pct.5.

Pentru art.13 alin.4 şi 5, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La cap.IV, care va deveni cap.III, dacă aveţi obiecţiuni la denumire. Nu. Votat în unanimitate.

La art.14 alin.1, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.14 alin.2, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.6, pag.14. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.6. Nu aveţi. Amendamentul a fost votat în unanimitate şi, în consecinţă, alin.2 se va modifica în mod corespunzător.

Urmăriţi în continuare amendamentul de la pct.7, prin care comisia propune să se introducă pct.6 în legea de aprobare, cu următorul cuprins: "După art.14 se introduce art.141."

Dacă aveţi obiecţiuni la amendament de la pct.7. Nu aveţi. Votat în unanimitate şi, în consecinţă, se introduce în corpul legii de aprobare pct.6, cu privire la art.141.

La art.15, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art.16 alin.1, de asemenea, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate.

La art.16 alin.2, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.8. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.8. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Vă rog să observaţi faptul că amendamentul de la pct.8 vizează nu numai alin.2, aşa cum am anunţat anterior, ci şi alin.3 şi 4.

Cu această precizare, întreb încă o dată dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.8. Nu aveţi, deci a fost votat în unanimitate.

La art.17, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

După art.17, comisia, prin amendamentul de la pct.9, vă propune introducerea unui nou articol, art.171. Dacă aveţi obiecţiuni la această propunere din amendamentul de la pct.9. Nu aveţi. Votat în unanimitate şi, în consecinţă, după art.17, se introduce art.171, cu un conţinut pe care îl găsiţi la amendamentul de la pct.9.

La cap.V, care va deveni IV, comisia nu a avut obiecţiuni. Dacă dumneavoastră aveţi. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate.

La art.18 alin.1, 4 şi 5, comisia vă propune modificarea potrivit amendamentului de la pct.10. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul de la pct.10. Nu aveţi. Amendamentul a fost votat în unanimitate şi, în consecinţă, alin.1, 4 şi 5 se modifică în mod corespunzător.

La art.18 alin.2 şi 3, comisia nu a avut amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Deci, art.18 va avea alcătuirea rezultată din modificarea alin.1, 4 şi 5 şi cu păstrarea variantelor din text pentru alin.2 şi 3.

La art.19 alin.1, vă rog să urmăriţi amendamentul de la pct.11, pag.24. Dacă aveţi obiecţiuni. Nu aveţi. S-a adoptat amendamentul de la pct.11. În consecinţă, art.19 alin.1 se modifică în mod corespunzător.

La art.19 alin.2, comisia nu are amendamente. Dacă aveţi dumneavoastră. Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Cap.VI, renumerotat în cap.V, Dispoziţii tranzitorii.

Dacă aveţi obiecţiuni la titlu. Nu. Votat în unanimitate.

La art.20 alin.1, urmăriţi amendamentul 12, prin care se propune modificarea şi a alin.1 şi a alin.2.

Dacă aveţi obiecţiuni la acest amendament? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

După art.20, comisia are un amendament 13, prin care propune introducerea unui nou art.201.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La art.21, urmăriţi, vă rog, amendamentul 14, prin care comisia propune modificarea alin.2.

Dar să începem cu alin.1, unde comisia nu are amendamente.

Dumneavoastră aveţi obiecţiuni? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La alin.2, dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 14 de la pag.27? Nu aveţi.

Votat amendamentul şi, în consecinţă, alin.2 al art.21 a fost modificat în mod corespunzător.

Vă rog să constataţi că am parcurs textul acestui proiect de lege, în întregime şi, în consecinţă, fiind vorba de o lege cu caracter ordinar, pentru care este suficient votul majorităţii simple, putem să-l supunem votului de astăzi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă dacă sunt? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate, s-a adoptat acest proiect de lege.