Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2003

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2003

12. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art.198 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 11/2003

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct. 27, Comisia pentru muncă, doamna Smaranda Dobrescu.

Pct.27, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, art.198.

Doamna Smaranda Dobrescu:

Comisia de muncă propune plenului respingerea acestei propuneri legislative din următoarele considerente: asupra pensiei de serviciu pentru magistraţi introdusă în anul 1997 şi a pensiilor militare, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în cursul anului 2000 fiind de acord din punct de vedere juridic, fundamentând foarte serios această problemă.

Printre elementele care au stat la baza respingerii prezumţiei de neconstituţionalitate este acela că se asigură un tratament juridic specific celor două categorii de asiguraţi care însă nu reprezintă un privilegiu, ci este justificat în mod obiectiv constituind o compensaţie parţială a inconvenienţelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună magistraţii şi militarii.

Mai mult, prin abrogarea acelui articol pe care ni-l propune iniţiatorul, pensiile militare rămân fără temei legal nemaiputând fi acordate.

Având în vedere toate acestea, Comisia de muncă vă propune respingerea proiectului.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul. Nu. Vom supune propunerea de respingere votului dumneavoastră final.