Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.91/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 iunie 2004

12. Dezbaterea Propunerii legislative cu privire la încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 307/2004

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.24, Propunerea legislativă cu privire la încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a propus, de asemenea, respingerea iniţiativei.

Aveţi cuvântul, doamnă preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Doamna Smaranda Dobrescu:

Stimaţi colegi,

Vă propunem respingerea acestei iniţiative, din următoarele motive: în primul rând, ea contravine prevederilor art.14 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, întrucât prevede unele reglementări cuprinse în alte acte normative, cum ar fi: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, Ordonanţa Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, Hotărârea Guvernului nr.1215/2002 pentru aprobarea strategiei naţionale de protecţie specială şi integrarea socială a persoanelor cu handicap, Ordonanţa Guvernului nr.14/2003 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi, nu în ultimul rând, Codul Muncii.

În al doilea rând, în propunere nu se prevede abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102, deşi are foarte multe obiecte de fond pe care le atacă.

În al treilea rând, referitor la aspectele financiare, dispoziţiile privind impozitul pe profit nu pot fi susţinute, întrucât contravin prevederilor Codului Fiscal şi are prevederi care lezează principiul liberei circulaţii a serviciilor şi a mărfurilor.

Având în vedere toate aceste considerente, membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, în unanimitate, au propus respingerea iniţiativei legislative.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă doreşte cineva să intervină cu privire la această propunere a comisiei?

Vom supune votului final propunerea.