Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2004
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004
![]() |
12. | Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, modificată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 338/2003 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Pct.36, Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 115/1996. Comisia juridică a propus respingerea. Domnule deputat Timiş, vă rog să vă susţineţi raportul. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La această propunere legislativă există avizul Consiliului Legislativ favorabil. Guvernul României, prin adresa înaintată comisiei, declară că nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii 115/1996 introducând noi soluţii legislative referitoare la declaraţia de avere. Cu ocazia dezbaterii propunerii legislative, membrii comisiei au constatat că, potrivit prevederilor art.15 alin.2 din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, şi, prin urmare, nu poate fi stabilită o obligaţie legală pentru persoane care nu beneficiază de drepturi corelative, respectiv pentru o persoană care în prezent nu mai are calitatea de demnitar, magistrat sau funcţionar public sau care nu mai deţine o funcţie de conducere sau de control. De asemenea, o parte din elementele propuse a fi cuprinse în declaraţia de avere au caracter personal. Iar prin adoptarea modificării respective s-ar aduce atingere dreptului constituţional la viaţa intimă, familială şi privată, reglementat de art.26 din Constituţie. Atribuţiile reţinute în sarcina unei comisii de integritate şi transparenţă cu statut autonom reprezintă o soluţie nelegală, deoarece, potrivit cadrului constituţional actual, aceste competenţe sunt atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti sau, după caz, al organelor de urmărire penală şi ar transforma comisia într-o instanţă extraordinară, înfiinţarea acesteia fiind interzisă expres prin Constituţie, conform prevederilor art.126 alin.5. Faţă de aceste considerente, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. În raport de obiect şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc. |
|
|
Domnul deputat Boc. Sunteţi iniţiatorul, parcă?! Da. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Colegul meu a început prezentarea raportului cu afirmaţia potrivit căreia Guvernul nu susţine o asemenea iniţiativă legislativă. Noi suntem convinşi că după raportul Comisiei pentru politică externă din Parlamentul European, Guvernul va fi dispus să-şi reevalueze punctul de vedere, pentru că foarte multe dintre criticile din raportul de ţară şi raportul Comisiei de politică externă cu privire la corupţie sunt cuprinse în acest proiect de lege. Altfel spus, dacă acum un an sau aproape un an, Guvernul nu avea disponibilitatea să analizeze propunerile noastre, suntem convinşi că astăzi va face acest lucru, la fel cum a făcut şi cu cele două proiecte de lege privind organizarea judiciară şi statutul magistraţilor, când, sub imperativul raportului Comisiei de politică externă, cele două proiecte de acte normative au fost retrimise la comisie pentru a rezolva cel puţin cele trei probleme fundamentale care vizează independenţa justiţiei din România şi anume: trecerea atribuţiilor bugetare de la ministrul justiţiei la Consiliul Superior al Magistraturii, trecerea Institutului Naţional al Magistraturii din subordinea Ministerului Justiţiei în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii şi eliminarea practicii de numire în magistratură fără concurs, cel puţin trei dintre criticile din raportul de ţară cu privire la România în materie de justiţie. Revenind la lupta anticorupţie, această propunere legislativă se corelează, pe de o parte, cu intenţiile Guvernului anunţate în nenumărate rânduri, de perfecţionare a legislaţiei anticorupţie, iar pe de altă parte, oferă o şansă concretă Guvernului de a demonstra că doreşte cu adevărat să se implice prin susţinerea unor măsuri ferme de luptă împotriva corupţiei şi a justifica din acest punct de vedere continuarea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, care, astăzi, din nefericire, sunt puse sub semnul întrebării. Această propunere legislativă urmăreşte rezolvarea a cel puţin următoarelor probleme: Unu. Procedura de control a provenienţelor averilor demnitarilor. Avem o lege a declarării averilor demnitarilor din 1996. Ea a fost modificată şi în 2003 de către Guvernul Adrian Năstase. Şi vă întreb pe dumneavoastră şi întreb pe toată lumea dacă cunoaşteţi vreun caz în care Comisia de cercetare a averilor demnitarilor a întreprins vreo anchetă cu privire la averea dobândită de vreun demnitar. V-aş ruga să-mi daţi un singur exemplu, fie din 1996 până în 2000, fie din 2000 până în 2004, inclusiv după modificarea de către P.S.D. a legii. Nu există. Ce înseamnă asta în termeni juridici, când o prevedere legală nu este aplicată, sau nu se regăseşte în nici o situaţie. Fie că este prost concepută, fie că nu-şi are sensul. Nu putem contesta sensul, pentru că dacă avem o lege a declarării averilor, trebuie ca cineva să şi verifice. Dar dacă nu s-a făcut nimic, înseamnă că prevederea este ineficientă. Acest lucru vrem să-l demonstrăm, că prevederea din Legea declarării averii demnitarilor cu privire la cine poate exercita acest control, nu-şi are nici un fel de aplicabilitate practică. De ce? La nivelul demnitarilor, este vorba de sesizarea care trebuie făcută comisiei de către ministrul justiţiei sau de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cine este ministrul justiţiei? Om politic şi membru al Guvernului. Cine este procurorul general? Un om care este dependent politic de ministrul justiţiei care, la fel, este om politic şi membru al Guvernului. Deci, nu va exista niciodată disponibilitatea acestor două structuri de a face o cerere către comisia constituită pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie de declanşare a procedurii de cercetare a averilor demnitarilor. Am completat şi noi, cu toţii, anul trecut, ne-am înghesuit să bifăm rubrici, să numărăm banii din cont. Oricum, a fost o acţiune fără efect, pentru că nimeni nu controlează şi nimeni nu poate controla aceste lucruri. În luna noiembrie, Guvernul Adrian Năstase, în urma raportului de ţară, a venit cu un plan de măsuri care viza adaptarea legislaţiei din România la criticile formulate în raportul de ţară. Una dintre ele viza şi înlăturarea exclusivităţii ministrului justiţiei şi a procurorului general cu privire la declanşarea procesului de control a averii demnitarilor. În noiembrie 2003. Suntem, iată, în martie 2004, şi nu s-a făcut absolut nimic. Ar fi un semn concret că avem o voinţă politică de a lupta şi pe această cale împotriva corupţiei, prevăzând o altă procedură. Procedura pe care noi o avem în vedere este una prin intermediul unei Comisii de integritate şi conduită, după modelul legii franceze, o comisie care să poată fi sesizată de către orice persoană, care să poată desfăşura anchete, să aibă competenţe, dar nu judiciare, şi cum s-a exprimat colegul meu, din nefericire aici, nu anchete ce ţin de existenţa puterii judecătoreşti, pentru că dacă colegul meu citea cu atenţie propunerea legislativă, observa că eu am menţionat faptul că această Comisie de integritate şi transparenţă, în cazul în care consideră că există date suficiente pentru a trimite în judecată sau pentru a sesiza instanţele judecătoreşti, va face acest lucru. Nu această comisie ia măsuri asiguratorii, nu această comisie confiscă averea. Nici poveste! Evident că justiţia se face numai prin intermediul instanţelor judecătoreşti. Dar sesizează instanţele, atunci când are la îndemână asemenea date, aşa cum trebuie să facă de altfel orice cetăţean al României când deţine date, informaţii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Dar undeva mecanismul trebuie să fie deblocat, altfel, el, repet, nu funcţionează. Deci, din cel puţin acest punct de vedere, propunerea legislativă trebuie să fie susţinută. Se încadrează şi în programul Guvernului, şi în exigenţele europene în materia luptei anticorupţie. În al doilea rând, am propus includerea în declaraţia de avere a colecţiilor de artă. "Colecţiile de artă sau obiectele de artă cu valoare deosebită, colecţiile numismatice, filatelice sau de artă populară cu valoare însumată care depăşeşte echivalentul a 10.000 de euro, trebuie să fie menţionate în declaraţia de avere". Este cunoscut faptul că, prin intermediul colecţiilor de artă, se pot acumula, tezauriza averi importante, serioase, şi nu pot scăpa controlului averilor demnitarilor. În condiţiile în care nu avem nimic de ascuns, nu vedem de ce aceste colecţii de artă cu o valoare de peste 10.000 de euro să nu fie menţionate în declaraţia de avere. Este o practică întâlnită în toată legislaţia democratică, în toată legislaţia ţărilor democratice din Europa şi din Statele Unite. De ce să ne împiedicăm în România de un capriciu al unor politicieni, şi a nu trece în declaraţia de avere colecţiile de artă? Să nu uităm că guvernanţii sunt temporari; legile ar trebui să dăinuiască. Şi legile trebuie să fie făcute nu în considerentul unor persoane, ci în considerentul interesului general. În al treilea rând, prin propunerea legislativă am solicitat ca în conţinutul declaraţiei de avere să fie menţionate creditele obţinute ca persoane fizice, cu dobândă preferenţială, de la BANCOREX, BANCA AGRICOLĂ, BANKCOOP, BANCA "DACIA FELIX", "COLUMNA BANK", BANCA "ALBINA", BANCA INTERNAŢIONALĂ A RELIGIILOR, BANCA ROMÂNĂ DE SCONT, BANCA DE INVESTIŢII ŞI DEZVOLTARE, ori de la alte bănci populare care şi-au încetat activitatea. Ar fi o primă dovadă de transparenţă că nu avem nimic de ascuns. Dacă ne-am returnat creditele, foarte bine, dar dacă nu le-am returnat, cetăţenii au dreptul să ştie acest lucru. De asemenea, prin conţinutul declaraţiei de avere dorim să se menţioneze în materie comercială acţiunile, părţile sociale şi valoarea acţiunilor sau a părţilor sociale, cu precizarea numărului de acţiuni şi a valorii contabile a acestora. Este un element extrem de important în materia controlului averilor demnitarilor. Şi, nu în ultimul rând, declararea cadourilor pe care demnitarii le primesc în cadrul activităţilor de protocol. Valoarea impusă prin lege este de 300 de euro. Ce înseamnă 300 de euro? De cel puţin patru ori salariul minim pe economie. Cum putem concepe?, dacă spunem că 2.800.000 lei este salariul minim (70 euro), atunci 4 x 7 = 280 euro. Cadourile sunt în valoare de 300 de euro. Cred că este o chestiune de decenţă din partea demnitarilor ca acele cadouri care sunt peste valoarea salariului minim pe economie, să fie declarate. Şi, dacă un demnitar doreşte să le păstreze, să plătească diferenţa. Aşa se practică în Marea Britanie, se practică în Statele Unite ale Americii. Acolo ai voie să primeşti un cadou de maximum 50 de dolari. Dacă el valorează 100 de dolari, se procedează în felul următor: poţi să decizi să-l reţii, şi plăteşti diferenţa de la 50 la 100 de dolari, sau îl donezi Muzeului instituţiei, care îl valorifică în interesul instituţiei. Este o chestiune de decenţă, de respect faţă de banul public şi faţă de interesul public, pentru că ai primit acel cadou în considerentul funcţiei publice pe care o ai, nu în considerentul persoanei private pe care o reprezinţi. Deci, dacă dorim să demonstrăm transparenţă şi eficienţă din acest punct de vedere, credem că valoarea cadourilor trebuie să se reducă la 50 de dolari, cu posibilitatea demnitarului de a achiziţiona cadoul, cu plata diferenţei până la valoarea lui reală, cu menţiunea, la fel ca în Statele Unite, că anual un demnitar nu poate primi cadouri, în cadrul acestor activităţi de protocol, mai mult de 150 de dolari, valoare însumată, după care trebuie să le depună la sediul instituţiei, care instituţie le valorifică şi obţine resurse proprii. Iată doar câteva din argumentele pe care noi le-am avut în vedere, argumente de bun simţ şi care, credem noi că, într-o logică normală, ele trebuie să fie acceptate. Am înţeles elanul şi avântul Guvernului de la data depunerii proiectului nostru de lege, era 26 mai 2003, adică imediat după pachetul anticorupţie, şi credem că între timp şi guvernanţii noştri şi-au dat seama de carenţele pachetului legislativ, de ineficienţa acestuia. Şi dacă dorim cu adevărat să facem un pas înainte, această propunere legislativă nu poate decât să fie acceptată. Vă mulţumesc. |
|
|
Dacă mai există intervenţii? Domnul Lucian Bolcaş, vă rog. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Şi Grupul parlamentar al PRM are o iniţiativă legislativă în acest domeniu, puţin diferită, dar aceasta nu mă împiedică să susţin iniţiativa domnului deputat Boc, având în vedere că, oricum şi în orice formă, ea reprezintă un instrument mai sigur de control şi de verificare decât cel prevăzut în "balotul" anticorupţie, care "balot" a fost şi "balot" a rămas în magazie. Vă mulţumesc. |
|
|
Dacă mai există alte intervenţii? Nu mai există. Vom supune propunerea de respingere votului final, la sfârşitul acestei zile. |


